Stau ntins n pat, dar somnul refuz s mi se lipeasc de gene. Mintea rmne treaz, dureros de treaz și de iscoditoare, chiar și dup o zi plin de evenimente, care și-ar merita odihna. Ceva din mine se ntreab, caut, scormonește dup rspunsuri ale cror ntrebri le-am uitat. Este un gen de cutare oarb, prin tainițele memoriei, rscolirea unor amintiri demult uitate, detalii nesemnificative care acum capt sens. Drumuri pe care aș fi putut s o apuc… alegeri pe care aș fi putut s le fac. Un mare filosof și matematician pe nume von Leibniz, spunea c trim n cea mai bun dintre lumile posibile. Era o vreme, cnd credeam c mna ascuns a Providenței mi ghideaz și aranjeaz viața n cel mai bun mod posibil pentru mine, și pentru ceilalți. Nobila științ a matematicii trebuie s i fi dezvluit lui von Leibniz ceva mai mult din adevrurile ascunse ale tainelor Creației – dect celorlalți filosofi – narmați n demersul lor doar cu instrumentele iubirii de nelepciune, pentru ca el s ajung la o astfel de concluzie… Și totuși… de ce nu pot adormi ?! De ce m npdesc attea amintiri, memoria attor uși rmase nchise n urm, pe care le-aș fi putut descuia ? Ci pe care le-aș fi putut urma ?

Astzi, pe cnd dormitam pe o banc, admirnd zimbrii, reflectam asupra alegerii mele intempestive din ultimul an de liceu, de a urma Dreptul, n loc s fac ceea ce mi-am dorit ani de zile, anume Medicina. Oare aș fi fost mai mplinit, mai fericit dac ajungeam medic ? mi place n continuare halatul alb, m fascineaz misterele acestui minunat mecanism care este corpul omenesc. Perfect alctuit, templu al Spiritului Divin, creat dup chipul și asemnarea Creatorului. Cte mistere aș fi putut dezlega – sau aș fi putut fi prtaș la ele, n aceast epoc de grație n care vlurile ignoranței dispar din ce n ce mai repede – n frenezia unei evoluții accelerate a științelor. Și totuși, am ales Dreptul, fascinat deopotriv de puterea pe care ți-o confer asupra semenilor și Sistemului, cunoașterea Legii, dar și de abisurile sufletului omenesc din care ies la iveal cele mai neașteptate trsturi – n cutarea Dreptții. Oare aș fi fost mai mplinit, mai mulțumit dac aș fi urmat Medicina ?

n fața ochilor mi-a aprut aievea o scen aparte. Eram prin 1995-1996. Student, lucram part-time la Academia de Arte Plastice, ca și model. Eram bine proporționat, atletic. Un Adonis cu prul lung, șaten deschis, crlionțat. Femeile cdeau ca muștele n jurul meu, nu era nevoie dect s ntind mna și s iau ce mi doresc. Atmosfer dublu libertin. Odat din pricina apartenenței la MISA – la acea vreme, care trecea prin obsesia “cuplului deschis”, a unei libertți sexuale fr limitele impuse de convenționalismul societții romnești. Iar pe de alt parte, era Academia de Arte. Artiștii plastici erau binecunoscuți pentru dou lucruri: chermezele cu butur, și relațiile libere. Nu de puține ori se ntmpla ca dup orele de pozat, n drum spre metrou, s nsoțesc și s ntrețin la vorb vreo tnr coleg model ca și mine, sau vreo student, și s ne trezim c ajungem unul n brațele celuilalt… De altfel, așa mi-am și cunoscut prima soție…

ns o amintire m bntuie acum. O fat sfioas, tcut, un pic complexat. Am condus-o pn la metrou prima dat. A doua zi, la școal, mi cuta cu o implorare mut privirea. La plecare zbovea, așteptnd s plec și eu. Evident, am condus-o din nou. De data asta, pn acas. Locuia n zona Pieței Universitții, la etajul 1 al unei vile superbe. De cum am intrat n cas, m-a copleșit prezența aproape fizic a familiei. Fata era de familie bun. Mobilier vechi, tablouri de valoare. Argintrie. Buctreas. M-a invitat s bem un ceai. Sufrageria, dac o pot denumi așa, era o camer nalt, boiereasc, cu lambriuri de lemn de mahon, iar zona de pe colțul casei era arcuit elegant, fiind creat un mic salonaș cu ferestre circulare, ce ddeau deasupra strzii. Acolo se afla șevaletul ei. M-a atras imediat biblioteca ei. Cu scar mobil, nlțat pn la tavan. Plin de autori vechi, de colecții legate n piele. Crți de drept – semn c a avut n familie și oameni ai legii. Dar și multe altele. Totul m mbia s rmn. Ea s-a retras n dormitorul ei și s-a schimbat rapid n haine comode, de cas. mi struie și acum n fața ochilor albul lptos al snilor ce i se ntrezreau prin bluza de in de tip popular, cu șnuruleț… teribil tentație. De la nceput i remarcasem fundul rotund, n form de inim, continuat cu șolduri generoase și o talie subțire, ca gtul unei amfore… Am btu ceaiul, servit de mama ei care m-a evaluat dintro privire iar apoi a disprut discret n alt camer. Ne-am retras n dormitorul ei, sub pretextul c vrea s mi arate la ce lucreaz. Respirația i se accelerase, o simțeam excitat, dornic, rodnic. Educația bun primit n familie i cerea s nu fie prea ndrzneaț, și aștepta ca eu s preiau inițiativa. mi amintesc și acum sentimentul acela de capcan, de seriozitate. Nu era un simplu flirt, o partid de amor și att. Fata, dar și familia aveau așteptri serioase. Venisem acolo ca musafir, ns mi se oferea mult mai mult. Am luat decizia s aștept și s discutm. I-am povestit de continenț, de MISA, de iubirea care nu cere dect s se druiasc fr s accepte nimic n schimb. Despre frumusețea și libertatea relațiilor deschise. Ușor nedumerit, nu voia s renunțe nc la mine, chiar dac nu nțelegea. A venit n zilele urmtoare cu mine la o conferinț ținut de Grieg la sala de la PLD. De cum l-a vzut, a devenit palid, iar dup 15 minute s-a scuzat și a spus c nu mai poate rmne. Am condus-o acas, contrariat. Mi-a spus c intuiția i spune c ceva nu este n regul cu acel om, c este un farsor, un șarlatan și c nu dorește s aib de-a face cu el. Am cutat s o lmuresc c el este un mare maestru spiritual, c ea se confrunt de fapt cu propriile ei temeri și demoni, scoși la lumin de prezența exorcizant și purificatoare a Maestrului. A zmbit trist, n pragul casei, și ne-am luat rmas bun. Avea tot ceea ce mi doream: un corp minunat, o minte ager, sensibilitate. n plus, era ndrgostit de mine mai mult dect și-ar fi permis s recunoasc. Mergnd pe firul lui “ce-ar fi fost dac…”, m ntreb ce-ar fi fost dac m cstoream cu ea, renunțnd la viața mea de misan libertin ?! Intrarea ntro familie veche, evident foarte nstrit, toate crțile acelea vechi, relațiile sus-puse ale familiei… Oare ce viitor aș fi putut avea lng ea ? Desigur, unul tihnit, fr grija zilei de mine. M și vedeam ntr-un halat matlasat, așezat comod la masa din living, cu o pereche de papuci pufoși n picioare, citind o carte bun din biblioteca aceea… Un mic burghez, cu o existenț senin, liniștit.

La acel moment, mi-am zis: nc una care nu a trecut testul maturitții spirituale, a crei acces la șansa de a cunoaște un maestru spiritual eliberat a fost blocat de demoni.

Acum, dup aproape 20 de ani, nu mai sunt așa de sigur…

PS: doar ce am publicat aceste rnduri, și deja sunt unii care m ntreab dac am probleme n familie, dac sunt nefericit. Recitind materialul, am realizat c ntr-adevr creeaz o fals impresie cititorului, cum c aș tnji dup ocaziile pierdute, nemulțumit fiind de ceea ce am n prezent. Paradoxul este c am tot ceea ce mi doresc: o soție minunat, mplinire profesional, o oarecare bunstare financiar (e drept, ntotdeauna am fost decent n așteptri), deci, ce ar putea s mi lipseasc !? Nu știu nc… Nici nu știu dac aceasta este ntrebarea potrivit, sau corect pus… chestiune ce amintește de criza existențial a burghezilor de vrst mijlocie, despre care vorbește Jung nale sale “Amintiri, Vise, Reflecții”, care ajungeau n cabinetul lui, mnați de aceeași frmntare luntric, n ciuda reușitelor pe toate planurile…

O fi vorba despre vocea tcut a Sinelui, care m interogheaz tcut: CE AM FCUT CU VIAȚA MEA ?!

Sau este vorba de POFTA DE TOTALITATE, att de frumos redat de Pascal Brukner, și pe care am redat-o ntr-un articol anterior, și pe care o repet și aici:

Am trit și eu acea dorinț de a aduna cu disperare toatr frumusețea Universului, disperarea de a nu m putea bucura de ea, n totalitatea ei, trire descris n mod genial de scriitorul Pascal Brukner n prologul la “Iubirea faț de aproapele”, pe care l redau integral:

Tocmai mplinisem douzeci de ani, umblam pe strzi ca un nebun, cu ochii ari de trupuri. Sub rochii, sub cmi, se aflau piei incredibil de catifelate pe care nu le voi atinge niciodat. Eram mai bolnav din cauza acestor fpturi inaccesibile dect satisfcut de partenerele deja avute. M simeam ca un srac aezat n faa unui miliardar, pntecele cel mai nensemnat era pentru mine un lux de care eram lipsit. Aveam dou zeci de ani, eram timid, iubirile-mi reale reflectau doar o infim proporie din dorinele mele.

ntr-o zi, mergnd pe bulevarde, emoionat mai mult dect de obicei de diversitatea chipurilor, de graia femeilor care se plimbau, am avut o revelaie: toate aceste trupuri mi se datorau tot aa cum eu eram dator s-l ofer pe-al meu cui l voia. Pofta mi ricoa de la o siluet la alta, le strngea pe trectoare n combinaii tot mai vaste, mai improbabile. Le vedeam deja clare pe mine, punndu-mi-se pe fa, nbuindu-m ntre coapsele lor. Ca s nu cad din picioare, am fost nevoit s m aez pe o banc. Prea multe minunii erau pe lume: refuzam s fiu izgonit de la acest festin.

Un domn n vrst, nelinitit de starea mea, m-a abordat:
– Ce e cu dumneata, tinere, nu te simi bine?

I-am rspuns cu un ton exaltat, artndu-i mulimea ce se scurgea pe lng noi:
– Uitai-v i dumneavoastr, sunt attea… la care s rvneti, pe care s le-atingi.

A ntors capul, nencreztor. Nu vedea aceleai splendori. Cum s-i exprim ncntarea ce m cuprinsese? Am stat acolo aproape o or, timpul necesar ca s-mi treac ameeala. Cnd n sfrit m-am sculat de pe banc, nelesesem totul.
Am jurat s rmn credincios adevrului acelor clipe uluitoare.

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

*

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Shares