Australia: Curtea Supremă a anulat legea care permitea „căsătoriile” dintre homosexuali

 

australiaÎnalta Curte de Justiție din Australia, cea mai înaltă instanță a țării, a emis astăzi o decizie prin care scoate în afara legii „mariajele” gay. În urmă cu doar câteva zile, la Canberra, capitala țării, fuseseră organizate primele astfel de „căsătorii”. În octombrie, legislativul local din Canberra votase această lege, împotriva poziției Guvernului condus de Tony Abbott.

Cum căsătoria în Australia este reglementată de legea federală și nu de către cele șase state și două teritorii care compun țara, Guvernul a sesizat justiția.

„Legea (federală, n. red.) privind mariajul nu este validă pentru formarea sau recunoașterea căsătoriei pentru cuplurile de același sex”, a decis Curtea, care a luat decizia cu unanimitate de voturi. Căsătoria este definită la nivel federal precum „uniunea dintre un bărbat și o femeie”.

Conform Curții, problema trebuie decisă la nivel federal de Parlament – însă acesta, în septembrie 2012, a respins proiectul de lege al „căsătoriei” între persoane de același sex.

După autorizarea mariajului între persoane de același sex de către adunarea legislativă a teritoriului Canberra, legea a intrat în vigoare, doar în acest stat sâmbăta trecută, și mai multe cupluri și-au oficializat uniunea la miezul nopții. Toate cele 27 de cupluri homosexuale care se „căsătoriseră” se vor vedea acum cu licențele de „familie„ anulate.

Uniunile civile între persoane de același sex sunt autorizate în majoritatea statelor australiene.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *