De ce eu ? – un mare fâsss…

Atunci când am auzit că există un regizor român care a avut curajul să facă un film despre cazul procurorului Cristian Panait, și că nu s-a apucat de el așa, electoral, pe trendul acesta justițiar din ultimii doi-trei ani, ci lucrează la el de 7 ani, m-a făcut curios.

Coincidența era prea mare: umblau de multă vreme zvonuri despre faptul că procurorul Cristian Panait fusese coleg cu actualul prezidențiabil Victor Ponta. Și mai ales, că tânărul Procuror Ponta n-ar fi tocmai străin de ”sinuciderea” lui Panait. Așa că lansarea filmului în mod simultan, în mai multe cinematografe din București, (în București filmul a rulat în premieră la Muzeul Țăranului Român dar și la sala Union) și apoi din țară – taman înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale – a suscitat un interes general: să fie oare puse în scenă informații ascunse din ancheta morții suspecte a unuia dintre puținii procurori români care a refuzat să facă compromisurile dictate de puterea politică ?

Cert este că sala a fost plină, s-a rulat cu casa închisă. Spre norocul meu, am beneficiat de două bilete (eu și Sabina), cumpărate din timp de nașul nostru, Daniel Fenechiu, care a participat și el la premieră însoțit de o bună parte din colaboratorii și prietenii săi.

10734047_10204854707704934_503432541612249556_n

În deschidere, ne-a vorbit regizorul filmului, Tudor Giurgiu care ne-a avertizat că vom viziona un material aflat încă în lucru, a cărui lansare oficială va avea loc în primăvara anului viitor.
Și a început filmul. Extrem de bine făcut, aș putea spune. Prim planuri atent lucrate, poate sunetul merită un pic mai multă claritate. Dialogurile, excelente. Inclusiv din punct de vedere juridic, munca de procuror anchetator este redată fidel. Pentru veridicitate, s-au folosit inclusiv detalii din dosarele procurorului Lele (cum ar fi nume ale personaje implicate în diverse operațiuni dubioase de la vremea respectivă – e drept ușor schimbate).
Toate bune și frumoase, până la finalul filmului, când Panait devine brusc – în viziunea regizorului, din bărbatul tânăr, puternic, încrezător în misiunea lui justițiară, un depresiv care nu mai mănâncă, nu mai doarme, nu mai fute de dragul justiției. Ni se dă de înțeles că omul se simțea în pericol, urmărit, ascultat, înregistrat de către serviciile care îi urmăreau fiecare pas. Apare o ”fractură logico-juridică” (vorba unui coleg – procuror de la DNA) în structura filmului: procurorul Panait făcuse gestul suprem: își înfruntase superiorii, inclusiv pe procurorul general, dând soluția de neâncepere a urmăririi penale în dosarul procurorului Lele. Fusese trimis în concediu de odihnă forțat. Represaliile împotriva lui începuseră: inspecția CSM-ului îi verifica activitatea, îi înscenau și un dosar penal. La Facultate, unde preda, l-au pus pe liber, ca de altfel și la muncă. Erau toate acestea de natură să dărâme un om puternic, să îl determine să-și pună capăt vieții ?! De unde toată paranoia de a nu fi ascultat ? Sau teama de a nu lăsa pe nimeni în casă ? Sau secvența cu urcatul acela lugubru pe scări, în blocul cufundat în întuneric, care durează suficient de mult ? Sau aluziile repetate la pastilele oferite de diverse persoane (vitaminele oferite de prietenă în paharul cu apă, sau pastila de dureri de cap dată de mătușă) ? Nu cumva regizorul încearcă să sugereze ceva despre care nu poate vorbi – cel puțin la acest moment ? Despre ceva ce nu poate prezenta în varianta actuală ”în lucru” a filmului ?
Filmul se termină dezolant: procurorul Panait, marginalizat, lovit din toate părțile, trădat de toți, alege sinuciderea, aruncându-se de pe terasa imobilului unde locuia în gazdă. Regizorul a ținut să precizeze în răspunsurile de la finalul proiecției, că pentru veridicitate, a folosit chiar scena ”locului faptei”.
Dar tot el regizorul, se grăbește să amintească că filmul său nu este unul strict biografic, ci are la bază ”povestea Procurorului Cristian Panait”, de care se simte legat pentru că bla bla bla. Actorii chemați în față la aplauze, timorați, morocănoși și tăcuți. Simt că nu le place. Nu le-a plăcut varianta aleasă de regizor. Jumătatea de adevăr, minciuna din final. Sunt convins că s-au filmat și alte variante de final, dar că cea aleasă pentru proiecția ”experimentală” a fost cea ”soft” în care Cristian Panait își ia zilele singur, sub presiunea nedreptăților.

Tipic românesc. Eu cred că acest procuror care a murit pentru că a ales să nu își trădeze idealul justițiar pentru care a tocit băncile școlii aproape toată existența lui, MERITA MAI MULT. Merita ADEVĂRUL. Ce folos că bagi la final, fără legătură, că Adrian Năstase a făcut pușcărie că Rodica Stănoiu a fost ciripitoare la secu, dacă nu ai spus adevărul gol goluț despre UCIDEREA lui Cristian Panait, dacă ai cosmetizat-o doar pentru că nu ai avut acel ultim suflu de curaj de a spune lucrurilor pe nume până la capăt ?!
Italienii au făcut serialul La Piovra (Caracatița) despre Mafie, prezentând sacrificiul comisarului Corado Catani, iar acel serial a însuflețit o generație de tineri procurori și anchetatori – inclusiv români (cunosc personal un astfel de procuror justițiar de pe la noi – nu dau nume). Noi nu merităm un astfel de exemplu ? Memoria lui Cristian Panait nu merită Adevărul ?
Tot ce pot să sper este ca Victor Ponta, cel care i-a servit ultima ”cafea” lui Cristian Panait (ultima persoană care l-a văzut în viață), să piardă alegerile. Poate atunci dl. regizor Giurgiu va avea curajul de a difuza varianta finală. Cea adevărată. Căci la final m-am ridicat și i-am pus și eu o întrebare: ”Am remarcat că ați redat anumite amănunte din dosar, care nu au fost date publicității în presa de la acea vreme…” La care dumnealui a confirmat că da, a avut acces la dosarul anchetei morții procurorului Panait. Am continuat: ”Atunci știți, desigur, că a fost primul caz în istoria justiției române, în care s-a făcut o expertiză psihiatrică post-mortem, pentru a justifica închiderea dosarului”. A confirmat că așa este. ”Atunci, de ce îl prezentați pe procurorul Cristian Panait în finalul filmului, ca pe un depresiv sinucigaș !? Cred că ar trebui să mai lucrați la asta…” La care regizorul a lăsat capul în pământ și a tăcut, ca de altfel toți actorii prezenți…

10690210_10204855431563030_378057828629825581_n

Poate că într-un fel, mai edificator a fost Cristian Danileț, membru al CSM, prezent și el în sală, care s-a ridicat și a afirmat, răspicat: “Justița română este in pericol sa se intoarca la ceea ce era acum 10 ani
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *