Va veni și vremea lui Ion Iliescu

De niște ani tot scriu despre ce am trăit și văzut cu ochii mei în decembrie ’89. Uneori mi se pare fără niciun rost, alteori mă gândesc că totuși se merită, mai ales când întâlnesc tineri ca cei de la NeamUnit care-și pun (și îmi pun) întrebări. Pentru ei mai ales reiau încă odată și încă odată ce am mai scris, deși mă îndoiesc că fiică-mea de exemplu, din generația copiilor de liceu decerebrați care-o ard aiurea, va avea timp să citească astfel de istorii.
Cred cu tărie astăzi că Iliescu ar trebui împușcat precum a făcut el cu Ceaușescu nu doar pentru uciderea familiei sale adoptive ci și pentru tot ce a urmat, morții din decembrie 89, morții și victimele represiunilor de după aceea, ce a culminat cu Mineriada din iunie 1990. Ilici este cu certitudine un criminal. Nu-l regret pe Ceaușescu, m-am bucurat și eu, când a murit. Numai ulterior mi-am dat seama că astfel rusoii lui Ilici ne-au transformat pe toți, întregul popor roman, în criminali. De la aceea execuție ordonată de Iliescu și de Gorbaciov românii sunt obligați ca la fiecare naștere a Domnului să-și amintească uciderea familiei fostului lor președinte și măcelul care a urmat.
Într-un interviu de acum câțiva ani cu Ion Iliescu în Vremia Novosti, ziar mare din Rusia, la întrebarea cine a tras în oameni, Ilici a răspuns că “rămâne un mister”.  “Cred că a fost vorba de o structură pregătită de Ceaușescu pentru o luptă de gherilă în condiții urbane în cazul în care țara ar fi fost ocupată. Adică era vorba de un grup de oameni extrem de loiali lui Ceaușescu. Probabil că nici nu au fost incluși în Securitate. Sperând să oprim vărsarea de sânge, am recurs la cea mai revoluționară soluție împotriva cuplului Ceaușescu. Într-adevăr, după executarea lor pe 25 decembrie, tragerea a încetat imediat. Bineînțeles, normal ar fi fost să se organizeze un proces pentru dictator, dar atunci acest lucru a fost imposibil. ”


Iliescu introduce aceeași temă dezinformatoare, a teroriștilor care ar fi fost trupe secrete de gherilă urbană fără legătură cu Securitatea, tema apărută că din întâmplare și în Jurnalul lui Voiculescu și la TVR-ul PSD. Jurnalul și TVR afirma chiar că gruparea “teroriștilor” făcea parte dintr-o așa zisa brigada națională de rezistență, coordonată la nivelul DIA, și compusă din foști cercetași, rezerviști.
Tâmpenie fără de margini. Foștii cercetași, rezerviști pe deasupra, nu aveau cum să aibă acces în zona zero a Capitalei, ba în plus să mai dețină și apartamente conspirative pe care să le bucșească cu muniție și armament, în ziua de 21 decembrie, în perimetrul controlat de Direcția a V-a a DSS-ului lui Iulian Vlad, unul dintre arhitecții din umbră a evenimentelor din decembrie 1989, despre care știu cu exactitate, din mărturii directe, că avea legături conspirate cu sovieticii.
Autorul “documentarului” de la TVR este un fost jurnalist de la Cotidianul, îmi scapă numele, teoria sa a apărut simultan cu teoria îmbrățișată de Jurnalul și reluată de Ion Iliescu în presă rusă.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

Teoria lui Iliescu a fost consolidată de un de procuror militar, apropiat de-al lui Ilici, Dan Voinea, acum pensionar de 183 milioane după ce a mătrășit aproape două decenii dosarele Rivoluției și ale Mineriadei din 1990. Culmea obrăzniciei, acum vreo câțiva ani, același Dan Voinea a solicitat să se reîncadreze în Parchet dar a fost respins de CSM. A lucrat după pensionare pe lângă Guvernul Romaniei, de unde mai încasa și alti bani, în calitate de consilier al Secretarului de Stat Marius Oprea, fostul “expert pe intelligence” al lui Tăriceanu. Și Voinea și Oprea, niște trupeți de-ai lui Tismăneanu, unul dintre agenții conspirați ai fostului KGB, ca și membrii familie sale, cu toții cadre NKVD. Este convingerea mea pe care o pot susține oricând, dar nu despre asta voi scrie acum.
Colegul și partenerul de ticăloșii al lui Voinea – pe segmentul îngroparea adevărului despre ‘89 a fost Joarză Samoilă – ultima sa poziție în Parchetul Militar a fost de șef al compartimentului documente secrete al Parchetului Militar. Numele său va mai apărea în acest material. Am avut de-a face direct cu el în zilele rivoluției. De reținut că el a eliberat cei 106 “teroriștii” capturați în decembrie 1989.
În ce mă privește i-am văzut pe „teroriști“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au stat degeaba) pe parcursul a mai bine de șase ore de asediu. Am avut parte chiar și de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă. Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazemată dotată cu pasaje secrete, trape și pereți falși, fost sediu al Ministerului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central. Cu trei ani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate de cercetare, iar instrucția militară dură, încă proaspătă, mi-a fost de folos, plus pregătirea din perioada în care făceam sport și trăgeam cu arma – la pentatlon și pistol viteză. La întâlnirea cu „teroriștii“ am scăpat cu viața, cred – și cu ajutorul generos al lui Dumnezeu. „Teroriștii mei“, deși au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar după evenimente, intrigat, m-am întors la fața locului, încercând să dezleg misterul. Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul blocului Romarta“. Am strâns probe care ar fi putut conduce la identificarea, dacă nu a teroriștilor, măcar a instituției în slujba căreia acționaseră aceștia. Am pus totul la dispoziția procurorilor militari. Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din – pe atunci – colonelul Joarză și căpitanul Slăvoiu. Au trecut de-atunci 20 de ani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiției Militare, a îngropat dosarele Revoluției, printre altele și dosarul meu, și apoi, anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot Parchetul Militar, infiltrându-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarză de mătrășire a dosarului Revoluției.

Povestea adevărată. Nevoia de „teroriști“

În Timișoara, până la 22 decembrie, regimul Ceaușescu „a produs“ 73 de morți, 296 de răniți, iar la București, până la 22 dec. – 49 de morți, 599 de răniți. După apariția lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriștii“ a produs până în ianuarie 1990 – 1142 de morți, 3138 de răniți. Manevra războiului cu „teroriștii“ avea ca scop legitimarea noii puteri politice și „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de fapt puterea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU. De la ieșirea în stradă a maselor, momentul insurecțional anticomunist al tineretului român a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenți specializați ai GRU și KGB, care invadaseră România încă de la începutul lunii decembrie. Conjurația FSN-ului (Frontul Salvării Naționale) a cuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinți afiliați structurilor NKVD, agenți acoperiți și trădători ai DIE (Direcția de Informații Externe a Departamentului Securității Statului), DSS și DIM (Direcția de Informații Militare) racolați în misiunile lor din străinătate, disidenți și agenți de influență din lumea culturală, susținuți mai mult sau mai puțin, discret încurajați și controlați de KGB. Rețeaua rusească – „emanații“ revoluției – plasa strânsă cu putere în mâinile Moscovei, a sufocat insurecția tinerilor ieșiti pe străzile Bucureștiului. Conjurația s-a legitimat folosindu-se de victime, iar Iliescu s-a așezat pe piramida de cadavre susținut de garda sa pretoriană, confiscând elanul anticomunist al tineretului României și deturnând mișcarea străzii, aliniind apoi țara către obiectivul real al Moscovei – perestroika gorbaciovistă. Activarea „teroriștilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în care se dădea lupta pentru controlul politic al României, în perimetrul fostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schițe de guvern. În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spațiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe și de forțe din România. Operațiunea de executare a terorii la scară națională în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul țării, se repeta, practic, schema de acțiune desfășurată în Capitală. Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituția care reprezenta Aparatul, Partidul și pe Ceaușescu. Semnificația covârșitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înțeles – confruntarea având ca scop obținerea controlului și a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a început diversiunea teroriștilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală a Capitalei, actuala Piață a Revoluției. Numai în acest loc s-au înregistrat 347 de victime (73 de decedați prin împușcare și 274 de răniți). După începerea operațiunii „teroriștii care trag din toate pozițiile“, s-au înregistrat opt la sută din totalul victimelor la nivel național în jurul CC-ului.
„Teroriștii“ aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflați în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii“ Revoluției, cei aflați la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinși, deși unghiurile de tragere și poziționările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu ușurință a acestora.
Reprezentanții Parchetului Militar care susțin că nu au probe care să certifice existența „teroriștilor“ mint. Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca și generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe, pe lângă multe altele, și le-au ascuns în fișetele Parchetului Militar.
Diversiunea „teoriștilor“ a funcționat până ce s-a instalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însă destui dintre cei care au trăit evenimentele din decembrie 1989 ce încă așteaptă adevărul, ca și mine.
Blestemul Crăciunului spurcat de Iliescu ca să pună el mâna pe puterea mult râvnita nu se poate șterge. Sper că va avea o moarte cumplită, în mari chinuri…
Degeaba m-am împușcat cu teroriștii degeaba am ieșit în stradă pentru a croi un alt drum – al demnității, al onoarei, al bunului simț. Astăzi după 20 de ani cel mai bine trăiesc tot beizadelele canaliilor ordinare ce au băgat călușul în gura celor care au avut curajul să lupte în decembrie ’89.
Aceștia sunt adevărații paraziți ce trăiesc pe spatele și în umbra celor care au deschis o cărare pe care ei, securiștii și activiștii PCR, vroiau să o țină închisă. Faptele vorbesc prin ele însele: criminalii comuniști în românia postcomunistă conduc în continuare o Românie fără șanse. Ne aflăm și trăim într-o democratură defecta, urâtă, nevrotică. Probabil că numai când romanii noștri își vor schimba năravurile și vor dori ca decența să ia locul indecenței ăsteia morale în care ne bălăcim, poate numai atunci și oamenii obișnuiți ai țării ăsteia vor avea vreo șansă să trăiască normal. Până atunci îl avem pe Ion Iliescu Președinte de ONOARE și lider de frunte al unui partid care a primit cinci milioane de voturi la alegeri.  Cele cinci milioane de voturi reprezintă suma reală de romani care și-ar merita un loc alături de Ion Iliescu, la dracuă, acolo unde va ajunge și el nu prea curând, speram, ci numai după o îndelungată suferință. Așa zisa revoluție – întoarcere de dos, a fost determinată de rusnaci tocmai în favoarea comuniștilor, criminalii ce au fost achitați prin decrete prezidențiale de către Ilici, iar adevărul a fost ascuns și falsificat. Copiii de astăzi habar n-au cu ce se mănâncă adevărul, ce înseamnă a lupta pentru libertate și ce ni s-a întâmplat de fapt în 1989. Poate o să aflăm odată și acest adevăr și să trecem măcar o inscripție simbolică pe pietrele funerare ale criminalilor ca Ion Iliescu, de exemplu: “Aici zace…Ion Ilici Iliescu…criminal al Revoluției Romane. Dracuă să-i ardă sufletul zi de zi în iad.  Trecătorule pișă-te aici, în dreptul steluței roșii de pe fruntea canaliei de Ion Iliescu.”

George RonceaCurentul

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *