95 de ani de la unirea Bucovinei cu România

La 15 noiembrie 2013 s-au împlinit 95 de ani de la unirea Bucovinei cu România. Decretul — lege prin care regele Ferdinand I a consfințit unirea Bucovinei cu România, apărut în Monitorul Oficial nr.217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919.

Congresul general al Bucovinei‘, format din reprezentanții aleși ai românilor și ai naționalităților din Bucovina, a hotărât, la 15/28 noiembrie 1918, în unanimitate ‘unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României‘.

Acesta este al doilea mare moment dinprocesul de reîntregire națională a statului unitar român. Un prim act se săvârșise la 27 martie/9 aprilie 1918, când teritoriul cuprins între Prut, Nistru, Marea Neagră cunoscut sub numele de Basarabia, se unise, prin voința Sfatului Țării, cu România.

În toamna anului 1918, superioritatea economico-militară a Antantei a devenit tot mai evidentă. Deși autoritățile de la Viena încercau cu disperare menținerea Imperiului Austro-Ungar, prin mai multe concesii acordate naționalităților, cursul evenimentelor a dus spre un alt deznodământ.

Evenimentele din Bucovina au avut o strânsă legătură cu evoluția situației din imperiu și cu acțiunile românilor din Transilvania. În octombrie 1918, au avut loc, la Liov, lucrările Adunării Naționale Constituante, convocate de Consiliul Național Ucrainean. Cu această ocazie, s-a pus problema ‘independenței’ teritoriului austriac în cadrul Austro-Ungariei, urmând să înglobeze inclusiv Bucovina nord-vestică. Proclamația de la Liov a produs îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.

Fruntașii mișcării naționale de aici — Iancu Flondor și Sextil Pușcariu — au luat inițiativa organizării unei adunări naționale. Manifestarea a avut loc la 14/27 octombrie 1918, la Cernăuți, și s-a bucurat de participarea deputaților români din Parlamentul de la Viena și a foștilor deputați din ultima Dietă bucovineană. Participanții au adoptat o Moțiune, care aproba funcționarea unei Adunări Constituante, ce hotăra ‘unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent’ și instituia un Consiliu Național. Acest Consiliu era alcătuit din 50 de membri și avea misiunea de ‘a conduce poporul român din Bucovina și a-i apăra drepturile și spre a stabili o legătură între toți românii’. Moțiunea citită de Iancu Flondor a fost acceptată în unanimitate.

Consiliul Național a instituit Consiliul Secretarilor de Stat, compus din 14 membri și un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor și în componența căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și L. Tomoioagă. Deciziile Adunării au fost prezentate guvernatorului Ezdorf, căruia i s-a cerut să predea puterea administrativă noului guvern. Inițiativa Adunării Constituante din Bucovina a avut o importanță deosebită în desprinderea provinciei de Imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naționale.

Acest organ reprezentativ pentru Bucovina a decis, în deplină unanimitate, ‘unirea Bucovinei cu celelalte țări românești într-un singur stat național independent și va purcede în acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria’.

Congresul a decis în unanimitate: ‘Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranității Naționale, Hotărâm Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României’.

În numele Consiliului Național Polonez a vorbit Stanislas Kwiatowski care a spus: ‘Noi recunoaștem, în întregime, drepturile imprescriptibile ale poporului român asupra teritoriilor de la sud de Nistru în general, și în special asupra Bucovinei’.

În numele Consiliului Național German, delegatul Alois Lebouton a declarat: ‘Consiliul Național German, în numele germanilor din Bucovina, se pronunță pentru unirea Bucovinei cu Regatul României’.

Actul istoric săvârșit la Cernăuți repara, după spusele lui Constantin Kirițescu, ‘nelegiuirea de la 1775. Coroana lui Ștefan cel Mare, pătată de sângele de mucenic al lui Grigore Vodă Ghica se așază strălucitoare pe fruntea lui Ferdinand I, rege al tuturor românilor’.

Unirea Bucovinei cu patria-mamă a fost urmată și încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când avea loc Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia care decidea Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

sursa: ziuaveche

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *