Lupii în piei de oameni din politica românească

Citeam azi pe MEDIAFAX despre proiectul de lege al PDL-ului, depus miercuri la Parlament, pentru reducerea numărului de semnături necesare pentru înregistrarea unui partid politic, de la 25.000 la 500 de semnături.

 Este nevoie de participare, de implicare, nu de o barieră ridicată birocratic.” – ar fi declarat la conferința de presă organizată pe acest subiect, purtătorul de cuvânt al PDL.

Evident că existența unui astfel de proiect mă entuziasmează în aceste zile mohorâte, însă cum am trecut demult de vârsta naivității, nu pot să nu mă întreb de ce abia acum, și de ce PDL ?!

afis-pcr-pdl-usl

Căci au trecut 23 de ani de guvernări neo-comuniste, în care aceiași actori ai politicii românești, proveniți din marele bazin politic al PCR-FSN-FDSN-PDSR-PSD, se schimbă unii pe alții, la Putere.

Dacă în 1990 puteai înregistra un partid politic cu doar o sută de semnatari, s-a ajuns ca astăzi să trebuiască să aduni 25.000 de semnături și să îndeplinești nenumărate alte condiții pentru a accede la viața politică (participări la nivel național la alegeri – pentru a nu fi radiat ca partid, taxe de înscriere în alegeri de 1000 euro pentru fiecare candidat la alegerile parlamentare, etc.)

Cum s-a ajuns aici ? S-a ajuns aici pentru că, după buimăceala generală din 89, când românii de bună credință au înțeles cine sunt cei care au acaparat puterea, s-au revoltat. Și au primit bâtele minerilor în cap în Piața Universității, sediile partidelor anti-comuniste fiind devastate.

Apoi, comuniștii de la putere au început să îngrădească accesul la scena politică prin tot soiul de reguli, din ce în ce mai drastice, pentru a se asigura că românii nu vor avea nici o altervativă la alegeri, decât aceiași neo-comuniști, vopsiți în culorile aparente ale unor așa-zise tabere adverse. Și astfel au trecut 23 de ani.

Astăzi, când frații vitregi PSD și PDL, proveniți prin diviziune celulară din același părinte PDSR, se bat pentru bruma de avere strămoșească, rămasă de prăduit, se fac strategii și jocuri, pe spinarea noastră, a românilor simpli.

Ce alt instrument mai bun de captare a bunăvoinței populare poate fi folosit, decât mirajul libertății politice ?! Vă dăm dreptul să vă faceți din nou o puzderie de partide, în numele libertății de participare la viața politică – ne spune acum PDL-ul. Dar de ce nu ați făcut-o cât ați fost voi puternici, la guvernare, ani și ani de-a rândul ?! întreb eu. De ce veniți acum cu mirajul unei libertăți politice pe care ne-o fluturați pe sub nas doar pentru a capta bunăvoința poporului pentru un partid care a dezamăgit, care este deja  ajuns la capăt de linie, în lada de gunoi a Istoriei.

Credeți că așa vom uita cât ați furat ? Cât ne-ați mințit ? Sau este doar o manevră abilă care, dacă va avea succes, sperați voi că va fărâmița puterea atot-puternicului PSD, și vă va mai da vouă o șansă să supraviețuiți politic ?

Mihai Rapcea

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *