Feed on
Posts
Comments

Lupta lui Hummy

Totul a început cu o banală mâncărime în cur. Genul ăla de mâncărime insistentă, profundă, care nu-ți dă pace până ce nu-ți bagi un deget adânc în rect, pentru a calma tegumentele gâdilicioase.

Prima dată a crezut că e vorba de o banală mâncărime, cum e cea dată de o cină picantă sau de un ras în găoază. Însă nici nu dăduse cu lama recent prin zonă și nici nu mâncase picant, așa că a pus fenomenul pe seama căldurii din acea vreme, ceea ce nu era un lucru neobișnuit, având în vedere faptul că el de felul său era un gras transpirat, ce nu își ridica curu de pe scaun cam 14 ore pe zi.

Apoi a descoperit că îl mănâncă tot mai des în cur. Constată că anusul i se trezise la viață violent, dând semne că are o personalitate a lui, proprie. El și curul lui trăiau o viață dublă, împărțind același trup.

Noaptea erau în repaos amândoi, pentru ca apoi, în cursul zilei, gaura maronie să își ceară drepturile. După căcarea de dimineață cerea o porție bună de scărpinat cu degetul, despre care Hummy învățase că e bine să o administreze cu un pic de săpun sau ulei, ca să nu își irite noul prieten. Apoi, înviorat de satisfacția lucrului bine făcut, se pornea spre locul de muncă, cu mijloacele de transport în comun. În metrou, în înghesuială, sfincterul îi zvâcnea dureros, cerând alinare, izbăvire de mâncărimea înnebunitoare.

Și la birou câteodată îl apuca o mâncărime nebună, în cele mai neașteptate momente. Ajunsese să se poarte ca un ciudat, fugind la toaletă în toiul prezentărilor și ședințelor, ajungând să fie privit cu suspiciune de cei din jur. Se scuzase mințind că ține o cură de slăbire nouă, care îl trimite la toaletă intempestiv, însă minciuna nu ținuse prea mult căci colegii observaseră că tot la shaormeria din colț se alimentează în pauza de masă.

În câteva zile, mâncărimea din găoz devenise o stare permanentă. S-ar fi zis că acest capăt de colon devenise conștient și își exprima opinia cu privire la orice, prin tot felul de senzații, de la mâncărimi blânde, voluptoase, până la junghiuri ascuțite, vindictative, cărora nu li se putea opune. Ajunsese la disperare din această cauză.

 Își luase o zi liber și se dusese la medic, pentru analize, suspectând o problemă medicală. Îndurase supus o colonoscopie în căutarea vre-unei probleme fiziologice, găsind o plăcere ascunsă în introducerea fără anestezie a tubului scotocitor. Ne-găsind nici o problemă acolo, trecuse la tot felul de analize: de la bacterii, ciuperci și secreții, până la analize de sânge, și toate fuseseră eliminate din discuție.

Se părea că nu suferă de nici o problemă de sănătate, era cu toate rezultatele în limitele normale. Un doctor mai tinerel, cu gesturi de fetișcană, care îi trezea emoții confuze și strângeri de anus dureroase, îi sugerase că problema nu este de ordin fizic, ci poate psihic. Așa că apelase la ajutorul unui psiholog. Acesta îl ascultase încruntat, punându-i tot felul de întrebări, apoi concluzionase sec:

– Problema dvoastră este una simplă. Suferiți de refularea unei tendințe reprimate.

– Despre ce vorbiți ? bâigui Hummy, înghițind în sec – atât el cât și anusul.

– La dumneavoastă se manifestă sindromul homosexualității refulate. În mod natural, dvoastră manifestați o puternică atracție pentru bărbați pe care probabil că v-ați reprimat-o datorită educației, încă din copilărie. Tensiunile acumulate au ieșit la suprafață prin altă parte, provocându-vă această hiper-sensibilitate la nivelul anusului, prin intermediul căreia se manifestă liber personalitatea dumneavoastră homosexuală.

– Glumiți, sper ! – exclamă Hummy, roșu la față de rușine.

– Chiar reacția dvoastră exagerată când ating acest subiect sensibil vă dă de gol – răsunse psihologul, privindu-l pe deasupra ochelarilor.

– Dar mie îmi plac femeile – se apără Hummy, cu disperare.

– Oare așa să fie ?! replică psihologul, sever. Când ați fost ultima oară cu o femeie ? Conform răspunsului dvoastră, nu foarte de curând. Apoi toate răspunsurile referitoare la relația cu mama, colegii, colegele, indică o apropiere non-sexuală față de femei. Nu același lucru se poate spune despre reacția față de bărbați – încheie psihologul.

– La ce vă referiți ? Eu nu am nici un fel de reacție la bărbați – replică Hummy, jenat.

– Vedeți ? Iar a apărut ! – exclamă psihologul. Gura dumneavoastră rostește ceva, pentru ca în același timp anusul să vă dea de gol, exprimând exact opusul. Sunteți ca o carte deschisă pentru mine, limbajul corpului vă trădează. Când ați spus că bărbații nu vă atrag, anusul a reacționat iar dvoastră, instinctiv v-ați foit pe scaun încercând să vă alinați mâncărimea din cur.

– Și ce e de făcut ? Nu vreau să devin homosexual ! Și Hummy începu să plângă încet lacrimi mari șiroindu-i pe obrajii bucălați.

– Îmi pare rău, dar nu este nimic de făcut. Așa sunteți în realitate, și nu puteți schimba asta. Dacă vă opuneți va fi din ce în ce mai rău. Mâncărimile vor deveni insuportabile, vă vor afecta serios viața socială, până când în final veți ceda.

– Dar mie nu-mi plac bărbații, scânci Hummy. Mi-e scârbă când văd ghei pe stradă ținându-se de mână sau sărutându-se. Cum e posibil ? Ce e de făcut ?

– Pentru început, până vă hotărâți, îl puteți tranchiliza pe nemernic. Pe anus, vreau să zic. Am un prieten farmacist de unde puteți cumpăra o alifie sau niște supozitoare cu anestezic. Asta vă va da un răgaz de gândire, însă nu puteți trăi prea mult așa. Va trebui să luați o decizie. Când vă hotărâți, vă aștept din nou să lucrăm pe zona asta.

– Cum adică, ce să lucrăm ? – întrebă speriat Hummy.

– Adică să vă ajut să vă explorați noua orientare sexuală, îi răspunse psihologul, mângâindu-l pe picior, tandru.

Hummy se ridică speriat, retrăgându-se spre ușă cu spatele, aruncând din mers pe masă banii de consultație, și o luă la fugă pe scări, alergând până acasă fără oprire. A doua zi se duse la farmacie și își cumpără supozitoarele analgezice, pe care și le administră cu ură, așa cum tragi cartuș după cartuș într-un inamic ascuns în gaura curului. Cu mâncărimile acum calmate, începu să gândească mai limpede, să judece, să caute soluții. Și dacă era vorba despre altceva ?

 Începu să caute pe net informații, soluții, însă treaba devenea tot mai confuză.

În lipsă de alte alternative, apelă la Biserică. Începu să participe la slujbe duminica, dar anusul părea indiferent la cele sfinte, singurul lucru care îl calma fiind scărpinatul sau supozitorul anestezic.

Încercă chiar și o soluție extremă propusă de un preot cam dubios, căruia i se confesase și care îl chemase în particular să încerce o slujbă de exorcizare.  Se cutremurase tot de senzația răcoroasă dată de stropii de agheazmă pe bucile goale, însă în zadar, demonul mâncărimii nu îl părăsise, ba chiar îl chinuia și mai abitir.

Disperat, se gândise până și la un transplant de anus, însă avusese probleme când trebuise să răspundă întrebărilor medicilor de ce dorește un transplant atât de ciudat, și fusese la un pas de internare la psihiatrie când începuse să pună întrebări indiscrete despre orientările sexuale ale posibililor donatori.

Luase în considerare până posibilitatea extirpării pe cale chirurgicală a nesățioasei găuri, însă gândul de a-și petrece viața cu o pungă prin care să-și evacueze intestinele nu îl încânta. Aveau nevoie unul de altul.

Însă lupta nu se oprise odată cu administrarea supozitoarelor. Se surprinsese mergând fără țintă seara, pe alei lăturalnice și întunecoase din zone frecventate de poponari, doar doar l-o viola și pe el vre-unul să-l scape de obsesie, însă degeaba. Nu voia să accepte că pierde lupta, o urmă de demnitate îi rămăsese totuși.

Apoi, soluția sosi pe neașteptate, când părea că totul e pierdut. Descoperi un articol pe net despre tatuaje, respectiv informația că anumite incizii mai adânci produc desensibilizarea pielii în zona tatuată. Așa că apelă la serviciile unui specialist, care rămase trăznit când auzi ce i se cere. Voia tatuarea pe gaura curului, pe o adâncime de 20 de centimetri, circular, a Căii Lactee, cu toate cele 400 de milioane de stele cu planetele lor și cele peste 1000 de nebuloase, gaura din mijloc reprezentând gaura neagră din centrul Galaxiei. Nu ceruse exactitate sau precizie în reproducere, ci doar număr. Asta însemna o grămadă de înțepături pe centimetru pătrat de piele ! Operațiunea îl costase toate economiile sale, căci trebuise comandată o mașinărie specială de tatuat cu ac mic, acționată pe con circular și operată cu ajutorul unui program special, pe computer.

În final, reușise să-și ducă la îndeplinire planul, devenind primul fericit posesor al unei Galaxii în gaura propriului cur. Evident, devenise complet insensibil și trebuia să poarte pamperși pentru că nu mai simțea nimic, nu mai putea face deosebirea între o bășină simplă și una cu căcat. Însă biruise ! Simțea o satisfacție imensă. Își câștigase Hummyliniștea, se putea întoarce la viața lui banală, bestiei din cur îi fuseseră smulși colții.

La o lună după aceea însă, îl cuprinse o pasiune subită pentru cântatul la saxofon,chiar dacă profesorii îl sfătuiau să se lase, că nu are nici un talent.

loading...

6 Responses to “Lupta lui Hummy”

  1. Intenselight says:

    Foarte profund materialui.. Nu stiu de ce ma duce cu gandul la Prasangika Madhyamika, apofatismul crestin si fenomenologia spiritului a lui Hegel

  2. genarul says:

    Mai bine spune-ne cum se face ca un avatar, un bodhaka ca GB, nu a scos in 30 de ani de yoga integrala plus tantra, la cea mai mare scoala de yoga si presopunctura :), cel putin de pe planeta albastra,zic nu a scos nici un discipolut mai acatarii,numai rataciti si demoniaci, renegati si deviati.Maestrii de prin India , cu o carpa pe ei, cu o singura femeie alaturi sau asceti, au reusit sa ajute si pe altii sa ajunga la Dumnezeu.Ce o fi asta oare?

  3. iona says:

    Eram duminica in vizita la niste prieteni in orasul Bistrita din transilvania si mergand prin parcul central, am dat de vreo zece cursanti care faceau o demonstatie de yoga pe izopren pus pe ciment, cu fond muzical disco. Asta mi-a amintit imediat de gruparea Hare krisna. Cred ca este o campanie de promovare a yogai si de atragere de noi adepti. Nu au spus nimic despre MISA. Dupa asane au facut si o mica spirala. Au vrut sa invite pe cei din jur dar nu prea aveau pe cine pt ca putinii oameni ce se oprisera stateau mai la distanta. Am aflat ca , de obicei parcul e o zona foarte circulata si aglomerata duminica, dar culmea ca acum nu era multa lume.
    Au prezentat si ceva despre bolurile tibetane iar la final cred ca au pus un film, dar nu am mai stat…. Am vazut chipurile oamenilor care treceau si se uitau la asane si mi-am dat seama ca priveau ca la niste circari. Nu intelegeau nimic din ce se spunea la microfon, datorita limbajului prea elevat si prea pompos. Nu ii mai zic de lemn…Cineva citea de pe o foaie si ceilalti executau..As fi preferat ca prezentatorul sa vorbeasca liber, sa comunice direct ca de la suflet la suflet, sa spuna ceva din experienta lui, nu sa citeasca ca un papagal…Poate asa ar fi fost mai pe intelesul tuturor. Ce simplu prezinta Mooji lucrurile in Satsangul lui….Fara limbaj elevat, simplu, fara multe cuvinte dar incarcate de esenta, de traire. Un cursant mai vechi pe care il stiu din Bucuresti, a zis ceva si despre minte, dar am observat ca a spus-o din teorie, nu din fiinta. Deci se pare ca s-a predat la Misa si ceva despre capcana mintii. Daca ar fi inceput cursul acum 25 de ani cu ceea ce prezinta un Nisargadatta, Tolle sau Papaji, cred ca acum ar fi aparut in mod sigur cel putin un eliberat. Macar bine ca s-au orientat un pic. Asa intarzierea este mare si va dura pana sa apara totusi vreunul, insa tot dupa “metoda” celor de mai sus-regret sa spun asta pt ca mie mi-a placut cursul si am avut incredere in el…pana la un punct….Imi mentin tot respectul pentru acele informatiile valoroase de la curs.
    Am auzit apoi langa mine niste tipi de vreo 25 ani care se bucurau ca s-au intalnit.Ce vii erau. Parca aveau mai multa viata ca cei care faceau majurasana.Ma intreb de ce oare cei care faceau asane pareau mai storsi si mai lispiti de vlaga decat cei ce stateau pe banca, glumeau intre ei, traiau autentic? Cred ca insasi cautarea iluzorie a eliberarii sau acumularea excesiva de informatii, repetarea si executarea lor mecanica stoarce de vlaga si duce pe un drum gresit. Poate cautarea ar trebui indreptata doar in sensul renuntarii la orice inchisoare, la ceea ce este fals, la dezechilibru, limbaj , minciuna,la facere si fiintarea in ceea este, pozitionarea in armonie si curgerea vietii asa cum vine la fiecare. Oare nu ies mai bine asanele dupa aceasta pozitionare corecta in Duh si Adevar? Cred ca da. Doar ca atunci nu mai faci asane ci doar ESTI…

    Ce am scris a vrut sa fie doar un feedback personal la acea actiune pe care o consider sterila si lipsita de viziune clara, iar asta se datoreaza unor clisee asimilate pe care nu mai insist, dar si de lipsa de empatie/intelegere de cum traiesc si comunica cei din jur. Ferestrele deschise ale oamenilor sint altele si nu se acceseaza asa…. Cei interesati vin singuri, ii aduce insasi cautarea lor interioara, insasi trairea intense a celor de la curs nu teoria si framingurile sau sugestiile de genul:”10,9,…incepem”…. Propaganda nu e specifica ashramurilor autentice, ci doar celor care au nevoie de adepti care sa ii sustina in diverse moduri. Oare nu sint moduri mai intelepte de crestere a organizatiei?

  4. iona says:

    Genarule, Maharishi avea pampers pe el, dar ce conta….

  5. Neele says:

    @genarul:
    “zic nu a scos nici un discipolut mai acatarii,numai rataciti si demoniaci, renegati si deviati”
    https://www.youtube.com/watch?v=xKp2y6Xavw0

  6. Neele says:

    🙂

Leave a Reply