M aflu din nou n satul Ciprian Porumbescu, la bunica Sabinei. Ziua de ieri a fost o zi teribil, din toate punctele de vedere. Proces n zi de vineri, cu arestați, care s-a ntins pn pe la 5 dupamiaza. Apoi plecarea spre ținuturile Bucovinei, cu anevoioasa ieșire din București, pe o ploaie mocneasc. mbulzeal, mașini bar la bar, oameni nervoși și imprudenți. Am ocolit ct am putut ieșirea din Colentina, lsndu-i pe moldovenii proaspt mbucureștenizați s se “bucure” de “binefacerile” aglomerrii urbane – pe arterele rutiere centrale, cunoscute de toți. Veteranii capitalei cunosc scurtturile lungi, traseele ocolitoare mai nguste dar mai libere, “cile regale” de scpare din orașul sufocat de provincialii dornici s se ntoarc TOȚI DEODAT ! la chemarea pascal și tnguitoare a mielului sacrificat cu renumita “pioșenie” creștineasc.

La faza asta, recunosc c mi-a plcut mesajul pascal al Papei Francisc, care este revoluționar și modernist n multe privințe, și care anul acesta a avut curajul șocant s ndemne creștinii s lase mieii n pace, c nu e vina lor c a venit Paștele ! Total de acord ! Respectele mele, Papi !

Am ieșit din București pe linia de centur, creznd c am scpat. Da de unde ! Accident ntre doi moldoveni, dup Afumați. nc o or de mers ca melcul, cale de doar doi kilometri. I-am njurat printre dinți, de mam, pe cei doi vajnici vulturi ai șoselelor patriei, care și-au frnt gturile n zborul lor ctre cuibul printesc, și am ajuns cu greu, la Buzu, unde am oprit s mncm. Un osptar tinerel și grbit ne ia comanda cu o ureche, distrat. Comand zacusc, fasole fcluit și niște ciuperci trase n unt, n buna tradiție lacto-ovo-vegetarian. Evident, omul mi aduce ciuperci semi-fripte pe grtar, fr unt, c doar e post, nu-i așa !? Chestia m indispune mai mult dect ar trebui, și atac ciulamaua de ciuperci și mmliguț a nevesti-mii, curmnd conflictele interioare cu o Stella fr alcool. Ne așternem din nou la drum. Ploaia ne-a nsoțit, umed și rece pe tot parcursul cltoriei, ca o pedeaps pentru lipsa de astmr care ne-a mpins la drum. ncep s regret Bucureștiul tihnit, acum pustiu, liber de hoardele de provinciali repatriați, care probabil c acum zac la taifas cu rubedeniile, dup o mas bogat, n vreme ce eu nnot prin ploaie, spre o destinație aflat la 400 de kilometri distanț.

Conduc ncet, cu dinții strnși, nepstor la flashurile țrnoilor grbiți, care s-au urcat la volan cu convingerea ferm c le-a luat mmica lor șosea numai pentru ei. Spre deosebire de ei, eu știu ce nseamn acvaplanare, știu ce surprize neplcute ți poate oferi o curb nclinat, unde s-a strns apa bltit pe șosea. La peste 90 de km la or, te duci ca pe sanie, indiferent de ct de bune sunt cauciucurile. Important e viteza și greutatea mașinii. La peste 90, cu o mașin de pn ntr-o ton, nu merit s te riști. Cele mai negre temeri mi se adeveresc. Depșesc cel puțin 10 imprudenți ieșiți n decor, care vor avea ocupații mult mai interesante dect Srbtoarea Paștelui – n zilele urmtoare (m refer la spitalizri, declarații la poliție, constatri cu asiguratorii, etc.).

Iar Dumnezeul șoselelor apas pedala ncercrilor pn la fund. Dup Focșani, ploaie cu ceaț. Și gropi (c au primar destoinic n zon!). Ceva mi spune c aș fi mai n siguranț dac aș lua-o direct pe cmp, dup busol. n fine, depșim momentul și porțiunea. Bacul ne așteapt mohort, fr țipenie de om. Extenuat, o las pe nevast-mea s conduc porțiunea luminat de șosea pe drumul spre Roman, și ațipesc instantaneu pe scaunul din dreapta, preț de 20 de minute. M trezește vocea soacr-mii din spate, c ei i se pare c bate o roat. Evident, nu bate nimic, dar a reușit s m trezeasc. Urc din nou la volan, cu forțe proaspete și dau pedal. Traversm n tromb Romanul, depșim giratoriul cu Iași-ul și ne avntm neabtut, spre inima Bucovinei. Ploaie și iar ploaie. M ntreb dac voi mai vedea vreodat soarele, m ntreb de unde atta risip de ap. Gndul mi zboar spre filmul Noe, spre profeții apocaliptice cu inundații, imaginația mi brodeaz pe ecranul minții scene aevea, cu șosele și sate acoperite de ape. ncerc s mi imaginez cum ar fi cutare sau cutare zon prin care trecem, nnecat de ploaia care nu se mai oprește. Cum ar fi dac pmntul, bunul nostru pmnt, s-ar stura brusc de-atta ap și ar refuza s o mai absoarb ? Ce ar mai inventa oamenii ? Oare am ngheța-o cu arunctoare de frig portabile, tind și depozitnd gheața n depozite imense ?

Trecem prin Cornul Luncii, un sat-comun interminabil, ntr-un decor gargantuesc, suprarealist, n care monotonia drumului șerpuitor este ntrerupt doar de porțile și casele gigantice, ce nu mai au nimic n comun cu tradiționalismul zonei. Comun a rmas probabil doar “fala”, transformat n megalomanie, a țranilor ntorși din strintate cu teșchereaua plin de euroi, și puși pe construit. Vezi la tot pasul “porți” – vag maramureșene, adevrate arcuri de triumf nalte de 7 metri, mbrcate n tabl inoxidabil, care ți creeaz strania impresie c respectivul proprietar al coșmeliei ascunde prin poiat vre-un Boeing 747 cu care iese pe poart n zi de srbtoare, pe ulița satului.

Casele și-au pierdut și ele nfțișarea tradițional, cu pridvorul romnesc pe stlpi, cu intrarea central. Vezi acum la tot pasul adevrate palate și vile ce reflect prin arhitectura lor, zona de unde s-au ntors acas plmașii romni. ntr-o curte vezi o vilișoar n stil spaniol, mediteranean, cu terase largi n loc de clasicul acoperiș n șarpant, semn c proprietarul a muncit n Spania sau Italia. Dincolo, peste drum, vezi ditamai palatul cu acoperișul ascuțit de tip caban, specific zonelor alpine, dar cu terase supraextinse sub acoperiș, semn c bravul nostru stean a vzut și adus acas cte ceva din Elveția.

ntr-un final, ajungem n pdurea ce mrginește intrarea n Ciprian Porumbescu. Brusc nviat de farmecul locului natal, Sabina ncepe s povesteasc de micii locuitor ai pdurii. Dac e s m iau dup ea, ar trebui s vd la tot pasul iepuri, vulpi, lupi și mistreți, și chiar și o hor mic de urși, pe mijlocul șoselei. Imaginația mea adaug n treact și doi inorogi, asistați din desișuri de clasicul Yeti, exilat pe liniștitele plaiuri bucovinene, unde nu-l caut nimeni. La intrarea n sat, doar o banal pisic ne taie calea, simultan cu semnalul de wireless, care mi nvie facebookul de pe telefon. Paradoxul și straneitatea firii noastre moldo-vlahe ne nsoțește prin negura istoriei, inexorabil. Nu avem asfalt pe ulița bunicii, dar am semnal full wireless de la Primrie, probabil pe bani europeni. Am ajuns la destinație !

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *