Sfaturi pentru felații de succes

Pentru că Roxana Chirilă m-a inspirat profund cu articolul ei cu sfaturile pentru relații de succes, m-am gândit să fac și eu un articolaș inspirat nu din cărți, ci din realitate, despre reușita în viață a “femeilor de succes” din România.

Dacă aș face un top al femeilor de elită din societatea noastră, dar și al bărbaților – din păcate, vom descoperii că realitatea din teren, spune cu totul altceva decât cartea citită de Roxana, anume că numitorul comun, ingredientul secret al succesului este felația. Pe înțelesul tuturor, muia.

Chiar cele două denumiri întrebuințate pentru aceeași acțiune, indică un gen de dublă valență a actului sexual oral.

Felația se folosește cu precădere când o sugi, iar muia, când o dai la supt. Culmea este că oricare din această dublă conotație activă sau pasivă a actului duce către succes.

Muia/felația nu trebuie înțeleasă în acest context neapărat ca actul fizic, fiziologic sexual. Termenul transgresează în zona de adaptare și interacțiune socială, în care ordinea valorilor nu cunoaște decât două poziții: în genunchi, primind, sau în picioare, dând.

Dacă îți permiți să dai muie, înseamnă că ești centaur în domeniul tău și ai coaiele sau spatele necesare pentru asta, de unde și succes.

Dacă ești pus pe avansat prin făcut felații celor care te pot propulsa mai sus pe scara socială, atunci ești evident pe calea cea bună, căci vei fi răsplătit pentru obediența ta.

Exemple celebre și recente există destule, dacă amintim doar de cazul Elenei Udrea, unde muia a fost luată atât la propriu cât și la figurat.

A existat câte o Elenă fatidică în fiecare epocă – de la Elena din Troia cântată de Homer trecând prin Elena Lupescu a lui Carol a II-lea și apoi ajungând la Elena Ceaușescu, însă în cazul Elenei contemporane, s-a trecut de la muia prezidențială cu aere de Cotroceni – la muia penală, cu iz de beci domnesc.

Muia este folositoare nu doar în politică, ci și în relațiile de dragoste. O felație profesionistă le-a propulsat pe multe amatoare în poziție fruntașă, cu lăsarea în urmă a concurenței, căci în ziua de azi nevestele își câștigă bărbații nu cu bucătăreala (că oricine poate fi un masterchef la cantina din Carrefour), ci cu sex de calitate.

Evident, se vor găsi unii care mă vor condamna pentru cantitatea de muie pe cm pătrat din articolul acesta, dar hei, și Freud a fost acuzat că a sexualizat întregul domeniu al psihologiei, și uite unde a ajuns, că a dat muie tuturor criticilor din vremea sa.

În condițiile astea, mă gândesc să mă reprofilez și să deschid niște cursuri de felațio mentis, că poate se vând mai bine decât consultanța juridică.

Și că tot am pornit de la Roxana, un mic sfat ca de la… un bărbat către o femeie: cum dreaq să începi articolul cu fraza Citesc acum o carte de sfaturi despre…?! Dacă spui cititorilor că le povestești sfaturi dintr-o carte, ai pierdut deja 90% din cititori, recte ăia din categoria care vor sfaturi din viața și experiența ta, ca să te vadă cum gândești și ce ai înțeles de la viață.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *