Primul fulg de nea – a venit iarna în România

 Conduceam în drum spre casă contemplând primii fulgi de nea din iarna asta, visând cu ochii deschiși, amintindu-mi vremurile copilăriei, de nasuri și picioare înghețate la săniuș, de obraji rumeniți de ger.

Asta era aseară. Azi dimineață mă sună maicămea, crizată. Cică becurile în casă pâlpâie, de aseară centrala termică pe gaz s-a oprit și iarna se instalează și în casă, spre disperarea ei și a celor 3 câini și o pisică care se uită cu reproșuri mute la ea.

Mă îmbrac, mă duc până acolo și descopăr strada troienită. Bag mașina cu chiu cu vai pe stradă, intru în casă. Ce bine că nu ne-am apucat să dărâmăm soba de teracotă din living – care acum duce greul, cu resturi de lemne rămase din iarna trecută prin magazie.

Restartez centrala termică, și nimic. Se încăpățânează să îmi arate cod F17. Bănuiesc că F17 e  vreun avion de luptă, ceva, dar nu înțeleg ce caută în centrala mea. Caut în cartea tehnică și îmi zice că este codul de eroare pentru curent electric sub tensiunea minimă de lucru – cae e 170 de volți. După cunoștiințele mele la priză ar trebui să am 220 volți, da nu am. Mă uit la becuri și înțeleg: pâlpâiau și ardeau cu o lumină chioară, ca într-o scenă dintr-aia cu refugiați în buncărele aflate sub bombardament.

Sun la ENEL și întreb ce se întâmplă: mi se spune ce știam deja de la maicămea: că de la venirea frigului rețeaua din zona mea a căzut de câteva ori, iar acum abia face față. Întreb ca prostu din ce cauză, și mi se răspunde: păi cum de ce, din cauza hoților de curent. Și ce e de făcut – întreb eu ? Să mă duc din poartă în poartă, la toți amărăștenii din cartier care și-au băgat șunturile în priză, să-i rog să ne lase și pe noi, consumatorii civilizați, care mai și plătim, să ne folosim de rețea ?

Îi explic respectivului la telefon că nu îmi merge centrala, la care el mă sfătuiește să le fac o sesizare scrisă, și îmi închide.

Sun atunci un “om bun la toate”, categoria aia de individ descurcăreț, care le știe pe toate, se pricepe să repare orice și chiar dacă nu știe o anumită chestie, are numărul de telefon al unuia care știe. Respectivu prinde problema din zbor și îmi dă răspunsul în 3 secunde: cumpără-ți un stabilizator de tensiune. Da să nu fie chinezărie, că nu te ține, i-ați unul de la Well. Mă îmbrac bombănind, mă duc la Dedeman și întreb un lucrător unde găsesc scula cu pricina. Mă îndrept spre raftul respectiv și apuc să iau unul de 1000 de wați, că un nene tocmai cumpărase ultima bucată de 500 de wați înaintea mea. Mă pun la coadă la casierie și observ că 3 din cele 5 persoane de la coadă veniseră pentru aceeași sculă ca și mine. Bravos națiune ! Halal să-ți fie ! Toți bodogăneau, înjurând Enelul. Eu însă înjur în mintea mea țigănetul care stă în chiloți în palatele cu turnulețe din cartier, care și-au montat ziduri de BCA cu șanțuri pentru rezistențe electrice legate direct la stâlpul de tensiune din stradă – și care nu plătesc nimic – în timp ce noi, ăia care cică îi discriminăm, plătim câte 7 milioane pe lună la gaze.

Ajung înapoi la casa maicămii. Viscolul acoperise deja urmele mașinii. Și plecasem de doar 15 minute ! Montez drăcia – care seamănă cu un redresor de baterie de mașină (oare oi putea încărca și bateria cu ea !?) și îmi arată că rețeaua are doar 160 de volți – deci cu 10 volți sub limita minimă de pornire a centralei termice. Apăs un buton și – magie ! drăcia începe să scoată 220 de volțișori întregi și veseli, care îmi pornesc centrala. Căldură, veselie, maică-mea începe să își piardă încet încet încruntătura, animalele se destind și ele, pisica se urcă demonstrativ pe caloriferul care începe să se dezmorțească.

Dacă tot am început ziua bine, hai să dau și zăpada. Pun mâna deci pe lopată și dau gata în 15 minute curtea, cu două poteci pe lângă casă. Încălzit și cu chef, zic hai să ies și pe stradă, poate mi se mai alătură vre-un vecin. Strada noastră e de fapt o intrare, blocată în capăt. Case doar pe-o parte, pe cealaltă o mare hală. Încep deci să dau zăpada de pe trotuarul din dreptul casei și de pe stradă, doar doar m-o observa cineva, să mi se alăture, să mai schimbăm și o vorbă. Ți-ai găsit ! Doar eu și viscolul.

În vremea asta, maică-mea turuie fericită la telefon, ba mai sună și vecinii, să le povestească ce isteți suntem noi, cu stabilizatorul nostru de tensiune. După juma de oră de dat zăpada, văd doi vecini care trec grăbiți pe lângă mine, pe trotuarul curățat de mine. Se duc și ei la Dedeman, după stabilizatoare. S-a întins vestea pe stradă și se grăbesc, să mai prindă. Las că vin și ei la lopată după, mă îmbărbătez eu. Mai trece o oră, în care eu înaintez încet, precum un spărgător de gheață, prin viscol și zăpadă spulberată de vântoasă. Mă mai uit din când în când cu coada ochiului, la casele vecinilor, doar-doar oi surprinde pe cineva, vre-o mișcare, ca să le lansez invitația la lopată, doar ce dreaq, toți au mașini și or să folosească drumul ! Zăresc pentru o clipă o siluetă la o fereastră, care dispare imediat ce se vede observată. Se ascund ăștia de zici că au venit naziștii pe stradă, să-i ducă în lagăre ! Arbeit macht frei ! De ce să iasă, dacă sunt eu care fac toată treaba ? Mulțumesc lui Dumnezeu încă o dată că m-a aruncat în mijlocul unui popor atât de muncitor și corect, și îmi termin treaba. De-al naibii am curățat doar trotuarul în dreptul casei mele, ca să nu aibă impresia că sunt fraier (oricum sunt !). Ar trebui să le pun și o taxă de trecere pe zona curățată de mine, dar oricât mi-aș screme mintea, nu găsesc o metodă să fac asta.

Intru în casă transpirat pe sub hainele albite de viscol, cu chiciură în barbă și bujori în obraji. Maicămea mă așteaptă cu un ceai cald și mă somează ca pe vremuri – când eram copil, să îmi schimb ciorapii uzi.

Îmi destind mușchii deja dureroși, la căldură – și îmi spun: da, a venit în sfârșit iarna. Și e doar prima zi.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *