Se ascute din nou lupta de clasă !

Expresia ”ascuțirea luptei de clasă” este proprie doctrinei comuniste, în care revoluția proletariatului nu poate învinge ”vechea orânduire” decât prin ”lupta de clasă”, adică prin destructurarea și aneantizarea prin diverse metode (asasinat, pușcărie, confiscări ale averii) a ”chiaburilor”, a ”boierilor” – pe scurt a clasei conducătoare a burghezimii, văzută drept principatul vinovat al nedreptăților și inechităților sociale din ”capitalismul sălbatic”.

cagetrial_003_custom-6fb187d52db8856858dccc1c198f4a669c1dcf89-s6-c30

Lupta nu se ducea cu mijloacele legii sau ale instituțiilor democratice. ”Tribunalele poporului” judecau extrem de sumar pe ”bandiții” ce se opuneau noii orânduiri, în aplauzele prostimii ce asista la lupta epică dintre ”împărați și proletari”.
Acea epocă a trecut din fericire, deși ecourile abuzurilor și nedreptăților comise de comuniști răzbat încă în conștiința publică din străfundurile memoriei noastre colective.
Ecourile comunismului s-au propagat până la noi, în zilele noastre, printr-un alt gen de inechități la care a dus regimul comunist. Inechități sociale în care vârfurile proletariatului au devenit noua burghezime, o burghezime mult mai puțin meritorie din punctul de vedere al mijloacelor prin care membrii ei și-au dobândit statutul.

EGYPT-POLITICS-UNREST-TRIAL-ISLAMISTS

Căci dacă în aparenta democrație a țărilor capitaliste, cel muncitor, cel capabil și cu inițiativă avea și are posibilitatea să se ridice pe scara socială, economic, material, în comunism această scară a valorilor a fost răsturnată. Avere făceau numai hoții, securiștii, potentații partidului și turnătorii. Cetățeanul comunist de rând era limitat în opțiuni din rațiuni de egalitate socială.
Ei bine, tocmai acești răsfățați ai puterii comuniste au constituit noua burghezie a ”democrației originale” post-decembriste din România ! Cu averile scoase la vedere (să nu uităm că prima măsură luată de Ion Iliescu în 1990 a fost abrogarea Legii privind ilicitul, care îl obliga pe orice cetățean și își justifice proveniența licită a averii !), vechea nomenclatură comunistă a ieșit la lumină și s-a constituit în noua nobilime democratică.
Voiculescu, Columbeanu, Iliescu, Roman, și mulți alții, au trecut cu lejeritate de la comunism la mult-hulitul capitalism, făcând în continuare ce știau ei mai bine: să fure, să mintă, să devalizeze averea țării, de data asta sub sintagma de ”politicieni” sau ”oameni de afaceri”.
Și le-a mers 20 de ani. 20 de ani în care au controlat Politicul, Justiția, Presa, Economicul și chiar și Biserica.
Însă, au mușcat momeala cu Uniunea Europeană și Integrarea Euro-Atlantică. Au crezut că îi vor putea prosti și pe ăia de afară, că vor putea fura și banii care vin de la proștii de occidentali, căci știa tot românul că americanu sau europeanul sunt ”stupid people”, nu se ridică ei la nivelul intelectual al românului șmecher ! Momeala au fost banii. Dacă România intra în NATO, primea bani pentru a cumpăra tehnica militară învechită a Occidentului, iar acei bani se puteau fura. Așa că ne-au băgat în NATO. Dacă România intra în UE, primeam fabuloasele ”fonduri europene” care iarăși se puteau fura. Și ne-au băgat și în UE.
Însă occidentalii au fost mai tari și mai bine organizați la jocul puterii decât clica decidenților din România. Odată deschiși către Occident, au început să curgă condițiile. ”Tovarășii” occidentali voiau și lor partea lor. Din privatizări, din investiții, din piața de consum. Le-au dat-o, crezând că asta e tot, fără să bage de seamă că din calul troian al cadourilor occidentalilor se coborâse pe furiș în mijlocul cetății nenorocirea și distrugerea lor.
Căci asistăm la evenimente fără precedent: Adrian Năstase, pușcăriaș cu vechime. Dan Voiculescu la pușcărie. Roșca Stănescu la fel. Dan Șova, Ilie Sârbu, Bittner, Cocoș, Mircea Băsescu, și chiar și ”eternul” guzgan rozaliu Hrebenciuc împreună cu mulți alții – sunt pe făraș, cu bagajele făcute pentru pușcărie.  
La nivelul întregii țări asistăm la o vânătoare de corupți. Nu e zi în care să nu fie arestat, percheziționat sau anchetat un politician, primar, consilier local, prefect sau ”om de afaceri” ! Asistăm la o nouă luptă de clasă, în care clasa Justiției, exponenta unor forțe pe care nici eu nu le înțeleg în totalitate, face Justiție cu J mare, adică așa cum trebuie: oarbă la orice altceva înafară de nedreptate, hoție și șpagă. De unde au apărut deodată acești oameni eroici, care dau buzna peste îmbuibații noii orânduiri, care îi anchetează și judecă nemilos în aceste zile ? Cum au scăpat ei de ochii actualilor potentați, pe care îi trimit astăzi la pușcărie ? Unde, în ce con de umbră a crescut acest braț oțelit al legii ? Cum de nu i-au văzut venind ? Cum de nu au simțit pericolul ?
Mă uimesc și mă amuză chițicăielile de șoboloani prinși la-nghesuială ale marilor corupți, care tot speră cu ochii la Ponta, în vreme ce sunt duși spre pârnaie. PSD-ul are puterea executivă (Guvernul), are puterea legislativă (Parlamentul), vor avea probabil și un nou președinte al României, și tot nu pot opri tăvălugul Justiției ! O justiție ce pare, pentru prima dată în istoria noastră, independentă, sau… mă rog, ale cărei butoane nu mai sunt la îndemâna clanurilor ce conduc prin rotație România. Nu mă îndoiesc de faptul că la butoanele Justiției române se află totuși cineva. Că nu este un mecanism orb, o ghilotină fără stăpân ce taie capete la întâmplare.
Un alt lucru care este de remarcat este cel al abuzului justificat al Justiției. Al veritabilei ”dictaturi a legii”. Condamnarea rapidă, exemplară, cu confiscarea averii a fost și este posibilă doar prin abuz. Căci legea nu este perfectă, iar judecătorii nu au la îndemână întotdeauna mijloacele juridice pentru a înfăptui dreptatea. Iar inculpații sunt disproporționat de puternici. Averea le permite să angajeze stoluri de avocați, ce recurg la nenumărate stratageme pentru a-i face scăpați pe marii infractori. Și atunci se face un abuz justificat, scuzabil de putere, respectându-se doar o aparență de legalitate, pentru ca Justiția să triumfe totuși.
Toate astea sunt menite să creeze panică, terorare și în final să aștearnă o pătură de frică stabilă, densă, peste România. Frica de a nu încălca legea, pentru a nu fi în poziția să suporți rigorile unei Justiții oarbe, imparțiale și nemiloase. Și aici se pune întrebarea filosofică: oare românul va înceta să fure de frica pedepsei ? Sau va încerca să fure mai inteligent, pentru a nu fi prins ? Printre infractori, am întâlnit adeseori opinia că întrebarea pe care și-o pun nu e dacă să fure sau nu, ci dacă rezultatul furăciunii merită sau nu pedeapsa pe care o va primi, pornind de la ideea toxică a unora că merită câțiva ani de pușcărie un morman de bani pentru care altfel ai munci o viață întreagă de muncă cinstită.
Cert este că sub dictatura Justiției, societatea românească se schimbă – și încă foarte rapid. Rămâne de văzut dacă dincolo de pedepsele exemplare, societate se va schimba și la nivelul mentalității colective, dacă impactul Justiției se va resimți și altfel decât ca groază față de DNA.
Visez la ziua în care copii noștri vor uita de spaima de mascați și vor respecta legea doar pentru că o respectă și se respectă.
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *