Programul ADSA în școli și câteva observații. Școala ”altfel”

Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților (ADSA) este o asociație profesională în care am onoarea să fiu atât membru fondator cât și unul dintre vice-președinți. Ea reunește peste 150 de membri, avocați care își doresc să facă ceva mai mult decât să câștige bani din avocatură.
Unul dintre proiectele frumoase destinate altor persoane decât avocații este programul ”Împreună stopăm infracțiunile în școli” – ce le are ca inițiatoare pe colegele Silvana Racoviceanu și Ema Aron. Sub excelenta organizare a deputatului avocat (și președinte ADSA !) Daniel Fenechiu, derulăm acest proiect deja de peste un an, în colaborare cu Agenția Națională Antidrog (ANA) și Jandarmeria Română în mai multe școli și licee din Capitală și Județul Ilfov.
 În acest program sunt implicați zeci de voluntari inimoși, avocați membrii ADSA care au ales să își rupă din timpul liber pentru a le vorbi elevilor despre greșelile pe care le pot evita în viață și despre consecințele acestor greșeli.
În cadrul orelor, vorbitorul își însoțește expunerea de prezentări video, slide-uri video-proiectate, programa fiind împărțită judicios pe categoriile de infracțiuni din legea penală (infracțiuni contra patrimoniului, contra persoanei, viața sexuală, IT, etc.)

După un an de prezentări, dezbateri și discuții libere cu elevii, am tras niște concluzii despre școala românească și erorile ei.
În ziua de astăzi, față de vremea când am trecut eu prin școală, lucrurile sunt schimbate radical. Sunt foarte mulți copii proveniți din ”familii mono-parentale” (adică nu au ambii părinți fie pentru că sunt divorțați, fie că aceștia sunt plecați la muncă în străinătate).
Sunt o mulțime de copii crescuți de rude, bunici în special, căci părinții fine sunt la muncă, fie și-au lăsat copii pur și simplu în grija bunicilor, care au mai mult timp.
Iar treaba asta se vede. La foarte mulți copii se simte lipsa acelei călduri familiale, a autorității blânde a tatălui sau a mamei, bazată pe afecțiune iar nu pe sancțiune. Lipsește la acești copii… nu pot spune că cei 7 ani de-acasă, regulile de bază de comportament în societate. Le lipsește altceva, ce noi am primit din plin de la părinții noștri. Modelele de comportament, de reacție la situații de viață. Îți dai seama de asta din răspunsurile lor paralele cu realitatea, atunci când îi pui în fața unor probleme ipotetice, a unor jocuri de rol ce necesită alegeri. Ce faci dacă cineva te agresează pe stradă ? Cum reacționezi dacă un coleg îți fură un obiect ?
Din această cauză am întâmpinat mari probleme în a-i ajuta pe acești copii să găsească răspunsurile firești (pentru cei din generația noastră), conforme cu legea, cu societatea în care trăim.
Am descoperit la această generație de copii o înfricoșătoare lipsă de pregătire pentru viața reală, pentru situațiile de zi cu zi cu care se confruntă adulții. Mai grav este că Școala nu este adaptată nevoilor acestor copii, nu suplinește lipsurile mai sus menționate.
Școala românească de astăzi are o programă școlară strictă, organizată pe materii – ce nu mai au aproape nici o legătură cu viața reală. Lipsa acestei legături dintre informațiile învățate în școală și viața de zi cu zi a elevilor duce la pierderea a peste 90% din această informație, la scurt timp după ce ea a fost parcursă. La ce le trebuie lor Istorie dacă nu fac legătura dintre evenimentele despre care învață și prezent ? La ce le trebuie Geografie dacă ei nu pleacă niciodată, nicăieri ? Sunt doar cuvinte, informații fără sens penru ei, pe care le tocesc de gura profesorilor. Fizică, chimie, biologie, matematică ? Unde sunt aplicațiile lor în viața de zi cu zi ?
Căci dincolo de porțile școlii, ei văd cum funcționează o altfel de lume. Își văd părinții, prietenii, amicii care au terminat de ani de zile școala și nu și-au găsit încă un loc de muncă. Văd sărăcie, egoism, hoți și curve care își etalează bunăstarea în vreme ce oamenii muncitori o duc greu. Văd cum șmecheria și escrocheria o duc bine în vreme ce corectitudinea și cinstea sunt calificate drept prostie.
Ideea era că noi trebuia să mergem la acești copii să îi speriem cu grozăviile și rigorile legii penale, să le creem acea cenzură morală care face societatea să funcționeze, care ne împiedică să cădem în anarhie. Am descoperit înspăimântați un soi de… duritate în ochii lor, o reflectare neretușată a lumii de astăzi. Acești copii s-au adaptat lumii în care au deschis ochii, construindu-și mecanisme de apărare care generației mele pot părea ciudate.
Am remarcat totuși fondul sufletesc bun al acestei generații devastate emoțional de tragediile din propriile familii. Am sesizat o enormă nevoie de afecțiune și apreciere. Spre exemplu, în doar 5 ore (câte una săptămânal) am reușit să leg o relație afectiv-emoțională cu fiecare clasă, forța acestei legături fiind direct proporțională cu numărul de copii lipsiți de suportul familiei tradiționale (cu doi părinți).
Lipsa elementelor de cultură universală (nu se mai citește beletristică aproape de loc, muzică clasică nici atât) le creează acestor copii reprezentarea unui univers extrem de sărac. Din punct de vedere spiritual, consecințele acestor lipsuri sunt dezastruoase.
Copii sunt ”injectați” cu dogmele Bisericii Ortodoxe Române în orele de religie, fără a înțelege mare lucru din ”tainele” acesteia.
M-am tot gândit care ar putea fi modalitatea de adaptare a modului de lucru cu copii și mai ales a programei școlare – în mod evident depășite de evoluția societății noastre.
Cum ar putea școala să își îmbunătățească metodologia astfel încât să nu mai creeze roboței programați cu programe depășite, pe care nu le folosesc aproape deloc în viața reală !?
Am ajuns la concluzia că trebuie să privim către trecut, către pitagoreici. Școala trebuie să fie o sursă de dobândire a Înțelepciunii, înțelepciune văzută ca o nobilă și justă îmbinare dintre cunoștiințele teoretice acumulate și practica din viața reală. Trebuie creeată acea legătură între ceea ce învățăm și unde și cum își găsește aplicabilitate învățătura.
 Un al doilea element esențial care trebuie să își găsească locul în noua metotologie este revelația, descoperirea, acea înțelegere iluminatoare de tip profund, spontan și edificator. Școlile, clasele de elevi trebuie să răsune de acel EVRIKA entuziast, să retrăiască emoția și înțelegerea descoperirii înaintașilor, revelată astăzi lor. Litera cea moartă trebuie reânsuflețită de dascăli cu acea viață care să rămână ca impresie de neșters în sufletele copiilor.
Aș alcătui o programă secretă, cunoscută doar de dascăli, precum o serie de ”mistere” antice, pe care aceștia să le ”reveleze” în momente cheie ale dezvoltării copiilor, atunci când profesorul intuiește că elevii sunt pregătiți să primească, să înțeleagă, să asimileze acea ”revelație”.
De la revelații simple, precum cele din fizică sau matematică, au corespondențe profunde la nivel conceptual cu viața reală. De la pătrat la cub, trecerea de la 2 la 3 dimensiuni, exerciții de imaginație despre cum se simte și cum trăiește un locuitor al unei lumi cu două dimensiuni, și ce ar putea simți și trăi o ființă dintr-o lume cu 4 dimensiuni.
Despre piramida necesităților, despre teoria culorilor, despre subiectivitatea percepțiilor, toate aceste subiecte pot fi integrate în programa clasică, împrospătând și actualizând vechile adevăruri căzute în desuetudine.
Rezultatul ar fi o generație care are un potențial latent enorm, trezită la viață, la o perspectivă complexă asupra lumii. O generație matură, având un set solid de valori, educată în adevăratul sens al cuvântului, conștientă de bogăția moștenirii culturale și științifice a înaintașilor.
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *