”THE WINTER IS COMING !”

Mai am cam 2 săptămâni de muncă pe anul acesta și deja am început să caut asiduu mijloacele de evadare facile, aflate la îndemâna poporului cu acces la net. Filme, cărți, muzică bună. Vin sărbătorile, dar încă nu resimt acea atmosferă festivă care le însoțește de obicei. Momentan mă lupt cu ploaia, cu aglomerația rutieră pe drumul spre instanțe sau birou. Deoarece sunt meteo-sensibil, vremea rea, zilele plumburii, lipsite de lumina verii, mă impactează negativ, aducându-mă la marginea depresiei. Am zile când nu-mi vine să ies din casă (și nici nu ies !), îmi deleg dosarele, pun pe silențios telefoanele și mă cufund în mine, în liniștea și intimitatea propriului univers. Evident, lumea intră în panică, telefoanele bâzâie pe tăcute în disperare, dar eu deja nu le mai aud, sunt despărțit ca de-un perete de liniște de vârtejul lumii dezlănțuite. În astfel de zile, mă păstrez netulburat în ochiul ciclonului, las la periferia conștiinței mele preocupările mundane, mărunțișurile și rutina zilnică. Acum realizez că această tendință de căutare a liniștii s-a accentuat în ultimul an. S-a tradus printr-o tendință de a-mi simplifica viața, de a diminua din eforturile inutile, amicițiile cronofage și cauzele don-quijotești. Păstrez o anume apetență pentru idealisme, pentru lupta cu Sistemul, dar vârsta și experiența mi-au mai temperat entuziasmul. Am renunțat la a mai cultiva așa-zise prietenii care nu-mi aduceau decât bătăi de cap și probleme(le altora). Viața mea a devenit mult mai simplă, mai liniștită. Refuz clienții care tind să devină sâcâitori, refuz prieteniile cu oameni acaparatori. Mă păstrez pentru familie, pentru o carte sau un film bun cu un ceai fierbinte. Nici de scris nu prea mai scriu, decât atunci când simt cu adevărat că ceva se cere scris. Toată această tendință spre retragere, spre liniște o percep ca pe un moment de grație, de suspensie, asemănător plutirii de-o clipă a pendulului, la capătul cursei, înainte de a se avânta din nou în cursa sa metronomică. Căci există o magie a vârstei de 40 de ani, de care mă apropii. Este vârsta până la care ai tras tare să te realizezi, să faci lucruri: un cuplu, o familie, o situație materială, un confort, o siguranță. Deja la această vârstă majoritatea scopurilor materiale au fost atinse, iar cine își dorește mai mult, fie este lacom, fie imbecil. Mulți oameni aflați în situația mea se simt dezorientați, goliți de sens. Dacă ești cu adevărat un învingător în viață, un om care a muncit disciplinat, fără vicii în care să-și risipească avuția, 40 de ani este vârsta crizei existențiale profunde, criza scopului vieții. Ai reușit pe toată linia, ai realizat tot ce ți-ai propus. Și, mai departe !? Poți continua să acumulezi, să multiplici ceea ce ai: o casă, două case, trei case, poate o vilă. O mașină, două mașini, poate o mașină mai scumpă. Și !? Cantitatea sau calitatea pot constitui un scop în sine ? Mai mult confort ? Mai mulți bani  ? Psihologul Carl Gustav Jung a devenit celebru în epoca sa nu atât datorită teoriilor noi, surprinzătoare pe care le-a adus în psihologie, cât datorită abordării ne-convenționale a cazuisticii sale ca medic. El a fost nevoit să caute remedii de natură spirituală pentru pacienții depresivi din categoria micilor burghezi, cu o situație materială bună, care în jurul vârstei de 40 de ani realizau că nu mai au nici un scop în viață, toate țintele sociale fiind atinse. Golul resimțit de aceștia se traducea prin depresie și lipsa poftei de viață. În astfel de cazuri, psihologul nu mai este tămăduitorul unei traume, el trebuie să umble la însăși resorturile sufletului, să caute pentru clienții săi remedii și soluții în înțelepciunea ancestrală a Umanității, în tezaurul de experiență acumulat de rasa umană. Jung a călătorit mult: în America, cercetând tradițiile indienilor pueblo; în Africa, la șamanii din nord; în India, de unde s-a întors fascinat de mandale – ca reprezentări ale palierelor psihicului uman. Jung a călătorit mult și în lumea arabă, unde contactul cu misticismul islamului i-a creat o puternică impresie. Recomand lectura volumelor memorialistice ”Amintiri, vise, reflecții” apărute la Humanitas.
”Vindecarea” sau ”depășirea” crizei existențiale a bărbatului la 40 de ani rezidă în înțelegerea naturii spirituale a acestei crize. Confruntat cu ”împăcarea cu lumea”, cu ”stingerea dorințelor”, bărbatul de 40 de ani riscă să rateze acest moment de grație, să rateze șansa spirituală oferită de el, aruncându-se în tot felul de preocupări meschine. Poate deveni maniac, colecționar de obiecte inutile, încercând cu diperare să retrăiască emoții sau dorințe mai vechi, neâmplinite. Poate deveni distructiv în viața personală, alunecând pe panta plăcerilor ușoare: amantlâcuri, complicații inutile care-i dau senzația că acoperă golul ce s-a ivit în el. Sau poate pândi tăcerea din sufletul său, ascultând-o, căutând să o înțeleagă, să se înțeleagă. Mulți evită să devină auto-reflexivi din teama confruntării cu ei înșiși, cu propriile eșecuri și ratări din trecut. Recunosc, și eu am propriile regrete și dezamăgiri. Și eu am tendința de a mă repezii în direcții secundare pentru a acoperi liniștea asurzitoare ce se așterne în mine. Cel mai des conștientizez această tendință atunci când mă cufund cu frenezie în vizionarea de filme: devorez serii întregi, cufundându-mă în magia imaginariumului, trăind alături de personaje fictive peripeții și situații ce mă fac să uit pentru câteva ore de golul din mine. Alții, aflați în fața aceluiași impas, cad în patima jocurilor pe calculator, sau a beției. Cei mai sinceri refuză instinctiv astfel de distrageri și cad în depresii sincere.
În cea ce mă privește, aflat la vârsta maturității intelectuale, refuz mirajul facil al ”curentelor spirituale” la modă, al teoriilor și cărților de popularizare, ce oferă panaceul universal și secretul vieții pentru toată lumea. Ezit să descriu parcursul meu pe această cale a tăcerii, către tăceri și mai mari. Este un drum ce se dezvăluie spontan călătorului doar atunci când acesta privește în direcția corectă, cu motivația potrivită. Realizez că orice altă explicație suplimentară poate duce în eroare cititorul ce nu se află în punctul și momentul potrivit (al vieții lui), îi poate crea o falsă impresie, de ordin intelectual, asupra acestei călătorii interioare. Tot ce mai pot spune este că, cu fiecare pas pe Cale, liniștea se adâncește. Și odată cu ea, crește conștiența; conștientizarea motivațiilor semnifică dispariția automatismelor sau măcar realizarea mecanismelor și sursei acestora; Universul capătă coerență, sens și oferă răspunsuri instantanee căutărilor. Chiar adineauri, când scriam la acest material, o clientă în vârstă mi-a intrat pe ușă, căutând-o pe Sabina; deoarece ea nu este momentan, a dat să plece, dar ca orice om în vârstă, mi-a aruncat o cugetare. Mi-a spus: ”Ei, domnule avocat, și eu am o fată de vârsta dumneavoastră, care e tare nefericită sărăcuța, parcă nu-și mai găsește locul pe lume.” ”De ce ?”– am întrebat. ”Are probleme ?” ”Nu are nici o problemă” – mi-a răspuns femeia. ”Are tot ce-i trebuie, copil, un soț minunat, dar îi lipsește ceva”. ”O fi criza vârstei de 40 de ani” – i-am răspuns. ”Într-adevăr” a răspuns ea. ”Dar dumneavoastră ați trăit această criză, cum ați depășit-o ?” – am întrebat curios. ”E foarte ușor; în realitate abia de la această vârstă ajungi să trăiești cu adevărat, împăcat cu tine însuți.” – mi-a răspuns bătrâna. ”Până la 40 de ani am muncit ca o nebună, am dus în spate o casă întreagă cu gătit, spălat, crescut copii și un soț. Apoi am realizat că nu mai e necesar să trag atâta de mine, și am început să mă bucur de viață, de fiecare moment.” – a mai spus ea.
 Nu e uluitor cum Universul vine în întâmpinarea noastră, oferindu-ne răspunsuri ? În acest moment urmăresc serialul ”Urzeala Tronurilor” iar ecourile moto-ului Casei Stark mă urmăresc adânc, în tăcerile mele: ”The winter is coming…” Dar și sub albul orbitor al zăpezilor veșnice, sub aparența mormântală și tăcută a întinderii nemișcate a ghețurilor, viața clocotește undeva în adâncuri…
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *