Analiznd sacrificarea lui Hristos pe cruce – din perspectiv iudaic, ea pare perfect plauzibil, n acord cu concepțiile religioase evreiești ale vremii sale, ce vizau rscumprarea pcatului.

Dac nou, ca oameni moderni, ne pare ciudat și greu de acceptat c sacrificiul de sine al Lui Hristos-Dumnezeu pentru pcatele omenirii, ale ntregii omeniri, trecute, prezente și viitoare, este posibil, pentru evrei lucrurile erau mult mai simple.

C n orice religie arhaic, zeitatea suprem cerea sacrificii, n temple sau pe nlțimi. Chiar Evangheliile ne povestesc despre cum se sacrificau n Templul din Ierusalim porumbei, dar și alte animale. Sacrificiile de animale și uneori chiar jertfele omenești erau aduse diferiților zei ai antichitții. Baal prefera copii, de obicei sacrificați prin sugrumare sau decapitare. Evreii sacrificau capre, iezi sau țapi și ne aducem cu toții aminte de povestea lui Avraam care trebuia s și sacrifice primul nscut, iar n ultima clip, Yehova i-a nlocuit, sub cuțitul de sacrificiu, copilul cu un țap.

Știam toate aceste lucruri, ns, ca oameni moderni, nu nțelegeam care este semnificația acestor sacrificii. Iubeau zeii antichitții uciderea de animale !? Aveau nevoie de ele ? Se hrneau ei oare cu fumul gros al ofrandelor – ce se ridica din focul sacrificial ? Sau aceste sacrificii, aceste ofrande aveau rolul de a-i mbuna pe zei, de a-i determina s priveasc cu bunvoinț ctre oameni și s i fereasc de nenorociri ?!

Merit amintit ritualul anual de expiere/purificare a colectivitților de evrei, practicate și pe vremea lui Iisus. n decursul anului, membri comunitții svrșeau greșeli, abateri de la legea mozaic, cu alte cuvinte, pctuiau naintea lui Yahve. Aceste pcate acumulate, riscau s atrag nenorociri și necazuri (pedepse divine) asupra comunitții, astfel c trebuia gsit o modalitate de ”resetare” a contoarului pcatelor, de ”splare” a acestora. Dar cum ? Cum s acorzi o nou șans, un nou nceput, la fiecare nceput de an, celui care a greșit ? Metoda gsit de evrei a fost cea a ”transferului” pcatelor acumulate, ctre o alt ființ. Astfel, evreii alegeau un țap, asupra cruia trasferau n mod ritualico-magic toate relele și pcatele acumulate de colectivitate n ultimul an. Rabinul satului avea un anumit text pe care l recita la urechea țapului, ca o litanie ce viza acest transfer, și care se ncheia cu pronunțarea numelui mistic al lui Yehova. Se spune c nici o ființ vie care nu a fost consacrat lui Dumnezeu prin taina preoției, nu poate rmne n viaț la auzul numelui secret al lui Yehova. Așa se face c țapul respectiv, la auzul numelui Atotputernicului Dumnezeu, cdea secerat, lipsit de viaț, la picioarele preotului, plecnd ctre Yehova ncrcat de pcatele colectivitții – care devenea astfel purificat… și liber s mai pctuiasc nc un an, pn la urmtorul țap sacrificat.

n folclorul nostru, acest ritual si-a pstrat amintirea n memoria colectiv sub denumirea de ”țapul ispșitor”. Dac la noi, țapul ispșitor a devenit persoana care trage ponoasele pentru greșelile altuia, la evrei chestiunea țapului ispșitor erau una foarte serioas, care ținea de sntatea moral a comunitții.

Ei bine, creștinismul și-a ntemeiat fundamentul pe un astfel de sacrificiu, Hristos drept ”țap ispșitor” al pcatelor și greșelilor Omenirii. De aceea, nu este greu de nțeles de ce n prima faz a rspndirii creștinismului, acesta s-a propagat exclusiv n comunitțile evreiești rspndite prin lume. Cci evreii – contrar concepției greșite actuale, nu au ”roit” din actuala Paestin n urma distrugerii Ierusalimului de ctre romani, n anul 70 dup Hristos. Comunitți de evrei se aflau stabilite pretutindeni n lumea greac și roman, ocupndu-se cu negustoria. Doar trziu, Petru convoac pe apostoli și le povestește visul potrivit cruia Hristos le-a poruncit s dea și ”cțeilor” frimiturile ce cad de la masa ”stpnilor”, aluzie la atitudinea rasist, de superioritate, cu care evreii, ca popor ales, tratau pe ceilalți oameni, ne-evrei.

Astzi, prin spovedanie la preotul duhovnic, creștinii realizeaz aceeași ”purificare de pcate”, periodic, pe care o realizau evreii prin intermediul ”țapului ispșitor”. Preotul duhovnic joac rolul intermediarului ntre credinciosul plin de pcate și Hristosul ”țap ispșitor”. n acest fel, și noi creștinii, similar evreilor, ne nnoim n fața lui Dumnezeu, liberi de greutatea greșelilor noastre.

Din punct de vedere psihologic, acest mecanism al transferului vinovției este preferabil celui al refulrii, ns cu nimic superior din punct de vedere moral. Rmn la concluzia c Hristos trebuie s fie pentru creștini un model divin de urmat – și salvator prin exemplul su de spiritualitate, iar nu un debușeu, o modalitate de amgire și liniștire a conștiințelor pentru greșelile svrșite.

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *