Ei sunt aici !

Ei sunt aici ! Dar nu în forma și pentru scopurile pe care ni le imaginăm noi. Teoriile conspirației abundă în presupuneri, una mai fantezistă ca alta, despre ce fac ei aici: sunt aici să ne salveze, de noi, de prostia noastră, sau sunt cei ce formează guverne mondiale din umbră, vânători de oameni, experimente genetice, exploatarea secretă a resurselor planetei, extragerea din oameni a unei substanțe vitale necesare pentru revigorarea unei, sau unor rase extraterestre decrepite, ce trag să moară. Ei bine, ultima presupunere enumerată se apropie cumva de adevăr, însă nu cum ne-am imagina noi.

Universul – Galaxia noastră a dat naștere, precum un copac în rod, unui fluviu întreg de civilizații de ființe dotate cu conștiință și rațiune. Cine poate număra picăturile dintr-un fluviu ? În vreme ce el curge prin timp, are loc un fenomen osmotic între picături, se resorb, se anihilează una pe alta sau se unesc în largi puhoaie. La fel și civilizațiile, rasele și speciile inteligente din Galaxie, framătă prin negura timpului ca o spirală ascendentă de pulberi aurii, sclipind efemer preț de o clipă sau mai mult în drumul lor spre Veșnicie.

Însă Cunoașterea, precum un liant tainic ce leagă toate punctele dintr-un spațiu, se transmitea fluid de la o rasă la alta, explodând în dezvoltarea speciilor, precum izbucnește către soare mugurul plin de sevă, alchimizat în floare.

Însă, în vreme ce Cunoașterea crește precum o liană, încolăcindu-se în jurul Galaxiei, insinuându-și rămurelele, frunzulițele, mugurașii, în orice locșor rămas neexplorat, Creativitatea scade proporțional și dureros, ducând la o ”uscare” spirituală a speciei atinse de ”maladia” Cunoașterii.

Eoni de-a rândul, Consiliul Galactic al Speciilor Inteligente au dezbătut problema, încercând să-i găsească înțelesul și soluția.

Se părea că, fiind confruntate cu scăderea drastică a forței creatoare, civilizațiile respective, plafonate în acest fel, au căutat cu disperare în exterior, în Galaxie, soluția pentru a merge mai departe, pentru a supraviețui.

Alții dimpotrivă, erau adepții teoriei că scăderea creativității unei specii era un fenomen natural, prin care Universul, în Înțelepciunea Sa – limita dezvoltarea tehnologică a civilizațiilor în curs de înflorire, frânând astfel expansiunea prea bruscă și prea rapidă a celor ce ar fi putut pune în pericol echilibrul Sistemului.

Indiferent care ar fi adevărul, cei mai de vârf exponenți ai unor civilizații ajunse la apogeul lor, explorează imensitatea Galaxiei în căutare de civilizații noi, virgine, necontaminate de curentul de Cunoaștere galactică – prin contactul cu alte civilizații exterioare lor. Este o cursă nebunească, o întrecere cu însăși natura Universului. Însă, uneori, ei câștigă. CUM ESTE ȘI ÎN CAZUL NOSTRU !

De câte ori nu s-au chinuit cum să ne facă să credem că suntem singuri în Univers, că noi suntem Unicii, încununarea Creației, unicii exponenți ai unui club inexistent al Speciilor dotate cu rațiune !

Totul numai pentru a ne ține izolați, în puritatea noastră originară, departe de contaminarea artificială a copleșitorului bagaj de cunoștințe acumulate de inteligența reunită a speciilor avansate.

Pentru că numai în această stare de puritate Creativitatea se putea manifesta neângrădită. Noi suntem pentru ei precum o mică oază de vegetație clocotind de viață, luxuriantă și originală în explozia ei, în mijlocul unei imenstăți deșertice, aride, populat de plante pipernicite, unde nici măcar cel mai răsărit scaiete nu se poate compara cu cel mai umil copăcel din oază.

Și-atunci vin tiptil, pe nesimțite, ca niște hoți ce se simt vinovați de necesitatea lor de a fura. Se insinuează la expozițiile de pictură; umplu sălile de concerte, bălesc la expozițiile gastronomice, stau la cozi să ne cumpere cărțile, cad în extaz în fața capodoperelor noastre încercând fără succes să se contamineze de Geniu, să ducă cu ei, acasă, măcar o fărâmă din Creativitatea noastră.

Și atunci, precum un grădinar grijuliu, care încearcă prin metode artificiale, să prelungească cât mai mult perioada fecundă a plantei, la fel și ei ne încetinesc cât pot dezvoltarea tehnologică, dorința adânc sădită în noi, de expansiune, spre noi orizonturi ale cunoașterii.

Și astfel, miturile urbane capătă sens. Întâlnirea de gradul 3 dintre baciul vrâncean ce cânta la fluier, lângă oi, pe pajiște, și omulețul verde, ascuns după costișa dealului, nu era altceva decât devoalarea accidentală a unui omuleț verde, copleșit de trilurile zglobii și proaspete ca apa de izvor, ale fluierului ciobanului.

Oamenii în negru, care fac să dispară martorii incomozi își revelează acum pe deplin misiunea. Sunt emisarii LOR: ei blochează accesul la orice tehnologie care ne poate pune în legătură cu ceilalți.

Guvernele noastre ? Da, colaborează cu ei, dar pentru a ne ține mai departe, cât mai milt timp posibil, în bezna minții, in inocența primitivismului nostru original. Evident, finalul este inevitabil. La fel cum nu poți ține un copil din creștere, la fel și rasa umană va depăși aceste bariere nevăzute și își va pierde farmecul și inocența… și se va usca – după chipul și asemănarea tuturor celorlalți triști membrii ai Inteligenței Galactice Cocoșătoare.

Așa că îmi pun un ceai și mai pun să sursure un pic din Hebridele lui Mendelsson, în așteptarea Sfârșitului Copilăriei rasei noastre.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *