un articol de Mihai Tociu – via tociu.ro

Din 1 septembrie ne inem ocupai cu Roia Montan. n noiembrie, am trecut n lista de preocupri i gazele de ist. La nceputul lui decembrie, am adugat i libertatea de exprimare, i super-imunitatea parlamentarilor, și amnistierea tlharilor.

Privind n ansamblu, ultimile patru luni ale lui 2013 au fost de foc: au scos n strad zeci de mii de oameni, sute de haiduci moderni au oprit amplasarea sondelor Chevron, au aprat dreptul la proprietate privat, la un mediu curat, au renscut civismul i solidaritatea, au renviat sperana c cetenii pot influena deciziile politicienilor i pot schimba Romnia. Bravo lor, bravo fiecrui cetean care a fcut puinul de care a fost n stare, bravo Romnia!

Bravo? Dar nu e cam devreme s ne gratulm reciproc? Ce victorie am ctigat s meritm asta? Pi, am reuit s convingem Comisia parlamentar Roia Montan s dea aviz negativ, apoi am forat deputaii s resping modificarea legii minelor… Aa, i? Mai departe? Pi, mai departe, vom ataca la Curtea Constituional super-imunitatea politicienilor, ne vom opune amnistierii, vom contra-ataca introducerea calomniei i insultei n codul penal, ne vom rectiga dreptul la liber exprimare, nu i vom scpa din ochi pe parlamentari, i vom obliga s-i petreac srbtorile la Roia Montan, vom… ah, am rmas fr aer.

Am fost și eu n strad de zeci de ori, am scris banere, am vorbit la portavoce, am rgușit de cteva ori. Cu jandarmii nu m-am mpins, dar am pșit n urma celor care au fcut-o, cu sentimentul c am fost și eu undeva acolo, chiar dac mai n spate.

Frumos, meritoriu, eroic chiar! Dar de cnd tie soldatul care mpuc un inamic ce se ntmpl n restul frontului? De cnd o btlie ctigat, sau dou, sunt o garanie pentru ctigarea rzboiului? Nu cumva toat lumea vorbete numai despre btlii, dar fr s tie care e rzboiul n care lupt? Chiar, care e rzboiul? Cine e inamicul, ce dorete el s obin i cum?

Ne-am angajat n attea btlii, dar am fcut-o pe msur ce un nou dușman a aprut, fr s facem o prioritizare a lor și fr o evaluare a situației n ansamblu. Greu de crezut c cineva poate s spun c vreuna dintre temele protestelor este neimportant, dar nu cumva suntem n situația celui care se ceart cu unii care ncearc s i fure ginile din curte, n timp ce alți hoți, n spatele lui, i golesc casa și se pregtesc s-i dea foc?

Facem att de des referire la Revoluia din 1989 și o tot comentm, dar refuzm s credem c scenariul ei se poate repeta din nou, acum, cu noi nșine protagoniști.

Cine a fost inamicul n decembrie 1989? „Teroritii”! Erau peste tot, bine narmați și bine pregtiți, seara i mpușcai și dimineața apreau la loc, pn cnd, dintr-o dat, au disprut ca un fum… Trist a fost c pe unii de-ai noștri, soldați sau civili obișnuiți, i-am mpușcat din greșeal, de tot, iremediabil.

Cine e inamicul cu care „ne luptm” acum? Pi, tot unii apruți din neant, bine narmați cu bani și cu obrazul foarte gros, de care va mai rmne tot doar amintirea cnd se vor sui ntr-un avion: RMGC, Chevron… La aceștia se adaug ”localnicii” Prospecțiuni S.A., Romgaz, Rompetrol…

Ce au vrut teroritii n 1989? Atunci, se credea c vor s-l mpuște pe Iliescu, s otrveasc apa, s arunce n aer barajul Vidraru, s ne omoare pe toi, s-l nvie pe Ceauescu… Ce uor vorbim acum de acele momente i, mai ales, cum rdem de „navii ia” care au murit „ca fraierii, degeaba”!

Ce vrea inamicul de azi? S ne cianureze, s ne otrveasc fntnile, s ne expropieze, s distrug minele romane și cultura, s ne construiasc un baraj care se va prbui, s ne aduc cutremure, s ne dea foc la apa de la robinet! La toate aceste ameninri, cum poate s te rabde inima s nu iei cu pet-ul n strad, la fel cum au ieit ceilalți cu pieptul n 1989?

Numai c, ne-au trebuit cțiva ani s descoperim c, de fapt, rezultatul existenței „teroritilor” a fost s ne in mintea „ocupat” și s ne distrag atenția, ca s nu vedem ce era cu adevrat important cnd revoluționarii alergau dup umbre de teroriști. Partea proast nu este c ne-am dat seama mai trziu c sacrificiile au fost inutile și c, de fapt, la nivel de țar, am srit din lac n puț, ci faptul c ne-am luminat doar atunci cnd am realizat consecințele reale ale Revoluției.

Nu cumva și acum am procedat la fel ca atunci, adic am reacionat instantaneu la apariția ”teroriștilor” i ne-am bucurat de ”victoriile” asupra lor, dar am uitat s ne ntrebm: „Care sunt prioritțile Revoluției?”.

n final, n decembrie 1989, dup zeci de mii de cartușe trase și sute de morți, cine a ctigat? Atunci eram convini c nvingtori au fost revoluionarii, cetțenii, disidenții, Democraia, Drepturile Omului. Acum am lsat-o mai moale cu entuziasmul i recunoatem c, de fapt, au ctigat cei care au fost N SPATELE celor care au pus mna pe putere, și care au distrus mult-puina economie care exista atunci, care au transformat Romnia ntr-o pia de desfacere, care au fcut ca patru milioane de romni s-i ia lumea n cap, care au creeat confuzia internaional dintre romni i igani, care acum vorbesc despre felierea Romniei, pardon, „regionalizare”…

Atunci eram prea bucuroi c puteam s-l njurm pe Ceauescu i s vedem Partidul Comunist la pmnt, i la fel suntem acum, pentru c putem s ”occupy” orice instituție, cum vedem la televizor c se face n occident, i c deputații au votat o lege așa cum am vrut noi, ”poporul”.

Și totuși, acest vacarm care ține non-stop de la 1 septembrie are ceva straniu n el. Pn acum, istoria a consemnat numai revoluții n care nemulțumiții și-au propus s cștige puterea și scopul guvernanților era cel opus: s i nfrng și s i pedepseasc… Asta a noastr, nceput n septembrie, o tot ține langa, de parc s-ar fi format o simbioz ntre protestatari, guvernanți și jandarmi: fiecare se legimiteaz prin existența celorlalți și mpreun și-au gsit un sens comun al vieții…

Da, exist un ”ceva” care i unește pe aceștia: tcerea asupra anumitor subiecte! Eu, guvernul, te las s faci revoluție, s blochezi noaptea strzile și s te contrezi cu jandarmii, s te simți erou, iar n schimb tu, indignatule, taci cnd vine vorba despre anumite teme: taci cnd Camera Deputaților adopt legea care oficializeaz limba maghiar n justiție, taci cnd UE ne refuz intrarea n Shenghen doar pentru motivul c vom rscoli sentimentele naționaliste ale occidentalilor, taci cnd maghiarii solicit autonomie, taci cnd se discut despre ”regionalizare” și, mai ales, taci cnd cineva amintește c din 2014 strinii vor avea voie s cumpere pmnt aici, n Romnia.

Sunt deja prea multe subiectele care fac pielea de gin oricrui romn și care, inexplicabil, sunt evitate de ”protestatari”…

Și astfel am ajuns la problema cea mai grav, și cea mai urgent, și cea care genereaz efectele cele mai greu de remediat, și anume faptul c intrarea n anul 2014 va fi un moment de cotitur pentru tot ce nseamn relația romnului cu pmntul: pentru prima dat n istoria acestei țri, cetțenii romni nu vor mai fi singurii care au dreptul s cumpere pmnt n Romnia. ncepnd cu 1 ianuarie 2014, orice venetic va putea s o fac.

Exegeții liberalismului și ai europenismului susțin c nu exist niciun motiv de ngrijorare, pentru c toate celelalte țri europene au fcut la fel și, oricum, cumprtorul nu va putea lua pmntul de aici. Numai c acești adepți ai ”societții deschise” nu garanteaz cu nimic ceea ce ne promit și, oricum, lor puțin le pas dac previziunile lor se vor dovedi greșite: salariul și șpaga lor sunt puse deoparte!

Spre deosebire de aceștia, orice om normal este ndreptțit s se team c prețurile mici din Romnia vor face ca foarte mulți strini s fie tentați s cumpere pmnt n Romnia, sau pentru specul, sau pentru… Doamne ferește! Noi, aici, ne-am obișnuit s asociem pmntul cu agricultura, dar ceea ce se mai poate face, n numai cțiva ani, atunci cnd cumperi bucți mari dintr-o țar, se poate admira n Israel: cum nu poți lua pmntul cu tine, procedezi invers, adic gonești localnicii de pe pmntul care acum este ”al tu”.

Dac nu ar fi cele 4 milioane care deja au fost convinși s plece, acest scenariu ar fi fost greu de crezut. Sau poate și mai nchipuie cineva c un romn care și-a luat cas n alt țar și are copiii nscriși acolo la școal se mai gndește s se ntoarc… Deci, au mai rmas 4 milioane de romni activi de gonit, alte 6 au ca singur interes ziua la care ”vine” pensia, vreo 4 milioane sunt copii care sunt ”educați” n spiritul ”societții deschise”, adic sclavii care se simt liberi – servitorii ideali, iar restul de 3 sunt țigani, crora le e indiferent cine le e prin preajm. Deci, 4 plus 6, plus 4, plus 3, fac 17. A mai rmas un milion, adic cei care dintotdeauna s-au bucurat de necazul nostru și care și acum vor ajuta s ni se sape groapa.

Matematic, dup socoteala altora, am rmas zero!

Așadar, ncepnd din 2014, Romnia poate fi vndut la metru ptrat. Ce nu au reușit cu sabia și pistolul turcii, fanarioții, austriecii, nemții sau rușii, au reușit cu puterea ”Democrației” cei 600 de parlamentari care ne conduc acum.

Explicația lor, pentru c orice trdare are o explicație, este c obligația de a ne scoate pmntul la vnzare a fost o condiție impus de Uniunea European și a fost validat de un Referendum, cel din 2003. Adic, dac romnii nșiși au fost de acord cu acest preț pe care trebuie s-l pltim pentru acceptarea nostr n lumea ”civilizat”, cum de s-ar putea opune ei ”voinței populare”? Tocmai ei, reprezentanții poporului?!

Numai c, ceea ce evit s spun conductorii noștri de azi, adic cei 600 de parlamentari, este c acel Referendum a fost fraudat n cel mai barbar mod cu putinț. Din punct de vedere juridic el este nul, și la fel sunt și toate consecințele lui, dintre care vnzarea pmntului ctre strini este cea mai important. nc nu s-a gsit politicianul romn care s recunoasc c totul a fost doar un joc la cacialma, pentru c nici mcar UE nu a crezut c țrile est-europene vor accepta aceasta nainte ca prețurile terenurilor s ajung la un nivel comparabil cu cel din vestul Europei.

Vadim? S fim serioși! Cel mai simplu și mai sigur mod de a compromite un adevr este s l pui n gura unui one-man-show!

Astzi, privind de la 10 ani distanț, ne dm seama c UE știa foarte bine c cere prea mult, pentru c nicio țar membr UE nu ar fi acceptat așa ceva n locul nostru. Dar dintotdeauna Dumnezeu l-a ajutat pe cel care a ncercat, iar vina a fost a celui care a acceptat, dar și a celui care a avut puterea s vorbeasc, dar a tcut!

Se poate vorbi la infinit despre ”avantajele și dezavantajele” acestei schimbri de destin a Romniei, ns, mai mult dect orice justificare economic, aceast cedare ține de instinctul de supraviețuire al unui popor! Ca dovad, vecini de-ai noștri aflați n situații similare au amnat acest moment, adic au refuzat momentan s-și nstrineze pmntul. Doar momentan, pentru c att au putut, dar asta le ofer posibilitatea s o fac din nou sau chiar s spun NU, n funcție de cum se va nvrti roata istoriei. Ungaria și Bulgaria. Da, ungurii, de care rdem, și bulgarii, cei pe care i privim de sus!

Politicienii noștri ce fac? Ce ntrebare! De parc nu ne-au dovedit cu vrf și ndesat c lor nu le pas de interesul național. Presa noastr liber și independent, și democrat, și deontologic, ce face? Ce ntrebare! De parc nu ne-a dovedit pn acum c este doar o hait de cini hmesiți, care latr doar n folosul aceluia care i d un os. Organizațiile civice, susțintoare ale libertții de exprimare, ale ”democrației”, ce fac? Ce ntrebare! De parc nu ne doare deja capul de scandri cu Roșia Montan și cu gazele de șist, de parc nu ne-a ajuns teatrul celor care se fac c ”Salveaz Romnia”, n timp ce Bau-Bau-l cu casc albastr se face c nu-i las…

S nu ne amgim! Aceast inițiativ nu are cum s vin de la aceștia. De 24 de ani, experiența a dovedit romnilor c ”Democrația” este o minciun la fel de mare ca cea comunist, ba chiar mai pervers, și este greu s-i condamni pe cei care nu și mai pun speranțe n Lege și n drepturile lor. La urma urmei, de ce s ncerci s faci ceva cnd știi de la nceput c nu vei reuși?

Atunci, de la cine s vin strigtul de NU? Singurii care am mai rmas suntem noi, cetțenii obișnuiți, adic cei care nu am simțit gustul finanțrilor de la ”Open Society” și care nu ne-am but cafeaua la seminarii despre ”drepturile omului”, cei care nu știm ce nseamn ”principiul subsidiaritții”, ci doar: ”Frate, așa ceva nu se poate!”. Noi suntem cei care mai putem s le bgm n ochi parlamentarilor, presei și ong-urilor soroșiste lozicile ”democrației”, care ar trebui s-i oblige pe parlamentari și pe guvernanți s acționeze conform dorinței noastre.

Eu cred c acest moment de cumpn pentru istoria Romniei merit o abordare care nu trebuie s fie condus de principiul pragmatismului. Da, recunosc, nici eu nu cred c se mai poate face ceva acum pentru a forța clasa politic s opreasc aceast crim național, dar nici nu pot s las s se ntmple aceasta fr s fac nimic. Cred c istoria trebuie s consemneze faptul c au fost cțiva romni care s-au opus, la nivelul la care au putut.

Oamenii nu lupt numai pentru c exist posibilitatea s cștige, ci și din dorința de a transmite mesajul c nu accept s piard fr lupt. Un popor nu este reprezentat ntotdeauna de milioane, ba dimpotriv: n momentele critice, sunt doar cțiva cei care și pun pielea pe bț și i ia soarta n minile lor.

Au trecut dou mii de ani și nc vorbim cu admirație despre lupta disperat a lui Decebal și sacrificiul su eroic, dar de fapt adevrata valoare a mesajului su o nțelegem numai dac ncercm s ne imaginm ce avantaje ar fi avut și ce viaț ar fi dus Decebal dac ar fi acceptat compromisul de a continua s administreze Dacia pentru romani, așa cum a fcut-o timp de 3 ani, ntre 102 și 105.

Cu siguranț c și romanii aveau un Soroș care i angaja ntr-un fel de ong-uri pe cei care fceau pactul cu Imperator, și le asigura finanțare pentru programe de diseminare a valorilor occidentale și posturi n administrație, sau chiar de deputat celor care se evidențiau n ”munca cu gura”. Cu toate acestea, n mod inexplicabil pentru ”democrația roman”, Decebal a ales calea extremismului și a intoleranței faț de valorile multiculturalismului oferite din ”ex toto orbe romana” și a decis s și manifeste deschis naționalismul xenofob. La ct de inteligent era și la ct de bine cunoștea forța Imperiului, nu a existat niciun dubiu c Decebal era conștient c s-a angajat ntr-o acțiune contrar ordinii de drept, sinucigaș, și deznodmntul faptei sale reprobabile a fost unul firesc: jandarmii, pardon legionarii, și-au fcut datoria.

Cam așa se vorbea la Roma despre euroscepticul Decebal, și la fel ngnau politrucii daci care au primit funcții acas… Sun cunoscut?

Din fericire, istoria a pstrat și exemple pozitive de ”integrare”. Indienii americani, de exemplu. Majoritatea șefilor de trib, conductorii ”legitimi” de atunci ai indienilor, aleși conform democrației locale, au apreciat la adevrata lor valoare biluțele de sticl colorat aduse tocmai din Occident și au acceptat ca noii veniți s cumpere terenurile care se aflau n paragin, la prețul pieței: zece mii de hectare pentru o biluț alb, o sut de mii pentru una roșie.

Este adevrat c au existat și unii șefi de trib care s-au dovedit a fi habotnici și discriminatorii, dar electoratul indienilor, compus din btrnii tribului, au rspuns pozitiv la ofertele dezinteresate de ”ap de foc” ale imigranților, declarați categorie defavorizat numeric la acea vreme n America. Șefii de trib care nu au acceptat inter-culturalitatea au fost schimbați prin procedee democratice, majoritatea, iar istoria a pstrat numai filmele cu John Wayne despre cei care s-au opus extinderii euro-atlantice.

Astzi, dup sute de ani, cei cțiva indieni rmași n rezervații, admir prin muzee acele contracte comerciale, care mai pstrez mirosul de whisky fin, prin care reprezentanții poporului lor le-au vndut țara pe nimic.

Astzi, 16 decembrie 2013, mai sunt doar 15 zile și romnii vor avea ocazia s nceap s simt cum e s fii n pielea indienilor din rezervații. Suntem n procesul numrtorii inverse, și zilele trec ca ale unui condamnat la moarte. Din cnd n cnd, secundarul ceasului este acoperit de scandrile despre Roșia Montan, iar feisbucul ne mai aduce cteo veste despre cine a mai fost btut de jandarmi.

Dar timpul nu-i pierdut! Tragedia nc nu s-a ntmplat, totul nc poate fi schimbat și este att de simplu s pstrm pmntul Romniei numai pentru noi, romnii, așa cum au fcut ungurii și bulgarii cu pmntul lor. Totul se poate schimba n interval de cteva ore doar. Este suficient chiar și o hotrre de guvern, dat n 31 decembrie, la ora 23.59! Sau o lege dat de un Parlament ntrunit ad-hoc, dup o decizie a Comisiei Juridice luat n noaptea precedent și un vot numrat de Roberta Anastase.

La urma urmei, e vorba doar de voinț politic, adic de a vrea sau a nu vrea s ne pstrm Țara! Nu m hazardez s spun c majoritatea romnilor vor asta, chiar dac mi-ar place s cred asta, dar pot s spun cu certitudine c niciun parlamentar romn nu și-a ntrebat electoratul dac e de acord cu vnzarea pmntului ctre strini. De parc mai era vreun dubiu c ”Democrația e o minciun”!

Eu vreau s-mi pstrez Țara și vreau ca și parlamentarii, și Guvernul, și Președintele, și Presa, și toat lumea s afle asta. Pentru c știu c nu sunt singurul și pentru c vocea noastr poate s acopere tangoul Roșia Montan și s rmn consemnat n istorie.

Speranța mai moare cteodat, ultima, dar sentimentul datoriei, niciodat!

, , ,
S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *