Sunt un fir de iarbă

Zac leneș, pe bancă în grădină. Nu fac nimic. Mă uit la iarbă, la copaci, încercând să îmi încetinesc percepția, să devin și eu un fir de iarbă, printre altele. Respirația mi se domolește, devine aproape imperceptibilă, timpul devine vâscos și brusc sunt prins în bula de chihlimbar a încremenirii scurgerii vremii. Și VĂD iarba cum crește, văd seva dulce-amăruie a nucului, cum este împinsă în contra gravitației, prin pulsații lungi, către ramuri, către muguri. Simt energia vibrândă a Vieții, emanând într-un ocean continuu de la Soare, cum împinge în sus, spre înălțimi, seva în plante, în copaci. Mă înfior, descoperind în mine însumi seva vieții clocotindu-mi în gonade, acumulându-se ca un torent, sub presiunea luminii soarelui. Viață pulsând, viață clocotind pretutindeni, sub imboldul frenetic al Soarelui, sursa noastră de viață. Îndemnul nerostit al Energiei: crește, ridică-te spre înalt, dezvoltă-te, perpetuează-te. Și atunci, o întrebare îmi răsare spontan: cum poate exista Moartea, când există atâta VIAȚĂ ?! Unde se ascunde moartea, când totul crește și se dezvoltă vibrant, către Soare ?

2014-04-20 14.00.34

Și astfel mi s-a revelat în toată splendoarea lui, secretul tinereții veșnice, al învingerii Morții. Atâta timp cât ești deschis către Viață, viața clocotește în tine, în ritumurile ei. Renaștem și înflorim primăvara, și ne bucurăm de plenitudinea verii, ne dăruim Lumii roadele bogate ale existenței noastre plenare toamna, și “murim” în iarnă, pentru a renaște mai puternici, mai efervescenți, în primăvara următoare. Ține doar de noi să ne cunoaștem și să ne păstrăm în adevărata vârstă pe care o avem. Momentan, cresc odată cu iarba.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *