Câteva gânduri despre Soarele Greciei

Mă hotărâsem să nu fac exces de scris în această vacanță, însă unele impresii sunt atât de volatile, încât trebuie surprinse pe loc, spontan, în prospețimea lor de moment. Cumva, mă simt ca un pictor ce surpinde, preț de o clipă – o imagine mirifică ce se cere imortalizată. Și atunci se aruncă nebunește pe șevalet sau coala de hârtie și transpune, cu mâini tremurânde, ideația unui vis, mirajul feeric al fetei Moragana – numai de el văzute. Vizual, am sensibilitatea de a surprinde astfel de momente unice, însă îmi lipsește talentul la desen și pictură. Încercările mele stângace pe tărâmul picturii și desenului sunt tragice parodii cu iz copilăresc, lovite de retard artistic la nivelul clasei a 2-a cel mult. Atunci îmi rămân – pentru a-mi învinge frustrarea, doar scrisul și fotografia. Fotografia este o formă ciuntită de artă. Căci oricât de bine ai stăpâni tehnica aparatului, nu vei putea reda niciodată ceea ce vezi oglindit în sufletul tău, sub pretextul unui peisaj sau alt element vizual. Fotografia este un paleativ, un substitut jalnic al artei adevărate, precum e sexul pe interes față de marea dragoste întâlnită o dată-n viață. Te păcălește și te satisface pe moment, dar nu te bucură cu adevărat niciodată. Copierea mecanică a Naturii, indiferent de efectele pe care le bagi artificial, cu Instagram sau alți editori de imagine, nu vor fi niciodată Artă adevărată. De-aceea facem tone de poze, ce trăiesc doar o zi în amintirea noastră, poze cu care ne jalonăm viața, trecutul, pașii prin vacanțe și evenimente, și la care rareori ne întoarcem, căci sunt ieftine și lipsite de suflet.

Ei bine, frustrarea mă umple, mă gâtuie ca un vulcan pe cale să erupă, când văd atâta frumusețe în jur. Mă simt precum o pasăre lipsită de elementarul dar al zborului, incapabilă de înălțarea în văzduh. Și-atunci îmi rămân doar cuvintele, cu bogăția lor abstractă. Cel mai mulă mă doare însă că nu pot picta, nu pot reda nicicum, Lumina. Dacă în Italia eram fascinat de Luminozitatea obiectelor, de forța și strălucirea pe care soarele o împrumută Lumii acolo și meditam pe marginea renascentismului italian, a coloritului viu, puternic al pictorilor italieni, aici, în Grecia, lumina soarelui are culoarea mierii. Soarele Greciei nu are duritatea de cobalt al Italiei la amiază, ci un soi de blândețe, de calm ce te-ndeamnă la reverie. Sărăcia și ariditatea pământului grecesc sunt compensate de această blândețe a soarelui, ce ține de magia acestor locuri.

Inițial am crezut că acest efect special ține de latitudinea la care se află țara, de unghiul de refracție al luminii. Însă văzând cum chiar grecii, în mitologia lor, au evitat să atribuie o patroană anume picturii, acolo unde toate celelalte arte antice aveau muzele lor, mi-a dat de înțeles că și ei întâlneau aceeași greutate de exprimare vizuală.

Oricum, făcând o corelație între frumusețea și savoarea luminii grecești, cu personalitatea poporului grec raportat la lumina întâlnită în alte țări și personalitatea altor popoare, pot pune că grecii își trag direct din Helios, Zeul Soarelui, caracterul relaxat, comunicativitatea, plăcerea de a trăi clipa și în general, pofta de viață, cântec și dans pe care o întâlnești peste tot în Elada.

loading...

13 thoughts on “Câteva gânduri despre Soarele Greciei

  1. Trăim vremuri istorice: asa cum Columb a descoperit America, Rapcea a descoperit Grecia ! 😀
    Exista totusi o mica/mare/imensa deosebire: Columb a fost primul, Rapcea a fost ultimul, dupa ce toti românii o descoperisera demult 🙂
    El e mai întârziat așa, termenul în engleză sunând mult mai bine 😉

  2. MR: “atunci se aruncă nebunește pe șevalet sau coala de hârtie și transpune, cu mâini tremurânde, ideația unui vis, mirajul feeric al fetei Moragana – numai de el văzute.”

    Săracul de el… 🙂
    Înecat în evul mediu (www=666), a reusit in sfarsit sa arunce o privire dincolo de coteț, ceea ce i-a cauzat “mâini tremurânde”… E si un termen medical, ceva cu… tremens parcă 😀
    Deșteaptă-te române Rapcea ! Chip nu e Satan 😉

  3. MR: “Ei bine, frustrarea mă umple, mă gâtuie ca un vulcan pe cale să erupă, când văd atâta frumusețe în jur.”

    In sfarsit un moment de sinceritate. Nu ceilalti e invidiosi si ironici, ci Rapcea e frustrat 😀

    Și cum să nu fii frustrat când afli ca în timp ce-ți risipești sordid viața într-un coteț întunecos bălmăjind cre(ș)tinisme apocaliptice, afară exista o lume vastă, luminoasă, liberă, însorită, civilizată și plină de viață ?

  4. Dimpotriva, eu ma straduiesc sa-l iluminez, sa-l scot din evul mediu macar pana la iluminism. Dar se lasa greu 😉

  5. Blogul lui Rapcea a devenit un loc unde comenteaza “imbecili si terminati din punct de vedere al practicii spirituale”, si pentru ca s-a referit in general la acestia,in special la ex-misani, s-ar putea, din perspectiva lui Rapcea, sa faci parte dintre ei, defapt, fara s-ar putea.

  6. Sper si eu sa faca un gest de yoghin, asa cum se pretinde a fi, si sa isi ceara scuze fata de cei care l-au sustinut si urmat in demersul corect de demitizare a misei, si pe care i-a aruncat si jignit intr-o criza de slabiciune nostalgica. Ca un stapan ce este a acestui blog, a considerat ca un stapan este neaparat si brutal. Asa ca urmaresc cu atentie reyogarea lui Rapcea. 🙂 🙂 🙂

  7. In rest salut si acest Articol sensibil, mai putin faza cu frustrarea care nu sta bine unui yoghin, tot timpul un yoghin cunoaste ca Realiatea din El este Eterna, Observatorul este Etern, Frumusetea este jocul Observarii, Frumusetea trebuie sa aminteasca de Eternitate si nu de neputinta corpului si mintii. Felicitari totusi.

  8. Mie unul mi se pare foarte reusita noua directie pe care a luat-o MR. Chiar ii vad un succes rasunator in ale scrisului.
    Sunt curios daca o face caso dea ( 🙂 ) la pace cu Roxana sau chiar cree in steaua lui de scriitor.

    Ar fi interesant sa lase avocatura ( ca na… se vede ca nu-i de ici colea cu normalul, dreptatea, adevarul pentru Dumnezeu si neamul meu) si sa se apuce de scris( unde nu e doar normal sa o iei pe aratura/ulei si sa ai pareri opuse de la un articol la altul, ba e chiar prolific).

  9. “un yoghin cunoaste ca Realiatea din El este Eterna”

    In schimb, un om normal, cu inteligenta chiar modesta, cunoaste ca realitatea incepe imediat in afara cotețului 😉

  10. Fotografia este o forma inferioară de arta?
    Vai de capu tau.
    Dar am vazut ce poze faci. Cu adevarat inferioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *