Câteva gânduri despre Soarele Greciei

Mă hotărâsem să nu fac exces de scris în această vacanță, însă unele impresii sunt atât de volatile, încât trebuie surprinse pe loc, spontan, în prospețimea lor de moment. Cumva, mă simt ca un pictor ce surpinde, preț de o clipă – o imagine mirifică ce se cere imortalizată. Și atunci se aruncă nebunește pe șevalet sau coala de hârtie și transpune, cu mâini tremurânde, ideația unui vis, mirajul feeric al fetei Moragana – numai de el văzute. Vizual, am sensibilitatea de a surprinde astfel de momente unice, însă îmi lipsește talentul la desen și pictură. Încercările mele stângace pe tărâmul picturii și desenului sunt tragice parodii cu iz copilăresc, lovite de retard artistic la nivelul clasei a 2-a cel mult. Atunci îmi rămân – pentru a-mi învinge frustrarea, doar scrisul și fotografia. Fotografia este o formă ciuntită de artă. Căci oricât de bine ai stăpâni tehnica aparatului, nu vei putea reda niciodată ceea ce vezi oglindit în sufletul tău, sub pretextul unui peisaj sau alt element vizual. Fotografia este un paleativ, un substitut jalnic al artei adevărate, precum e sexul pe interes față de marea dragoste întâlnită o dată-n viață. Te păcălește și te satisface pe moment, dar nu te bucură cu adevărat niciodată. Copierea mecanică a Naturii, indiferent de efectele pe care le bagi artificial, cu Instagram sau alți editori de imagine, nu vor fi niciodată Artă adevărată. De-aceea facem tone de poze, ce trăiesc doar o zi în amintirea noastră, poze cu care ne jalonăm viața, trecutul, pașii prin vacanțe și evenimente, și la care rareori ne întoarcem, căci sunt ieftine și lipsite de suflet.

Ei bine, frustrarea mă umple, mă gâtuie ca un vulcan pe cale să erupă, când văd atâta frumusețe în jur. Mă simt precum o pasăre lipsită de elementarul dar al zborului, incapabilă de înălțarea în văzduh. Și-atunci îmi rămân doar cuvintele, cu bogăția lor abstractă. Cel mai mulă mă doare însă că nu pot picta, nu pot reda nicicum, Lumina. Dacă în Italia eram fascinat de Luminozitatea obiectelor, de forța și strălucirea pe care soarele o împrumută Lumii acolo și meditam pe marginea renascentismului italian, a coloritului viu, puternic al pictorilor italieni, aici, în Grecia, lumina soarelui are culoarea mierii. Soarele Greciei nu are duritatea de cobalt al Italiei la amiază, ci un soi de blândețe, de calm ce te-ndeamnă la reverie. Sărăcia și ariditatea pământului grecesc sunt compensate de această blândețe a soarelui, ce ține de magia acestor locuri.

Inițial am crezut că acest efect special ține de latitudinea la care se află țara, de unghiul de refracție al luminii. Însă văzând cum chiar grecii, în mitologia lor, au evitat să atribuie o patroană anume picturii, acolo unde toate celelalte arte antice aveau muzele lor, mi-a dat de înțeles că și ei întâlneau aceeași greutate de exprimare vizuală.

Oricum, făcând o corelație între frumusețea și savoarea luminii grecești, cu personalitatea poporului grec raportat la lumina întâlnită în alte țări și personalitatea altor popoare, pot pune că grecii își trag direct din Helios, Zeul Soarelui, caracterul relaxat, comunicativitatea, plăcerea de a trăi clipa și în general, pofta de viață, cântec și dans pe care o întâlnești peste tot în Elada.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *