Despre pendule si roti prima parte

În urmă cu niște articole, mai exact în articolul intitulat „Cum transformăm un motor asincron într-un generator ?” am scris următoarea frază:

« Mai există soluția acționării motorului asincron cu ajutorul unor motoare gravitațional inerțiale ( amplificatoare de energie cinetică de genul celor construite de Fotios Chalkalis ). Pentru mai multe amănunte vedeți aici: http://chalkalis.blogspot.ro/ »

Cei care au intrat pe acel blog au avut surpriza să descopere niște dispozitive stranii despre care un grec spunea că ar avea puterea de  a amplifica energia cinetică cu mărimi de ordinul a sute și chiar mii de ori, conform cu studiile oamenilor de știință care le-au supus investigațiilor lor.

Fotios Chalkalis amplificatoare cinetice

Dar probabil că ați observat că e o destul de mare diferență constructivă între dispozitivul numărul unu al lui Chalkalis și dispozitivul său numărul doi. În vreme ce primul seamănă cu un V uriaș care are fixate pe brațele sale două greutăți mari, cel de-al doilea se apropie mai mult de forma unei roți care are sudate pe ea un paralelogram și-un V  pe care sunt fixate patru greutăți mai mici.

De asemenea poate ați observat că dacă V-ul execută patru sau cinci rotații în urma impulsului primit, dispozitivul numărul doi execută  multe, chiar foarte multe rotații ( eu am reușit să număr 100 înainte de a se schimba secvența filmului ! ). De unde atât de multă energie ? Este ea energie liberă ? Dacă da, cum ajunge să se manifeste așa ?

Diferența între cele două dispozitive este că, primul e categoric un pendul, în accepțiunea  noțiunii acestui dispozitiv pe care am învățat-o în școală, iar dispozitivul numărul doi se apropie mai mult  prin structură de forma unei roți.  Urmare, se comportă ca o roată. De fapt ce e o roată și ce-i un pendul ?… Același lucru. Putem spune că un pendul e un sector de roată, ( o felie de pizza )  în vreme ce o roată este  îngemănarea a mai multe asemenea sectoare pentru a forma un întreg.

Vi se pare ciudată comparația, sau mai bine spus descrierea ? Ia gândiți un pic, un pendul execută mișcări alternative  sub impulsul gravitației, dar dacă i se dă un impuls suficient de puternic poate executa o rotație completă ( o greutate  fixată în capătul unei sfori și rotită deasupra capului – praștia lui David ). În această situație, pendulul nu mai execută mișcări rectilinii alternative ci o serie de mișcări de rotație sub impulsul dat regulat de mâna noastră, dar tot un pendul rămâne.

Din aceiași perspectivă putem privi și roata. Ea execută  mai multe mișcări de rotație în jurul axei sale sub impulsul  primit de la ax, sau prin frecarea cu solul  funcție de ce fel de roată e, tractată sau antrenată.

Ambele execută mișcări rotative repetitive, ciclice. Deci ambele sunt pendule. Doar că roata e un pendul perfect ( mă rog ! – aproape perfect ) echilibrat în vreme ce pendulul e o roată dezechilibrată. Spuneam în articolul „Despre „generatoare”” :

« Această fluctuație se obține prin variația ciclică, fie pulsatorie fie rotativă a unor câmpuri magnetice sau electromagnetice. »

Ei bine, aflați că orice fenomen ciclic ce se petrece cu regularitate și frecvență suficient de ridicată, produce un dezechilibru energetic în mediu, dezechilibru care  la reechilibrarea care se petrece natural, face ca o parte din energie să poată fi colectată. Deci  trebuie să reținem că  nu doar fluctuațiile câmpului electromagnetic ci și rotația, sau mișcarea rectilinie alternativă sunt fenomene ciclice adică factori e dezechilibru energetic pentru mediu..

Un exemplu al faptului că rotația este un factor puternic de dezechilibru energetic în mediu este giroscopul. Toți ne-am jucat în copilărie cu titireze sau, cum mai sunt numite în unele zone, sfârleze. Eu aveam prostul obicei, în copilărie de a strica jucăriile  și ceasurile pentru a scoate din ele volantul sau cea mai mare roată dințată pentru a mă juca cu ea pe post de titirez.

Cred că orice copil este fascinat de faptul că prin rotirea axului unui titirez între degete printr-un impuls de doar două – trei rotații, declanșează o adevărată furtună energetică ce face ca apoi titirezul respectiv să execute  peste o mie de mișcări de rotație în jurul axei sale.

Dar deși mai târziu în școală învățăm la fizica newtoniană despre  inerție, impuls, viteză unghiulară sau tangențială, despre forță centrifugă și centripetă, nimeni nu ne spune care sunt aplicațiile practice ale acestora… adevăratele aplicații practice, nu doar reglajul inerțial al vitezei de rotație sau separatoarele inerțiale. Și mai ales nimeni nu ne explică de unde vine acest fenomen ciudat manifestat de titirez, de a fi capabil a efectua mii de rotații cu un impuls de doar câteva rotații și care culmea ! –  nici nu au cine știe ce viteză. Căci orice copil care s-a jucat cu așa ceva a remarcat că oricât de rapid ar încerca el să dea acel impuls, în nici un caz viteza de rotație a axului  între degetele sale nu poate fi comparată cu viteza de zeci de ori mai mare pe care o capătă acel titirez în secunda imediat următoare primirii impulsului…

Giroscop

El se va opri pentru că frecarea cu aerul, cea cu suprafața și gravitația terestră care acționează asupra întregii lui suprafețe va face ca viteza sa de rotație să scadă treptat, treptat. Dacă s-ar roti în vid și într-o zonă fără gravitație, acel impuls dat inițial i-ar permite să se rotească la infinit. Un titrez mai evoluat este giroscopul. Acesta e de fapt un titirez prins la capete în lagăre fixate pe un cadru solid care-l protejează și permite a fi ridicat și manipulat. Priviți:

V-a explicat cineva vreodată  de ce se comportă giroscopul în felul acesta ? Eu sunt gata să fac pariu că nu… De altfel nici profesorul de fizică pe care l-am întrebat, atunci în anul întâi de liceu, nu știa să-mi explice… Mi-a spus că totul s-ar datora inerției forței centrifuge, momentului de rotație, etc. … tuturor celor pe care mi le explicase la oră, dar nu a știut să-mi spună de unde plusul de energie care-i permite  să se rotească mai rapid decât impulsul primit și să sfideze gravitația în felul în care o face… Iată unul din aspectele care scot în evidență energia liberă omniprezentă…

Ei bine, răspunsul privind comportarea giroscopului se poate găsi studiind pendulul. Un pendul execută o mișcare pe un arc de cerc. Dar această mișcare, indiferent de sensul ei, are două componente egale, o coborâre pe parcursul căreia acumulează energie cinetică atras fiind de gravitație, și o urcare pe parcursul căreia cedează această energie până la punctul în care nu  mai poate învinge gravitația și revine la coborâre reluând ciclul de acumulare și cedare de energie.

Numai că pendulul e caracterizat de o greutate mare aflată la periferia unei roți… Această greutate fiind mult mai mare comparabil cu cea a materialului până la ax, respectiv a sforii are tendința ca sub influența forței centrifuge să capete un impuls care o împinge nu tangențial                ( perpendicular pe rază – adică pe sfoară ) așa cum am fi tentați să credem ci acel impuls tinde să o scoată de pe traiectoria de rotație  pe o direcție  apropiată de prelungirea razei…

Pe acest fenomen se bazează funcționarea praștiei lui David… cu cât piatra e rotită mai rapid și masa ei e mai mare cu atât ea în momentul în care va fi eliberată va pleca pe direcția razei, adică a poziției sforii în momentul eliberării, ci nu tangent la cercul de rotația adică nu perpendicular pe rază așa cum ne-au arătat profesorii de fizică la analiza mișcării de rotație … De aceea dispozitivul numărul unu al lui Chalkalis face doar trei sau patru mișcări de rotație. Pentru că greutatea fixată pe brațele sale fiind foarte mare, se transmite ca forță centripetă ( de reacție la forța centrifugă + greutatea  ) axului, crescând foarte mult frecarea în rulment și împiedicând rotația. Va urma ! CCD

sursa: Blogul lui Catalin Dan Carnaru

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *