Conduceam n drum spre cas contemplnd primii fulgi de nea din iarna asta, visnd cu ochii deschiși, amintindu-mi vremurile copilriei, de nasuri și picioare nghețate la sniuș, de obraji rumeniți de ger.

Asta era asear. Azi dimineaț m sun maicmea, crizat. Cic becurile n cas plpie, de asear centrala termic pe gaz s-a oprit și iarna se instaleaz și n cas, spre disperarea ei și a celor 3 cini și o pisic care se uit cu reproșuri mute la ea.

M mbrac, m duc pn acolo și descopr strada troienit. Bag mașina cu chiu cu vai pe strad, intru n cas. Ce bine c nu ne-am apucat s drmm soba de teracot din living – care acum duce greul, cu resturi de lemne rmase din iarna trecut prin magazie.

Restartez centrala termic, și nimic. Se ncpțneaz s mi arate cod F17. Bnuiesc c F17 e vreun avion de lupt, ceva, dar nu nțeleg ce caut n centrala mea. Caut n cartea tehnic și mi zice c este codul de eroare pentru curent electric sub tensiunea minim de lucru – cae e 170 de volți. Dup cunoștiințele mele la priz ar trebui s am 220 volți, da nu am. M uit la becuri și nțeleg: plpiau și ardeau cu o lumin chioar, ca ntr-o scen dintr-aia cu refugiați n buncrele aflate sub bombardament.

Sun la ENEL și ntreb ce se ntmpl: mi se spune ce știam deja de la maicmea: c de la venirea frigului rețeaua din zona mea a czut de cteva ori, iar acum abia face faț. ntreb ca prostu din ce cauz, și mi se rspunde: pi cum de ce, din cauza hoților de curent. Și ce e de fcut – ntreb eu ? S m duc din poart n poart, la toți amrștenii din cartier care și-au bgat șunturile n priz, s-i rog s ne lase și pe noi, consumatorii civilizați, care mai și pltim, s ne folosim de rețea ?

i explic respectivului la telefon c nu mi merge centrala, la care el m sftuiește s le fac o sesizare scris, și mi nchide.

Sun atunci un “om bun la toate”, categoria aia de individ descurcreț, care le știe pe toate, se pricepe s repare orice și chiar dac nu știe o anumit chestie, are numrul de telefon al unuia care știe. Respectivu prinde problema din zbor și mi d rspunsul n 3 secunde: cumpr-ți un stabilizator de tensiune. Da s nu fie chinezrie, c nu te ține, i-ați unul de la Well. M mbrac bombnind, m duc la Dedeman și ntreb un lucrtor unde gsesc scula cu pricina. M ndrept spre raftul respectiv și apuc s iau unul de 1000 de wați, c un nene tocmai cumprase ultima bucat de 500 de wați naintea mea. M pun la coad la casierie și observ c 3 din cele 5 persoane de la coad veniser pentru aceeași scul ca și mine. Bravos națiune ! Halal s-ți fie ! Toți bodogneau, njurnd Enelul. Eu ns njur n mintea mea țignetul care st n chiloți n palatele cu turnulețe din cartier, care și-au montat ziduri de BCA cu șanțuri pentru rezistențe electrice legate direct la stlpul de tensiune din strad – și care nu pltesc nimic – n timp ce noi, ia care cic i discriminm, pltim cte 7 milioane pe lun la gaze.

Ajung napoi la casa maicmii. Viscolul acoperise deja urmele mașinii. Și plecasem de doar 15 minute ! Montez drcia – care seamn cu un redresor de baterie de mașin (oare oi putea ncrca și bateria cu ea !?) și mi arat c rețeaua are doar 160 de volți – deci cu 10 volți sub limita minim de pornire a centralei termice. Aps un buton și – magie ! drcia ncepe s scoat 220 de volțișori ntregi și veseli, care mi pornesc centrala. Cldur, veselie, maic-mea ncepe s și piard ncet ncet ncrunttura, animalele se destind și ele, pisica se urc demonstrativ pe caloriferul care ncepe s se dezmorțeasc.

Dac tot am nceput ziua bine, hai s dau și zpada. Pun mna deci pe lopat și dau gata n 15 minute curtea, cu dou poteci pe lng cas. nclzit și cu chef, zic hai s ies și pe strad, poate mi se mai altur vre-un vecin. Strada noastr e de fapt o intrare, blocat n capt. Case doar pe-o parte, pe cealalt o mare hal. ncep deci s dau zpada de pe trotuarul din dreptul casei și de pe strad, doar doar m-o observa cineva, s mi se alture, s mai schimbm și o vorb. Ți-ai gsit ! Doar eu și viscolul.

n vremea asta, maic-mea turuie fericit la telefon, ba mai sun și vecinii, s le povesteasc ce isteți suntem noi, cu stabilizatorul nostru de tensiune. Dup juma de or de dat zpada, vd doi vecini care trec grbiți pe lng mine, pe trotuarul curțat de mine. Se duc și ei la Dedeman, dup stabilizatoare. S-a ntins vestea pe strad și se grbesc, s mai prind. Las c vin și ei la lopat dup, m mbrbtez eu. Mai trece o or, n care eu naintez ncet, precum un sprgtor de gheaț, prin viscol și zpad spulberat de vntoas. M mai uit din cnd n cnd cu coada ochiului, la casele vecinilor, doar-doar oi surprinde pe cineva, vre-o mișcare, ca s le lansez invitația la lopat, doar ce dreaq, toți au mașini și or s foloseasc drumul ! Zresc pentru o clip o siluet la o fereastr, care dispare imediat ce se vede observat. Se ascund știa de zici c au venit naziștii pe strad, s-i duc n lagre ! Arbeit macht frei ! De ce s ias, dac sunt eu care fac toat treaba ? Mulțumesc lui Dumnezeu nc o dat c m-a aruncat n mijlocul unui popor att de muncitor și corect, și mi termin treaba. De-al naibii am curțat doar trotuarul n dreptul casei mele, ca s nu aib impresia c sunt fraier (oricum sunt !). Ar trebui s le pun și o tax de trecere pe zona curțat de mine, dar orict mi-aș screme mintea, nu gsesc o metod s fac asta.

Intru n cas transpirat pe sub hainele albite de viscol, cu chiciur n barb și bujori n obraji. Maicmea m așteapt cu un ceai cald și m someaz ca pe vremuri – cnd eram copil, s mi schimb ciorapii uzi.

mi destind mușchii deja dureroși, la cldur – și mi spun: da, a venit n sfrșit iarna. Și e doar prima zi.

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *