Ne pregteam s comandm la un restaurant select, n compania unor oameni fini. Gazda noastr, un obișnuit al localului, are parte de ntreaga atenție a patronului, care ne servește personal. Ni se prezint meniul, iar amfitrionul nostru face recomandri laudative, ca un bun cunosctor al buctriei respective. ndrznesc s m afirm lacto-ovo-vegetarian, și am parte de binecunoscutul tir de ntrebri cu care m confrunt de la vrsta de 15 ani, cnd am fcut aceast alegere… alimentar. Dialogul sun cam așa:

- Dar de ce nu serviți totuși o porție de tentacule de calamar ? Sunt delicioase ! Buctarul de aici are o rețet secret prin care le face foarte moi… practic se topesc n gur…

- Pentru c nu mnnc carne… replic eu stnjenit de faptul c trebuie s repet ce spusesem cu un minut nainte.

- Dar tentacula de calamar nu este carne – se ncpțneaz gazda. Sunt fructe de mare !

- Pentru mine, tot carne este, lmuresc eu problema.

- Și totuși, de ce nu mncați, cci este foarte bun, conține proteine iar organismul are nevoie de proteine – insist gazda, binevoitoare s m lumineze.

- Știu c este bun, ns am hotrt cu mult vreme n urm s nu mi ntemeiez fericirea sau satisfacția pe suferința altora, inclusiv a animalelor, am replicat eu gndindu-m cum aș putea prezenta mai puțin sectar principiul non-violenței din yoga, precum și cel al compasiunii pentru toate creaturile, din budhism.

Astfel c n final, binevoitorii mei convivi renunț s mai duc munc de lmurire cu mine despre beneficiile inestimabile ale proteinei animale, iar conversația urmeaz un alt curs.

ns aceast repetitivitate și insistenț a unora – care cunosc de ani buni opțiunile mele alimentare, m pune pe gnduri. Și m adncesc n cugetri, cutnd s descopr sursa acestei “orbiri” a unora. Și mi amintesc brusc despre o conversație avut cu un prieten trit mulți ani n Germania. Respectivul lucrase n construcții o vreme și asistase la o discuție halucinant dintre proprietarul unei case n curs de amenajare, și un muncitor n vrst, despre care proprietarul aflase c respectivul fusese ofițer german la un lagr de concentrare din al doilea rzboi mondial. Proprietarul l ntrebase pe respectivul fost ofițer cum a fost posibil ca naziștii s omoare atția evrei și țigani fr nici o mustrare de conștiinț, la care respectivul i-a replicat candid: – pi, evreii și tiganii nu sunt oameni ! Care e problema ?!

Rspunsul respectiv, șocant n aparenț, l regsesc periodic n discursurile unora, menite s m conving c un anumit meniu “nu este carne”. Regsesc aici un soi de judecat strmb (unii ar numi-o chiar ipocrit) pentru adormirea și liniștirea conștiinței prin care, unii oameni sau chiar animale sunt scoase din sfera ființelor apropiate printr-un soi de mecanism defensiv/justificativ.

n armat, ești nvțat c trebuie s ucizi “inamicul”, inoculndu-ți-se insidios ideea c exist o deosebire fundamental ntre oameni (populație civil, propriul popor, familie, etc.) și… “inamici”.

La fel, oamenii aleg s se mpart n categorii care i dezbin și ndeprteaz: nu faci parte din același regn dac ești rapidist iar cellalt e stelist, tu ești romn iar ceilalți sunt evrei, țigani, unguri, homosexuali sau orice altceva.

Sentimentul apartenenței la propriul trib ne mpiedic moral – cel puțin principial ! s facem ru celor din aceeași categorie cu noi. Polițistul, procurorul, judectorul sau medicul se va simți cumva obligat moral s simpatizeze cu cel din aceeași categorie profesional cu el, acordndu-i mai mult bunvoinț sau atenție dect unui ousider al sferei socio-profesionale din care el face parte.

Suntem educați din fraged pruncie s “feliem” universul cunoscut n categorii, s l ordonm n jurul nostru, n ncercarea de a ne gsi propriul loc n toat aceast poveste bulversant care este viața. Și astfel ajungem s nutrim aversiuni sau simpatii, dispreț sau atracție spre diferite lucruri, ființe sau idei, adncind astfel sentimentul separrii, al dualitții dintre noi și lume.

De multe ori, aceeste alegeri sunt menite s ne ntreasc sentimentul iluzoriu de siguranț, sau s ne fereasc de suferința brut a lumii n care am fost aruncați. Cți dintre noi nu am trecut pe strad pe lng cerșetori sau oameni amrți, ferindu-ne aproape inconștient de apropierea de aceștia ? Mecanismul este att de bine pus la punct nct uneori aproape nici mcar nu i mai observm, și trecem mai departe nepstori la suferința sau nevoia lor.

La fel și cu animalele: suferim de o dubl judecat de valoare. Pe de-o parte, ieșim indignați s protestm mpotriva uciderii nemiloase a cinilor maidanezi, dar nu ne deranjeaz defel țipetele jalnice, cu voci de copii, ale mieilor sacrificați de Paște, sau guițturile aproape omenești, pline de suferinț, ale porcilor sacrificați de Ignat. Acceptm uciderea acestora ntr-un mod automat, le consumm trupul fr nici un fel de sentiment sau stare vis-a-vis de suferința lor, cci ei nu sunt umani, nu fac parte din aceeași categorie ontologic.

Cine a vzut mcar o dat n viaț un vițel, un porc sau un miel sacrificat, cunoaște disperarea animalului ncolțit de perspectiva morții, lacrimile și țipetele lui de agonie. Am vzut miei duși la tiere și oile plngnd cu lacrimi de mam, dup copii lor. Am vzut porci care implorau, cu ochi omenești și lacrimi, iertarea de cuțitul mcelarului.

De unde vine oare mpietrirea sufleteasc – a celor care omoar aceste animale ct și a celor care le consum, dac nu din aceast detașare și excludere a acestor srmane creaturi din sfera noastr existențial ?

Observați ct de condiționați și previzibili suntem n concepții: ne este mai mult mil de sacrificarea puilor de animale dect de omorrea adulților din aceeai specie, cci puii sunt “drguți” iar aceast simpatie ni-i apropie, dar oare animalul matur nu sufer la fel de mult atunci cnd este omort ? Unde este diferența fundamental ?

Unii aleg s nu mnnce carne de animal, pentru c sufer, dar mnnc liniștiți pește, raci și alte moluște marine, n ideea ne-rostit c ele “nu sufer” cund sunt omorte, cci nu țip n mediul n care noi s le putem auzi țipetele de suferinț. Cobornd ștacheta n regnul vegetal, s-a demonstrat științific c și plantele nutresc reacții detectabile electric, atunci cnd sufer, avnd chiar capacitatea s “recunoasc” la intrarea n camer, persoana care le-a fcut ru lor sau altor plante din aceași ncpere.

Cercetrile mai noi au artat c animalele au comportamente umane și nutresc sentimente: iubesc sau ursc, sunt geloase sau posesive, și chiar viseaz. Despre nivelul lor de inteligenț sunt studii care arat c porcii dezvolt inteligența unui copil de 3 ani. Jean Jaques Cousteau a descoperit n scufundrile sale veritabile așezri “urbane” construite de caracatițe, unde acestea locuiau, structurate pe categorii sociale. Specii ntregi de animale, de la pești la mamifere, nutresc sentimente de afecțiune stabil, unele dintre ele trind toat viața cu același partener. Oare sunt toate acestea comportamente instinctuale sau sunt rodul unor alegeri, a unor judecți ce dovedesc existența conștiinței la aceste creaturi ?

Umanitatea a cunoscut o lung evoluție a conceptelor despre lume. Nu mai demult de anul 581 adunarea Sinodului de la Macon a hotrt n premier pentru creștini c și femeia are suflet, nu doar brbatul, cum se considera anterior.

Pentru mine, evoluția mea spiritual ca individ nu const doar n respectarea “poruncilor” unui nvțtor divin, ct n lrgirea conștiinței individuale, n drmarea barierelor dintre mine și Univers. Nu poți cunoaște o veritabil expansiune a contiinței, dac nu escaladezi prejudecțile și tabuurile epocii tale pentru a accede la o conștiinț lrgit.

Asta nu nseamn s cazi n extreme absurde, cum sunt de exemplu acei jaina care au luat acel legmnt drastic de a nu face ru nici unei creaturi vii, și care umblau pe pantofi cu talpa pe dou tocuri (pentru a nu clca din greșeal vreo insect), poart pe gur tifoane medicale, pentru a nu aspira din greșeal vreun țnțar, musc sau alt zburtoare, și se hrnesc doar cu fructe czute din pom, pentru a nu produce suferinț pomului.

Pentru mine, la acest moment cel puțin, conștiința lrgit presupune o percepție extins asupra fenomenologiei n timp și spațiu, asupra legturilor dintre cauze și efectele lor. Nu mai pot ingora c un biftec apetisant din farfurie este rezultatul suferinței atroce a unui animal sacrificat, la fel cum nu pot ignora faptul c starea de srcire a Romniei și a lumii n general este rezultatul lipsei de implicare civic a oamenilor n problemele cetții.

Evident, nu se cade s drmi barierele fr discernmnt, cci acest lucru ar duce la haos, la o distrugere a ordinii implicite a lumii. Nu voi acorda drept de vot unui porc, dar i voi respecta dreptul la viaț pe care ni l-a oferit Creatorul. Nu voi fi de acord cu exhibiționismul deșnțat al poponarilor travestiți ce defileaz la paradele gay, dar nici nu le pot refuza dreptul la existenț. Nu voi fi de acord cu exterminarea țiganilor, evreilor sioniști sau orice alte categorii diferite de mine, dar nici nu pot accepta s ne stpneasc și s ni se urce n cap, paralizndu-ne dreapta judecat cu privire la acțiunile lor prin repetarea mantrei “discriminrii”.

Și m ntorc atunci la ntrebarea principial: CE NE FACE S FIM OAMENI ? Oamenii care zicem c suntem, fiecare n categoria lui, n ptrțica lui de existenț ? Ct i mai putem ignora pe ceilalți, ct mai putem permite rul lor, N NUMELE NOSTRU ?

Cci ntrebarea fundamental care rmne este: unde ncepe și unde se sfrșește conștiința ? O avem doar noi oamenii, “ncununarea Creației”, stpnii acestei planete, sau ea a fost druit de Dumnezeu și celorlalte viețuitoare ? Și dac da, ct de extins este acest dar ? Este el un etalon de apartenenț sau de excludere, de natur s ne schimbe opțiunile și preferințele ?

Mihai Rapcea

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

*

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer