Vikingii – un serial de succes

Am epuizat în doar câteva zile (și nopți !) primele două serii ale serialului Vikingii, care încearcă să reconstituie câte ceva din atmosfera epocii, vieții și faptele unora dintre eroii vikingi de sub domnia lui Ragnar Lodbrok.

 Ragnar Pantaloni-de-piele a fost unul dintre cei mai străluciți lideri militari din Danemarca, din prima jumătate a secolului al IX-lea, sub conducerea acestuia vikingii atacând Franța, asediind și cucerind Parisul la 28 martie 845. Tot sub conducerea lui Ragnar Lodbrok și a fiilor acestuia (după moartea lui Ragnar) vikingii au început cucerirea Angliei, instaurând dominația daneză asupra insulei.

Actori tineri, frumoși, atmosferă de sălbăticie păgână, violență și curaj combinată cu o intrigă ce te ține în suspans, toate îmbibate din plin cu mitologie nordică – constituie rețeta de succes a serialului.

Privind meditativ la film și căutând referințele istorice pe internet, m-am lovit de puținătatea resurselor istorice despre epoca și personajele din poveste. Cu alte cuvinte, imaginația înaripată a regizorului și scenaristului serialului a acoperit golurile privind religia, tradițiile, obiceiurile și stilul de viață viking, cu o serie de inovații – unele destul de fanteziste și puțin credibile (cum ar fi înfățișarea, frizura, barba împletită și tatuajele vikingilor – care arată foarte cool pe micile ecrane dar nu cred că au vre-o legătură cu realitatea istorică).

Oricum, serialul tinde să se transforme într-un port-drapel al religiei Astaru (credința în Aesir), care la rândul ei este conform wikipedia, ”o religie reconstruită pe baza documentelor scrise” ce caută să reînvie religia pre-creștină a popoarelor germanice (englezii, danezii, germanii și scandinavii), Astaru devenind deja religie recunoscută de Stat în Islanda, Norvegia și Danemarca !

Probabil că vom asista la un nou curent de promovare al cosmologiei celtice, similar celui din perioada romantismului german, în care operele lui Wagner și scrierile lui Nietzsche au influențat generații întregi.

Într-un fel, campania media de relansare a unor valori morale promovate de vechile religii așa-zis păgâne (curajul, onoarea, disprețul față de moarte, ospitalitatea, independența și libertatea, individualitatea și responsabilitatea, hărnicia și perseverența, loialitatea, respectarea strămoșilor) vine la momentul oportun, pe fondul unor mișcări religioase tot mai agresive (vezi islamul) ce amenință un Occident tot mai lipsit de repere morale, saturat de aparenta îmbrățisare a valorilor creștine.

În căutarea unei identități, toți mai mulți tineri de rasă albă se identifică cu personajele serialului și aderă la valorile împărtășite de acestea. Mie personal, religia scandinavilor, mitologia lor, așa cum o cunosc din operele literare și nu din filme (ce au tendința de a cosmetiza și înfrumuseța faptele) mi se pare a fi o religie întunecată, creația unui popor nordic ce poartă amprenta depresiei și suferinței din lipsa soarelui și căldurii acestuia pentru o bună parte a anului.

Mult mai potrivită spre promovare – și ca un răspuns la necesitățile actuale, mi se pare a fi religia dacilor, despre care avem avantajul că… știm la fel de multe câte știu și scandinavii despre religia strămoșilor lor.

Căci dacă popoarele scandinave din vechime aveam mituri întunecate, zei mânioși și cruzi, legende sucite – unele parcă inventate de minți bolnave, ce nu transmiteau prea multe idei despre dreptate, justiție și armonie, religia dacilor se află la polul opus.

Daci erau adoratori ai Zeului Luminii, Gebeleizis. Dacii săgetau ritualic norii, cu arcurile lor, ”ajutând” astfel Zeul în lupta sa cu Întunericul. Erau netemători față de moarte, ca și scandinavii, căci credeau în supraviețuirea sufletului după moarte, cei vrednici urmând să se alăture zeului lor, exact ca și la celți.

Din păcate, dacismul nu este luat în serios la noi, el fiind cunoscut ca apanaj al unor cercetători și istorici fără notorietate și expunere mediatică.

Dacă despre romani s-a scris mult și s-au făcut mii de ore de filme ce ilustrează măreția și gloria Imperiului Roman, se pare că sunt la rând, pentru lumina reflectoarelor, vikingii. Mă întreb însă dacă și când va veni rândul dacilor, ”cei mai viteji și mai drepți dintre traci”, despre care Herodot, părintele istoriei spunea că sunt ”cei mai numeroși după inzi (indieni)”  spre a fi cunoscuți cu formidabila lor expansiune, cu faptele lor de vitejie ?

Căci dacă românii au supraviețuit ca popor până acum, de-a lungul istoriei lor zbuciumate, precum o insulă, în mijlocul unei mări slave, această supraviețuire excepțională se datorează filonului dac, unității de limbă și cultură a strămoșilor noștri.

Este ușor să glorifici în filme trecutul unui popor care pleca în raiduri având spatele protejat de ghețari, însă nu același lucru o poți spune despre geți, care s-au aflat în răscrucea Europei, peste teritoriul cărora au trecut zeci, dacă nu sute de popoare migratoare.

Mi-ar plăcea să văd și eu un serial bun, făcut în maniera Vikingilor, despre raidurile geților asupra civilizaților lor vecini de la apus. Să particip cu sufletul la gură la victoriile celor care au îngenuncheat zeci de ani la rând Imperiul Roman, de la care au primit tribut în aur, ca recunoaștere a puterii lor.

Până atunci însă, voi fi nevoit să văd tineri (mulți dintre ei români), cum adoptă frizuri, tatuaje și podoabe ”vikinge”, cum își înnoadă barba în codițe precum eroii lor de film, visând visele altora în loc să caute să dezgroape și să îmbrățișeze amintirea eroică a strămoșilor lor.

Pe mine serialul vikingii m-a motivat doar să pun la fermentat un borcan de 5 litri de hidromel (mied), pe care îl voi ciocni în pahare cu prietenii, în cinstea celor al căror sânge și eroism ne curge (încă) în vene.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *