Retrospectivă

 Anul viitor împlinesc 40 de ani. Schimb din nou prefixul… de data asta parca mult mai repede decât s-a întâmplat la 30. Privind în urmă, îmi observ faptele, acțiunile rămase în trecut, la fel cum un șarpe își poate privi pielea pe care a lepadat-o, privind prin ea ca printr-un tunel al timpului…

Fire idealistă, plină de entuziasm, credeam că pot schimba lumea. Că pot aduce România, dacă nu toată planeta, cel puțin în Satya Yuga (epoca de aur a Omenirii – conform scrierilor hinduse). Am organizat și am participat la sute, dacă nu chiar mii de mitinguri, demonstrații, acțiuni, proteste, plangeri, activități civice, totul din dorința de a face o lume mai bună, convins fiind de adevărul dictonului  că ”nici o energie investită în slujba Binelui nu se irosește în zadar”. Apropiații îmi reproșau că sunt haotic, că mă bag în prea multe. Că încerc să le fac pe toate. Unii au surprins această latură idealistă și altruistă, și au profitat de ea. Avocat fiind, am dus mai multe cauze pro-bono decât din cele cu onorarii. Am fost precum un bec ce atrage fluturii. Înțeleg că e greu să refuzi tentația de a te folosi de cineva excesiv de disponibil… așa se face că am fost mereu înconjurat, ba nu ! sufocat de roiuri de ”prieteni”, fiecare interesat să obțină ceva din ”prietenia” cu mine.

Privind către trecut, nu îmi pare totuși rău pentru nimic. Je ne regrette rien ! Cu atât mai mult pentru binele făcut, chiar dacă unii dintre beneficiarii lui nu îl meritau. Sau, nu mă meritau. Însă acea epocă s-a încheiat. Am început să îi îndepărtez pe toți profitorii, fățarnicii și lingușitorii ce roiau în jurul meu. Pe toți ”idealiștii de profesie” care îmi cântau în strună profitând de pe urma mea: cu câte o cerere redactată, cu câte o cunsultație, un ban împrumut (niciodată restituit – că deh, eu sunt avocat și am, pe când ei…). Privindu-i pe acești oameni cu un ochi critic, am descoperit că majoritatea nu au nici o meserie, nici un serviciu, rareori familie. Supraviețuitori, pescuitori în ape tulburi, fripturiști. Când au apărut oamenii ăștia în viața mea ? Cine i-a adus ? Cum de m-am legat cu ei la cap ? Chiar și astăzi, mă mai sună câte unul, cu nu știu ce proiect himeric, generos, numai bun de investit cunoștințe, timp și energie în el. Adică eu să investesc, că ei sunt cu îndemnurile, de pe margine. Așa că am spus STOP. Am selectat strict proiectele viabile, care într-adevăr dăruiesc ceva societății: cum este proiectul ADSA – ”Împreună stopăm infracțiunile în scoli” la care dăruiesc și eu trei ore de prelegeri săptămânal, în diverse școli și licee. Sau plângerea penală formulată împotriva escrocului de Ponta și a acoliților lui din Ministerul Afacerilor Externe, pe care am promis-o românilor din diaspora alături de care am îndurat 3 ore de coadă la Secția de votare 152 din Londra.

Așa se face că am rămas cu surprinzător de mult timp și foarte puțini prieteni (îi număr pe degetele de la o singură mână !). Timp pe care îl folosesc pentru studiu, pentru familie și evident, pentru profesie. Nici de scris nu îmi mai arde. Qui prodest !? Într-o țară în care tot mai puțini oameni știu să citească, dintre care știitori de carte tot mai puțini citesc, iar dintre cei ce citesc și mai puțini înțeleg ce ai vrut să le transmiți – sentimentul inutilității scriiturii îmi blochează inițiativa de a mai scrie. Sau, mă rog, de a scrie mult și des.

Așa se face că, dacă la începuturile mele, credeam că a fi om bun înseamnă a înfăptui binele, în mod altruist, spre beneficul tuturor, astăzi cred că a fi un om bun înseamnă… măcar să nu faci rău celor din jur, în drumul tău spre ziua de mâine. Lumea e o scenă cu decoruri fixe, pe care nu poți spera să le schimbi, sau cel puțin nu în timpul unei scurte vieți de om. Ceea ce poți face este să fi, prin viața ta, prin exemplul personal: profesional, familial, uman, o persoană de care ceilalți –măcar să nu se rușineze că te-au cunoscut.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *