Hristos – din perspectiva iudaică

Analizând sacrificarea lui Hristos pe cruce – din perspectivă iudaică, ea pare perfect plauzibilă, în acord cu concepțiile religioase evreiești ale vremii sale, ce vizau răscumpărarea păcatului.

Dacă nouă, ca oameni moderni, ne pare ciudat și greu de acceptat că sacrificiul de sine al Lui Hristos-Dumnezeu pentru păcatele omenirii, ale întregii omeniri, trecute, prezente și viitoare, este posibil, pentru evrei lucrurile erau mult mai simple.

Că în orice religie arhaică, zeitatea supremă cerea sacrificii, în temple sau pe înălțimi. Chiar Evangheliile ne povestesc despre cum se sacrificau în Templul din Ierusalim porumbei, dar și alte animale. Sacrificiile de animale și uneori chiar jertfele omenești erau aduse diferiților zei ai antichității. Baal prefera copii, de obicei sacrificați prin sugrumare sau decapitare. Evreii sacrificau capre, iezi sau țapi și ne aducem cu toții aminte de povestea lui Avraam care trebuia să își sacrifice primul născut, iar în ultima clipă, Yehova i-a înlocuit, sub cuțitul de sacrificiu, copilul cu un țap.

Știam toate aceste lucruri, însă, ca oameni moderni, nu înțelegeam care este semnificația acestor sacrificii. Iubeau zeii antichității uciderea de animale !? Aveau nevoie de ele ? Se hrăneau ei oare cu fumul gros al ofrandelor – ce se ridica din focul sacrificial ? Sau aceste sacrificii, aceste ofrande aveau rolul de a-i îmbuna pe zei, de a-i determina să privească cu bunăvoință către oameni și să îi ferească de nenorociri ?!

Merită amintit ritualul anual de expiere/purificare a colectivităților de evrei, practicate și pe vremea lui Iisus. În decursul anului, membri comunității săvârșeau greșeli, abateri de la legea mozaică, cu alte cuvinte, păcătuiau înaintea lui Yahve. Aceste păcate acumulate, riscau să atragă nenorociri și necazuri (pedepse divine) asupra comunității, astfel că trebuia găsită o modalitate de ”resetare” a contoarului păcatelor, de ”spălare” a acestora. Dar cum ? Cum să acorzi o nouă șansă, un nou început, la fiecare început de an, celui care a greșit ? Metoda găsită de evrei a fost cea a ”transferului” păcatelor acumulate, către o altă ființă. Astfel, evreii alegeau un țap, asupra căruia trasferau în mod ritualico-magic toate relele și păcatele acumulate de colectivitate în ultimul an. Rabinul satului avea un anumit text pe care îl recita la urechea țapului, ca o litanie ce viza acest transfer, și care se încheia cu pronunțarea numelui mistic al lui Yehova. Se spune că nici o ființă vie care nu a fost consacrată lui Dumnezeu prin taina preoției, nu poate rămâne în viață la auzul numelui secret al lui Yehova. Așa se face că țapul respectiv, la auzul numelui Atotputernicului Dumnezeu, cădea secerat, lipsit de viață, la picioarele preotului, plecând către Yehova încărcat de păcatele colectivității – care devenea astfel purificată… și liberă să mai păcătuiască încă un an, până la următorul țap sacrificat.

În folclorul nostru, acest ritual si-a păstrat amintirea în memoria colectivă sub denumirea de ”țapul ispășitor”. Dacă la noi, țapul ispășitor a devenit persoana care trage ponoasele pentru greșelile altuia, la evrei chestiunea țapului ispășitor erau una foarte serioasă, care ținea de sănătatea morală a comunității.

Ei bine, creștinismul și-a întemeiat fundamentul pe un astfel de sacrificiu, Hristos drept ”țap ispășitor” al păcatelor și greșelilor Omenirii. De aceea, nu este greu de înțeles de ce în prima fază a răspândirii creștinismului, acesta s-a propagat exclusiv în comunitățile evreiești răspândite prin lume. Căci evreii – contrar concepției greșite actuale, nu au ”roit” din actuala Paestină în urma distrugerii Ierusalimului de către romani, în anul 70 după Hristos. Comunități de evrei se aflau stabilite pretutindeni în lumea greacă și romană, ocupându-se cu negustoria. Doar târziu, Petru convoacă pe apostoli și le povestește visul potrivit căruia Hristos le-a poruncit să dea și ”cățeilor” frimiturile ce cad de la masa ”stăpânilor”, aluzie la atitudinea rasistă, de superioritate, cu care evreii, ca popor ales, tratau pe ceilalți oameni, ne-evrei.

Astăzi, prin spovedanie la preotul duhovnic, creștinii realizează aceeași ”purificare de păcate”, periodică, pe care o realizau evreii prin intermediul ”țapului ispășitor”. Preotul duhovnic joacă rolul intermediarului între credinciosul plin de păcate și Hristosul ”țap ispășitor”. În acest fel, și noi creștinii, similar evreilor, ne înnoim în fața lui Dumnezeu, liberi de greutatea greșelilor noastre.

Din punct de vedere psihologic, acest mecanism al transferului vinovăției este preferabil celui al refulării, însă cu nimic superior din punct de vedere moral. Rămân la concluzia că Hristos trebuie să fie pentru creștini un model divin de urmat – și salvator prin exemplul său de spiritualitate, iar nu un debușeu, o modalitate de amăgire și liniștire a conștiințelor pentru greșelile săvârșite. 

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *