Măslinul – seniorul dărniciei

M-au fascinat dintotdeauna copacii. La început, nu înțelegeam cum pot sfida ei gravitația, cum pot hrăni prin lemnul acela dens și dur, atâtea frunze, atâta verdeață, ridicând spre soare atâtea crengi și-atâtea frunze. Puteam să înțeleg, spre exemplu, pătrunjelul sau orice altă tulpină fragilă verde, cu capilarele ei moi, care căra spre frunze dinspre rădăcină prin fenomenul capilarității osmotice, puhoiul de nutrienți și apă, necesari dezvoltării. Însă copacii !? Mister total !

Când eram pe undeva prin Franța, în adolescență, la o tabără de yoga a celor de la Hare Krishna, m-am trezit pentru a medita în zori, de Brahma muhurti, ceasul când mintea este limpede iar natura își ține parcă respirația, contemplând ivirea unei noi zile.

Am ales atunci drept partener solitar al meditației mele un copac aflat pe o colină, departe de ceilalți frați ai săi din liziera pădurii. Sprijinit cu spatele de el, în tăcerea dimineții, îl simțeam ca pe un frate mai mare, o prezență tăcută, înțeleaptă. Atunci am înțeles, intuitiv, câte ceva din frumusețea existenței vegetale. Cu mintea calmă, fără gânduri, precum apa unui lac liniștit, copacul s-a putut oglindi în mine, iar eu l-am perceput într-un moment spontan de comuniune, așa cum își duce el traiul singuratic.

Am fost scos din timpul meu omenesc și capturat, precum o insectă în rășină, în curgerea leneșă a timpului vegetal. Încremenit în capcana de chihlimbar a nemișcării sale, clipele s-au transforat în ore, orele în zile, iar zilele în săptămâni și luni. Aliniat în fine, la ritmul său, simteam copacul cum își trage vârtos, prin rădăcini, energia umedă a vieții, pe care o duce în sus, spre ramuri, prin infinit de încete pulsații ale lemnului, aidoma mișcărilor spiralate ale viermelui sau râmei. La această viteză, lemnul nu mai era dur și imobil, ci se unduia lent, sub ochii mei uimiți. Am rămas de atunci prieten cu copacii căci le-am înțeles intuitiv cântul lor de slavă către înălțimi, extazul întâlnirii cu lumina solară, dărnicia cu care dau mai departe viețuitoarelor mărunte ca noi, ceea ce primesc de la Creator.

Ajuns aici, în Grecia, am fost surprins să văd atâta vegetație pe atât de puțin pământ disponibil. Pretutindeni, livezi de măslini. Cu frunzele lor palide, alburii, măslinii se ridică din stâncă, ancorați solid, cu trunchiurile lor învârtoșate. Am poposit sub un astfel de copac, cu trunchiul gros, semn al senectuții sale. Părea, cu frunzele lui mici, deschise la culoare, un pelerin prăfuit, modest, lipsit de exuberanța și semeția semenilor săi exotici. Pentru cine nu știe, măslinii cresc foarte încet. Există măslini cu trunchiul gros, de câțiva metri în diametru, atestați documentar de peste o mie de ani. Acești campioni ai longevității mediteraneene trec prin mii de anotimpuri, martori tăcuți ai generațiilor de oameni ce ridică pretenții ridicole de stăpâni de o clipă ai existenței acestor seniori ai Greciei.

Am întâlnit deci un astfel de copac venerabil și m-am adâncit în reculegere, la rădăcina lui, dornic să împărtășesc de la el dacă se poate, măcar o fărâmă din înțelepciunea lui, strânsă din veacuri de experiență.

M-a frapat blândețea cu care m-a primit, ocrotitor, sub frunzele sale. Am înțeles pe dată caracterul său nobil, dărnicia sa pentru care este atât de prețuit. Într-o lume aridă, arsă de soare și bătută de vânturi, nu este ușor să supraviețuiești, dară-mi-te să faci posibil miracolul dăruirii. Cu toate acestea, miracolul dărniciei Naturii este posibil și aici datorită înzestrărilor cu care Creatorul a binecuvântat măslinul.

Căci este un paradox, o minune, o taină cum acest copac, din puținul pe care îl primește din stânca aridă în care își are îngropate rădăcinile, reușește să ridice în lumină fructele sale atât de apreciate de noi. De unde și mai ales, din ce produce el atâta bogăție de fructe îmbibate în uleiuri – este o taină la care încă nu am găsit răspuns. Cert este însă că, pentru mine, măslinul este și va rămâne un model de modestie și dărnicie. Căci nu e greu să dăruiești mai departe când ai din belșug, când solul mănos îți oferă toate cele trebuincioase pentru a da mai departe. Greu este atunci când din puținul pe care îl găsești, reușești miracolul multiplicării și bogăției pentru toți cei din jur, care depind de tine. Poate nu întâmplător măslinul este un arbore hristic, căci el înoiește mereu și mereu, miracolul multiplicării darurilor Creatorului, din aparent nimicul și puținul materialității, spre îndestularea tuturor celor ce vin să îi ceară prinosul.

Dacă mă voi întoarce cu ceva din Grecia, înafara bronzului trecător de pe piele, acel ceva va fi amintirea dărniciei excepționale a celui mai modest dintre copaci, măslinul.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *