mi place s las mașina parcat n centru și chiar dac am treab la oarece distanț, s o iau la pas pe strduțe, s rtcesc agale printre cldirile vechi ce dau atta farmec orașului.
n drumurile mele, sunt strivit de vechimea zidurilor, de conștientizarea faptului c ele au supraviețuit existenței lumești a unor generații ntregi de oameni care le-au ridicat, le-au locuit, au trit și iubit ntre ele, și c mai mult ca sigur vor rmne pe aceleași locuri și dup ce eu nu voi mai fi.
Și m opresc uneori și intru n vorb cu btrni ce se nimeresc s ias din astfel de blocuri vechi. Sau cu vnztori sau angajați n vrst ai unor firme vechi. De exemplu, frizerii ascunse la parterul unor venerabile cldiri, rmase cu aceeași firm – și angajați – de pe vremea comunismului. Am mai gsit n spate la Sfnta Vineri, pe linia de tramvai, o Croitorie cu un croitor btrn (cred c avea 90 de ani), care lucra n acel loc de la vrsta de 16 ani (fusese calf la vechiul croitor, predecesorul lui).

Oamenii se deschid n fața mea ca niște crți. Parc așteptau ca cineva s se intereseze, s-i ntrebe, s le afle poveștile, istoriile, trecutul. Bucureștiul lor este un București magic, n care imaginația plsmuiește din amintiri vechi drame, personaje și istorii demult uitate. Uneori m opresc astfel și ascult fermecat poveștile captivante ale acestor oameni, ntlniți ntmpltor. Iar ei povestesc și povestesc, cu orele. Uneori nici nu mai ajung la destinația pe care mi-o propusesem: o registratur, un ghișeu. Dar ce conteaz, e și mine o zi cu program de lucru, nu-i așa ?
M-aș bucura dac aș putea gsi o modalitate de a mprtși publicului aceste istorii, poveștile caselor, conacelor, cldirilor pe lng care bucureșteanul trece alert, cu capul bgat adnc ntre umeri, presat de problemele sale urgente.

10898315_10205363751910721_4200316728225679920_n

Și mai sunt multe case misterioase, nchise de cnd le cunosc. Cu geamuri sparte sau mate, misterioase n tcerea lor. Nu ai pe cine s ntrebi, de la cine s afli istoria lor. Ele sunt acolo, strbtnd mute timpul, precum niște fantome ale trecutului pe care nu le mai bag nimeni n seam. Parc nimeni nu știe ale cui sunt, cine sunt proprietarii. Dac te interesezi la primrie (și am fcut-o, pentru un client), afli c exist o list obscur, cu un conținut incert, a imobilelor prsite, abandonate sau rmase fr stpn, care au intrat de drept, din lips de moștenitori, n patrimoniul Statului, respectiv al Municipalitții. Dar cldirile fantomatice goale, acești regi majestuoși ai orașului, se ncpțneaz s ignore furnicile mrunte numite oameni – ce mișun pe lng ele, indiferente la regulile sau pretențiile de proprietate ale acestora.
Pentru mine, farmecul Bucureștiului const n misterul acestor cldiri. Al stilului lor arhitectural, al frumuseții unor fațade degradate, mult prea bogate pentru epoca noastr. Ele vorbesc despre bunul gust, armonia și dragostea de frumos a unei generații demult disprute, care le-a construit și iubit. Aceste case vechi transmit post mortem ceva din personalitatea, din felul de-a fi al vechiului proprietar.
Așa se face c de multe ori zbovesc vistor, mngind cu privirea armoniile ascunse n planurile, n fațada unei case, a cte unui acoperiș sau stucaturi scorojite, ncercnd s ghicesc povestea ascuns, uitat, a acelei cldiri.
Am avut uneori norocul s vizitez și interioarele unor astfel de case boierești. Am nțeles atunci c nlțimea camerelor este nu un moft costisitor iarna (cci se nclzesc mai greu), ci o necesitate spiritual a vechiului proprietar – care se simțea incapabil s triasc n vizuinile noastre scunde, numite ”apartamente”. n astfel de camere nalte, te poți bucura de aer, de soarele ce intr pe ferestrele nalte, uneori vitrate. n astfel de camere spațioase, lumina cade lung n unghiuri imposibile pentru un apartament scund. Pentru astfel de camere exist candelabrele, ale cror palide imitații, denumite lustre – pe care le folosim noi, le aveau pe vremuri doar servitorii, n cmruțele lor.
Decderea noastr, decderea omului modern, se reflect n micimea spațiilor n care locuim – faț de naintașii noștri – m refer desigur la cei din clasa de mijloc !
Ce m doare cel mai tare este faptul c uneori, niște gngnii negre, cu aparențe umane, pun stpnire pe acești coloși ai vremurilor apuse aciuindu-se, distrugnd, murdrind cu micimea lor tribal, frumusețea acestor anahoreți ai orașului.
Nimic nu este mai neplcut dect s descoperi c acolo unde odinioar era doar tcerea reverențioas n amintirea vechilor proprietari – care au construit și au lsat o prticic din ei ntre acele ziduri, n acele cldiri se instaleaz cu tupeu familioane de țigani care ard iarna, din lips de lemne mobila, parchetul și lemnria casei, devalizeaz tocurile și tmplria ușilor și ferestrelor, sinistrnd memoria nobil a casei, aruncnd-o n mizerie și distrugere.

Și plec mai departe, trist gndindu-m cum s-or rsuci n morminte ctitorii acestor minunții de case, la vederea degradrii lente a moștenirii lor sub asaltul naționalitților… nlocuitoare.
S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *