Curaj !

Nemulțumirea față de instituțiile mișcându-se greoi, de legile contradictorii, furnizorii lacomi, serviciile proaste sau de prestația clasei politice – iată un numitor comun al majorității românilor. Cei care vor să schimbe cu adevărat ceva sunt însă în minoritate.

Ce le lipsește așadar nemulțumiților vocali, dar resemnați? O calitate aparent simplă, dar de-a dreptul inutilă, la limită periculoasă, costisitoare pentru carieră și liniștea familiei: curajul. Aici nu este vorba despre ipostaza eroică a vitejiei. Etosul curajului nu te îndeamnă să sari din trenul aflat în mers, nici să te iei la trântă cu ursul pe aleea de la Peleș. Cu atât mai puțin să gonești cu 250 km/h pe autostrada Transilvania. Doar cei care confundă curajul cu iresponsabilitatea și vitejia cu tupeul se pot mândri cu asemenea isprăvi. Curajul autentic este în bună parte nespectaculos.

Deja în Vechiul Testament, în biografiile profeților, vedem cum, în mijlocul confuziei, este suficient ca cineva să spună lucrurilor pe nume. Profetul nu inventează, nu proclamă noutatea și nici nu face dezvăluiri incendiare. Funcția lui este a repune în planul lui Dumnezeu un episod de rătăcire. Cu o metaforă ceferistă, el reașează pe linie trenul deraiat, aducând aminte pasagerilor de menirea acestuia de a ajunge la destinație. Curajul profetic rezidă așadar în onestitea care marchează confruntarea cu realitatea și în viziune, în gândirea pe termen lung.

La o scară mai apropiată de noi, curaj au avut cei care, în plin comunism, au privit dincolo de el. De aceea au și rezistat, denunțând minciuna și spărgând astfel bula de aer contaminat a regimului. Curajoși au fost și cei care, în temniță fiind, fără șansa de a mai ieși, și-au salvat sufletul, chiar dacă trupul a avut mai mult de suferit. La fel, tot despre curaj se poate vorbi în cazul celor care iau atitudine în situații în care contemporanii lor tac sau chiar profită. În plină demisie etică a majorității, vocea celor puțini care nu obosesc să atenționeze este de două importantă: critică, deschizând în același timp o perspectivă.

A avea curaj înseamnă nu doar să denunți ticăloșia, mai ales când este evidentă, ci mai ales să oferi alternative. Fără dimensiune practică, actul de curaj nu ar putea fi deosebit de nebunie sau cinism. Faptul de a indica o ieșire presupune, în profunzime, valori și repere care nu se negociază. Acestea hrănesc fermitatea, dârzenia, motivează și încurajează. Așa ajungem la o posibilă explicație a lipsei curajului la mulți dintre noi: luați ostateci de manipularea de după ’89, de maeștrii instantaneului, nu mai avem niciun orizont, nicio ambiție, nicio speranță că se poate și altfel. Adică nu mai știm pentru ce să fim curajoși.

De Radu Preda –Adevarul

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *