Mineriada 13-15 iunie – lovitura prin care Ion Iliescu ne-a furat viitorul

Mă sună un prieten să dau repede pe TVR, că e emisiune despre mineriadă. Acolo, moderatorul îi avea în studio pe Ene Viorel, președintele Asociației Victimelor Mineriadelor, Dan Voinea – procuror pensionar, și încă câțiva băgați de umplutură.

Și de unde seara asta de duminică părea să îmi tihnească, m-am umplut de nervi. Am văzut victima pusă la masă cu sluga torționarului. L-am văzut pe călăul Dan Voinea mințind cu nerușinare în direct, de-mi venea să sparg televizorul. Și pe Ene Viorel, care a reușit să își controleze indignarea și să îl pună la punct cu dovezi și argumente, pe mincinos.

Apoi, m-a sunat un prieten iranian, care e de vre-o 10 ani în România, și care nu înțelesese faza. De ce s-a supărat Ene, de ce s-a ridicat și a ieșit din emisiune.

Și i-am povestit. Cum a căzut la noi comunismul în 1989, cum au murit oameni pentru libertate. Cum au venit Ion Iliescu, Petre Roman și toată nomenclatura comunistă la putere, sub  pretext că sunt revoluționari. Cum oamenii care au știut cine sunt respectivii, au ieșit în Piața Universității strigând că vor alegeri libere, fără comuniști sau neo-comuniști. Și cum au organizat Ion Iliescu și oamenii din subordinea lui spargerea fenomenului anti-comunist autentic ce era pe cale să se nască în acele zile de 13-15 iunie 1990.

Organizând în stil militar, strângerea minerilor prin intermediul liderilor de sindicat, transportul lor spre București, cazarea lor la unitățile militare din Băneasa, încolonarea și dirijarea spre Piața Universității și sediile partidelor anti-comuniste. Totul a fost organizat și orchestrat cu mare măiestrie. În vreme ce minerii (care nu călcaseră în viața lor în Capitală) erau conduși de securiști deghizați în mineri la sediile de partid pentru a le devasta, la televizor făceau spume oamenii lui Iliescu, mințindu-i pe români că Rațiu și Câmpeanu, îmbuibați de viața bună din Occident, au venit să ne fure nouă țara și să ne-o vândă la străini; mințeau că au găsit în sediile de partid tiparnițe de bani și saci de dolari. Iliescu mințea în direct că hoarde de legionari pun în pericol democrația, că “steagul verde al legiunii a fost înălțat în Piața Universității”, că acolo sunt strânse “elemente declasate ale societății, golani”, iar “tovarășii” minerii au venit din proprie inițiativă să “facă curățenie” și să “planteze panseluțe” în Piața Universității.

Și i-am povestit prietenului meu cum au dispărut oameni în acele zile, cum au fost încarcerați și torturați la unitatea din Băneasa – transformată în lagăr, sute de protestatari anti-comuniști, tineri și tinere. Despre violurile și bătăile îndurate de acei oameni, despre teroarea ce a bântuit Bucureștiul acele zile.  I-am povestit și despre sutele de oameni omorâți în curtea IGP-ului, despre sutele de morți fără nume și fără cruce, aruncați de-a valma în gropile colective de la Stăulești, despre care domnul fost procuror Dan Voinea evită să vorbească. Domnul Voinea, procurorul care a reușit să transforme un dosar penal într-un obiect de cercetare istorică. FĂră vinovați, fără condamnați. Doar o poveste acolo, cu nimic diferită de o încăierare între țigani.

Și i-am mai povestit amicului meu despre cum Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor pentru “înaltul lor spirit civic” și treaba bine făcută, câștigând apoi alegerile “democratice” după suprimarea cu bâta a opoziției.

Cum au intrat minerii în facultatea de  Jurnalism și Drept din București (după ce au terminat cu Arhitectura) omorând în bătaie studenții prinși acolo.

Astăzi, la 25 de ani de la acele evenimente, îmi vine să iau mașina să mă duc să îl aștept pe Dan Voinea la ieșirea din studioul TVR, și să îl calc. Așa, de vre-o 18 milioane de ori, câte o dată pentru fiecare român căruia acești nenorociți i-au furat speranța, viitorul. Apoi să iau o mitralieră și să îl ciuruiesc pe Iliescu în somptuoasa lui locuință de protocol din Primăverii; iar apoi să dau o raită și să termin treaba, începând cu Petre Roman, trecând pe la Adrian Năstase și terminând cu Ponta. Și aș face-o, dacă aș ști că reușesc să duc întorc timpul înapoi în anii 1990.

Astăzi, nu mai contează dacă îl împușc pe Ion Iliescu. Răul a fost făcut, gașca de hoți si-a înfipt adânc rădăcinile în fiecare colț al României, jefuind-o.

Astăzi, doar Justiția ne mai poate da satisfacție. Justiția Divină, trimițându-le acestor nenorociți boli îngrozitoare, terminale, cu agonie lentă. Justiția umană, care să-i târască prin tribunale și să-i arunce în final unde le e locul, în pușcării, pentru tot restul zilelor lor.

După ce i-am spus toate acestea prietenului meu, s-a lăsat un minut de tăcere. Apoi a spus cu voce gravă: acum înțeleg. Problema este că generațiile tinere nu vor avea de unde să afle adevărul, și nu vor înțelege. Iar în anii următori, Dan Voinea, Ion Iliescu, Petre Roman, Cico Dumitrescu, Adrian Sârbu, Bebe Ivanovici, Gelu Voican Voiculescu, Miron Cozma și alți nenorociți de teapa lor, vor scoate capul ca șarpele la drum, vor otrăvi cu minciuni de pe micile ecrane mințile tinerilor inocenți, metamorfozându-se prin efectul amneziei colective, din torționari și trădători în eroi și salvatori. În frunte cu stăpânul lor, Ion Iliescu. O mie de morți dacă ar suferi aceste canalii, și tot nu ar fi de-ajuns pentru a răscumpăra tot răul făcut acestui popor amărât, jumătate emigrat de sărăcie și mizerie.

Cinste victimelor din categoria lui Ene Viorel, Mircea Surdu, Dumitru Feraru și alții pe care i-am cunoscut dar memoria nu le-a reținut numele, care nu și-au vândut suferința pe arginții oferiți de torționarii lor și nu au tăcut, cerând la sute de mitinguri dreptatea pe care o merită, pe care o merităm cu toții.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *