MICĂ ENCICLOPEDIE DE HATERI PROȘTI

prezentare rapcea.ro: articolul de mai jos, preluat de pe vice.ro, zugrăvește perfect tipologiile comentatorului hater. Este uimitor cât de bine a reușit autorul Isaac Ionescu să descrie fauna și flora care colcăia deunăzi pe-aici, tocându-mă mărunt. Zâmbiți vărog, dragi comentatori. V-am adus oglinda 🙂

Pentru mine, cea mai plăcută activitate din publicistică e să citesc comentariile. Da, scrisul, senzația de faimă de 15 minute, fetele care mă adaugă pe Facebook și banii sunt toate foarte frumoase, dar adevărata plăcere apare când dau scrollez peste părerile anonimilor din toate colțurile țării. De exemplu, când am citit comentariile de la articolul ăsta cu homofobia, scris de mine, am petrecut cea mai euforică jumătate de oră din săptămâna aia. Râsul a fost ca un premiu.

Dar eu sunt junior în domeniu și abia am apucat să gust din relaționarea cu publicul larg. Există mulți alți scriitori, jurnaliști, bloggeri cu experiență care de ani buni s-au obișnuit să exprime un punct de vedere pertinent sau amuzant într-un mod coerent și să primească replici care nu au sens în niciun dialect de pe fața Pământului. Revoluția online-ului și a secțiunii de comentarii ne-a permis să ne convingem că marea majoritate a oamenilor sunt cu un pic mai deștepți decât un babuin dresat. Trăim o nouă eră, în care oameni cu autoritate și un cuvânt de spus se află la doar câțiva pixeli distanță de rude directe de-a lor pe linie evolutivă. Ce frumos.

Cu haterii care expun o critică argumentată și dau diss cu stil, n-am o problemă. O felicitare entuziastă și agramtă cu cinci semne de exclamare sau o remarcă despre masonii reptilieni sunt vag hazlii, dar nu se compară niciodată cu hohotele de râs stârnite de un hater prost, care te face nemernic, pentru că îl depășește discuția. I-am împărțit pe tipologii.

HATERUL PARALEL

E haterul care ratează fundamental esența opiniei exprimate și care se leagă de ceva absolut irelevant din articol. De tonul unei jumătăți de propoziții sau de o referință la Mihai Eminescu care l-a afectat. Pentru că e fan Mihai Eminescu și nu permită să se atingă nimănui de el, nici măcar cu vârful alegoriei. Chiar dacă era de acord cu tot restul articolului, referința la Mihai Eminescu l-a întors cu 180 de grade și acum e verde de ciudă. E atâta de prost. Haterul paralel e cel care o să se ia de mine în comentarii că folosesc consecutiv termenii de ”gen” și ”specie” pentru a descrie categoriile de hateri, deși toată lumea știe că în biologie sunt termeni de ierarhii diferite.

HATERUL PURIST

Haterul purist este o tipologie aparte. Înrudit cu haterul paralel, el nu este decât o subspecie a acestuia axată pe semantică. Având o fracție zecimală din studiile și înțelegerea asupra lumii a autorului, haterul purist se aruncă în vervă la fiecare text nou publicat după greșeli precum virgule puse aiurea sau construcții interșanjabile. Odată ce găsește una, o desconspiră fastuos și superior, într-un comentariu semiincoerent, agramat și fără diacritice. Cel mai probabil face asta pentru că îl urăște personal pe autor, dar nu-i găsește nicio greșeală de argumentare. Când nu vede nimic, e furios-mocnit. Însă, fiți pe fază. La primul punct și virgulă care se potrivește mai bine în context decât două puncte, haterul purist va apărea pe calul alb al limbii române cu victoria-n brațe.

HATERUL LITERAL

Haterul literal nu gustă noțiuni precum ironia sau cinismul amar și ia orice bloc de text drept o înșiruire de informații absolut autentice pentru autor. Captiv într-o bulă restrânsă de adevăruri fundamentale, de genul „e rău să mori” și ”e bine să mănânci”, haterul literal nu va putea găsi niciodată un teren comun de discuție cu tine dacă ai un IQ de trei cifre – darămite un teren de pe care să clădești mai multe nivele lingvistice. Dacă, de exemplu, eu îmi bat joc la modul cel mai vulgar de simplist de niște rasiști într-un articol, zicând: ”Nu e chiar așa de rău să urăști negrii, cu toții știm că negrii vor să cucerească lumea. Așa a crezut și Hitler și uite ce mare a ajuns”, haterul literal o să înțeleagă din asta trei lucruri: 1. e bine să urăști negrii, 2. negrii vor să cucerească lumea, 3. eu îl apreciez pe Hitler. Informații care sunt toate, într-adevăr, foarte incriminatorii pentru mine și mă fac să merit tot oprobriul.

HATERUL MENTOR

Haterul mentor ignoră ambițios orice fel de conținut, stil de exprimare sau consistență textuală. Cu o putere de compresie uimitoare, el reduce tot articolul la o singură axiomă. Dacă scriu un articol despre cât de mult mă sperie comis-voiajorii, dezolarea slujbei de a convinge oamenii să cumpere ceva în care ei nu cred și trei pățanii tragi-comice cu comis-voiajori, haterul didactic o să înțeleagă scurt și la obiect: eu urăsc oamenii care muncesc în vânzări. Se va supăra pe mine, dar, matur fiind, va sări cu muștruluiala binevoitoare: învață, băi, necoptule, să apreciezi oamenii din toate ramurile muncii, că sunt oameni ca tine. Dacă ajungi gunoier peste 10 ani ți-ar plăcea să râdă oamenii de tine? Dar dacă maică-ta ar fi gunoieră?

HATERUL PSIHEDELIC

Haterul psihedelic este un gen fascinant de urmărit. Opinia sa începe aproape coerent, ia o întorsătură bizară la intrigă și sfârșește într-un absurd de limbaj de proporții. Efectul obișnuit este că te umflă râsul și dai pagina mai jos. De obicei, haterul psihedelic nu își arată decât indirect și oțărât ura clocotindă, defulând într-o cascadă caraghioasă și distorsionată de imagini a ceea ce ce proiectează sau îi dorește el autorului. Creativ, delirul lui se situează la nivelul fetei ăleia enervante cu gură spartă din spatele blocului, care râdea de tine în copilărie că ai cârlionți și zicea „aragaz cu patru ochi” ochelariștilor.

HATERUL NOSTALGIC

Sau haterul care mai demult mă iubea, dar în ultimul timp m-am tâmpit de tot. Întâlnit cu precădere pe platformele culturale cu un public de vârste mixte, haterul nostalgic a fost un fan înfocat al autorului timp de ani sau decenii întregi (după caz). Era cot la cot cu el în principiile morale, în orientarea sa politică, în considerentele asupra vieții. Dar de când autorul vorbește despre America sau simpatizează un nou ministru, s-a transformat în dracul pe Pământ. Ptiu pe el. Credea în el, dar acuma l-a dezamăgit. Astfel, de multe ori nostalgicul simte nevoia să scrie o epistolă românescă despre despărțirea ideologică necesară a drumurilor lor, deși autorul e scriitor internațional cu doctorat în estetică și el e inginer la fabrica de cuie din Vulcănești. Cel mai probabil autorul n-o să-i citească niciodată comentariul. Dar îl citim noi și e destul.

HATERUL HATER

Haterul hater trage o linie de crystal meth înainte să citească articolul și îi intră efectul pe când l-a terminat. Cam în 40 de minute, adică. Cuprins de valul de adrenalină și norepinefrină, haterul hater dă o primă salvă de taste dezaprobatoare, dar îi ies incoerent, din cazua tremuratului. Apoi trage aer în piept, ca să se calmeze și recapitulează pe diagonală articolul. Despre ce a scris fraierul? Despre cutiile de carton. (E un advertorial al unei fabrici de hârtie). Se umple de spume și dă de pământ cu orice idee apucă, umplându-te de noroi. Nici el nu știe exact de ce. Futu-ți morții mă-tii de cartonar ordinar care te legi de cutii, cum ți-ar plăcea ție să-ți îndes o cutie de carton pe gât? Boule de carton care ești.

Să curgă comentariile.

sursa: vice.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *