Despre însemnătatea actului repunerii Budapestei pe Arcul de Triumf al Armatei Române

Ne-am bucurat cu toții de reușita repunerii pe Arcul de Triumf al Armatei Române a capitalei Ungariei, Budapesta, însă merită să fixez în memoria colectivă această victorie, printr-un articol pe măsura importanței evenimentului.

 1521382_10202703065768954_1563151453_n

Nu vreau să țin un expozeu pe tema însemnătății Arcurilor de Triumf, însă voi schița măcar câteva idei:

Arcurile de Triumf sunt monumente ridicate în cinstea unei armate ce se întoarce victorioasă pe propriul teritoriu. Ele sunt menite să fixeze în memoria și istoria unei comunități succesele acesteia, aspect de natură să potențeze stima de sine colectivă, mândria națională.

Arcurile de triumf au un dublu rol. Pe ele erau încrustate scene de bătălie, chipurile sau efigiile dușmanilor învinși în luptă, de ele erau atârnate armele învinșilor și uneori, chiar capetele (la propriu !) liderilor învinși. Interesant ca explicație este și studiul lui George Frazier, Folklore in the Old Testament Studies in Comparative Religion Legend and Law (1918), care afirmă că înainte de apariția arcelor de triumf, în negurile istoriei, armatele triumfătoare se întorceau în capitală intrarea făcându-se printre două jumătăți din corpul tăiat al unui dușman. Această trecere simboliza atât “renașterea” armatei victorioase din sângele și corpul inamicului învins, cât și supremația asupra acestuia. În timp, jumătățile de corp dușman au fost cățărate pe stâlpi, să le poată vedea toată cetatea, evoluția conducând la Arcele de triumf moderne, cu marcajele victoriilor militare.

Un astfel de marcaj al victoriei îl constituia și caseta cu mențiunea Budapesta de pe interiorul Arcului nostru de Triumf. În lunga istorie a Armatei Române, multe au fost victoriile și locurile în care acestea au fost reputate în bătălii. Însă numai 12 dintre ele au fost considerate atât de importante – prin semnificația lor – pentru a fi menționate pe Arcul de Triumf. Unul dintre acestea este orașul Budapesta, capitala Ungariei, eliberată de trupele române în august 1919 de sub armata bolșevică. Eliberarea Budapestei de români are pentru noi o dublă semnificație: o dată, faptul că prima confruntare militară din lume anti-bloșevică (comunistă) a fost purtată  de către Armata Română ȘI CÂȘTIGATĂ, iar al doilea – faptul că vecinul cu care avem de câteva sute de ani încoace diferende teritoriale – Ungaria, s-a aflat – chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, SUB OCUPAȚIA României, fapt de natură să le scadă ungurilor atât stima de sine cât și curajul militar – în raport cu România.

O astfel de victorie plasată pe Arcul de Triumf menține prezentă în subconștientul colectiv a celor două națiuni (română și maghiară) poziția acestora așa cum a fost ea ipostaziată: de învingător și ocupant al României, și de învinsă, respectiv țară ocupată de români, a Ungariei.

Dacă lucrurile puteau sta și mai umilitor pentru Ungaria în această ecuație, poziția Ungariei, de țară “salvată” de bolșevism de către România, o obliga pe aceasta la o atitudine istorică de recunoștință pentru binele făcut. Însă, parafrazându-l pe unul dintre personajele lui Dostoievski din Frații Caramazov, dacă îi mai putem ierta pe unii, cu greu îi putem ierta pe cei care ne-au făcut un bine…

În aceste condiții, exponenții Ungariei din multele guverne ale României cu componență magiară au căutat să scoată pe ușa din dos a Istoriei și a conștiinței noastre colective ascenentul istoric și militar al României asupra Ungariei – probabil în ideea unei noi încercări de ocupație a Ardealului pe calea armelor.

În aceste condiții, reparația – fie ea și artizanală a adevărului istoric vizează “tăierea din nasul” bozgorilor cu nostalgii și pretenții imperialiste, dar și reafirmarea superiorității militare și  istorice a României asupra Ungariei.

Mihai Rapcea

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *