Feed on
Posts
Comments

Meditații morale

Am primit multe aprecieri pentru articolul Slăbiciunea “omului bun” însă în egală măsură am primit și critici, unele surprinzătoare, de la persoane de la care nu mă așteptam.

Am realizat astfel că există multe noțiuni de morală care sunt prost înțelese de foarte mulți, și care fac ca noi, ca și colectivitate, să trăim foarte multe inechități și situații injuste. Deci avem o problemă de mentalitate la nivel de societate.

Exemplul de care m-am lovit cel mai des este următorul: “Dacă tu ai fi în locul lui Victor Ponta, poți afirma cu certitudine că nu ai fura cum fură/a furat și el ?”, concluzia respectivilor fiind că trebuie să fim “iertători” căci fiecare dintre noi, pus în acea poziție înaltă, ar deveni corupt.

CHIAR AȘA SĂ FIE ?!

Pe de altă parte, mi se aruncă în față profesia de avocat: “cum poți să vorbești TU despre morală, tu care aperi criminali, hoți, violatori și tot felul de nenorociți ?!

Iar dacă le răspunzi că fiecare om are dreptul la apărare, că apărarea este un drept fundamental care nu poate fi luat nici celui mai nenorocit specimen uman și că judecătorul este cel care pronunță totuși hotărârea, ești acuzat de ipocrizie și fariseism, că totuși ajuți un nelegiuit să scape de pedeapsă. Cât despre judecători și procurori, ce să mai spun ? Sunt considerați cei mai “răi” și “nemiloși” oameni de pe fața Pământului. Nu de puține ori mi-a fost dat să aud de la tot felul de persoane  “elevate spiritual” opinii de genul: “îți dai seama ce karmă de suferință își acumulează judecătorul/procurorul ăla, la câți oameni a trimis la pușcărie ??!

CHIAR AȘA SĂ FIE !?

Receptând astfel de opinii din partea unora, am sentimentul că trăiesc într-o lume paralelă cu a unui important segment de populație. Sunt precum un pește, despărțit de ceilalți prin pereții unui acvariu invizibil: aparent, respirăm aceeași atmosferă, trăim în același mediu, dar în realitate suntem total separați. LA NIVEL DE CONCEPȚII.

Să începem cu HOȚIA din primul exemplu.

Este de înțeles năuceala și degringolada morală a noilor generații, care adorm cu televizorul deschis pe Show-ul Păcătos al lui Kapatos sau pe Wow-Biz-ul și Antena Stars-ul unde se hăhăie Leo de la Strehaia.

Însă eu vorbesc de oameni CITIȚI, CULȚI, care au repere CULTURALE și SPIRITUALE.

Cum să spui că ai fura și tu dacă ți s-ar oferi ocazia ?! De ce nu o faci și tu ? Doar de frica pedepsei, sau din principiu moral ? Până la urmă, și Biserica amenință cu pedeapsa (iadul) pe cel ce păcătuiește, astfel că în aparență creștinul tot de frica pedepsei se abține de la păcat.

DAR CHIAR AȘA SĂ FIE ?

Hai să vă spun cum se văd lucrurile din acvariul în care trăiesc eu.

Dacă fac un bine cuiva, nu îl fac de dragul unei recompense materiale (pe lumea asta) sau spirituale (pe lumea cealaltă – gen răsplata Raiului) ci pentru că așa este natura mea, mă bucur să îl bucur pe celălalt, trăiesc pentru această bucurie, mă hrănesc cu ea. O zi în care nu faci cuiva un bine, o zi în care nu ai făcut pe cineva fericit printr-un gest cât de mic (o vorbă bună, un zâmbet, un ajutor) este o zi ternă, mohorâtă, în care sufletul nu s-a bucurat deloc.

Apoi, a lua în mod deliberat, conștient din avuția altuia (a fura), îmi provoacă o durere morală la fel de mare cu cea resimțită de cea a persoanei care a pierdut beneficiul/proprietatea lucrului furat. Spontan mă pun în pielea respectivului și sufăr, astfel că nu mai simt nici o plăcere sau bucurie în a mă folosi de acel bun, știind că altul plânge după el.

Bun, o să ziceți că Statul nu are conștiință, suflet, deci nu poate plânge după banii furați de la el.

AȘA O FI ?!

Problema e similară cu cea a vegetarianului din compasiune. Mulți (cum sunt și eu), nu mănâncă carne, dar folosesc pantofi de piele, ignorând cauzalitatea abstractă care a condus la produsul finit (pantoful de piele de animal) și suferința de la capătul ei, la fel de reală ca și cea produsă de sacrificarea animalului pentru mâncat. Nu gândim atât de departe și nu ne impactează atât de profund.

La fel și cu Statul (în speță Român). E doar o instituție amorfă, pe care toți o fură, înșală și păcălesc, de parcă acesta este rolul ei primordial: să fie furat și păcălit. Cu toții ignorăm că în realitate Statul Român suntem fiecare dintre noi: furând de la Stat banul public, furăm pensionarului banii de pensie, bolnavului medicamentele, copilului dreptul la o educație decentă, șoferilor șosele adevărate, fără gropi, și exemplele pot continua.

Cu alte cuvinte, limitarea la interesul personal ne împiedică să vedem imaginea de ansamblu și să dobândim ceea ce se numește “conștiință civică” care în final ne afectează pe toți.

Generațiile tinere ce vin din urmă au acest tip de formă de conștiință, dezvoltată e drept într-o formă (momentan) primitivă. Ați observat spre exemplu cât de mulți tineri ies în stradă pentru cauze gen Roșia Montană sau Salvați Pădurile ?! Ei simt, la nivel instinctiv, că li se fură dreptul lor fundamental la un mediu curat, sănătos. Și reacționează. Următorul pas este ca această conștiință să se dezvolte și în zona socială, iar ei să resimtă nevoia unui mediu SOCIAL corect, ca pe un DREPT FUNDAMENTAL.

În concluzie, un astfel de tânăr cu conștiință civică dezvoltată, ajuns în administrație, nu va fura – și va rezista tentației de a băga mâna în banul public, pentru că va simți instinctiv că se fură pe sine însuși și pe ceilalți, nu doar o instituție abstractă, Statul.

Căci și hoțul banului public la fel ca și contribuabilul de rând se va lovi de aceiași medici incompetenți în spitale, își va rupe gâturile pe aceleași hârtoape – din lipsă de autostrăzi, iar când va realiza că starea jalnică în care trăim i se datorează FURĂCIUNII LUI, nu se va mai simți atât de bine știind că el ESTE RESPONSABIL pentru toate astea.

Știu că pare o naivitate, o utopie, un idealism ce scriu aici, dar așa stau lucurile. România se va vindeca de hoție nu prin pedepse și pușcării, ci prin evoluția mentalității.

Desigur, în prima fază, pușcăriile sunt esențiale. Deja hoții au ajuns să realizeze că uneori (din ce în ce mai des), nici un avocat și nici o șpagă nu te poate salva de Justiție, care chiar a început să lucreze. Însă ei nu se pot opri din furat, căci sunt prinși într-un adevărat circuit al furăciunii. Banul furat se distribuie și trebuie să circule. Dacă te-ai oprit, ești scos, eliminat din sistem și în locul tău este pus altul, funcțional, care fură corespunzător. Singura problemă a hoțului cu mentalitatea de hoț comun este dacă suma furată merită pedeapsa pe care o va primi.

Noul Cod Penal, de inspirație germană, a schimbat radical lucrurile. Pentru fiecare faptă în parte, o pedeapsă. Se aplică pedeapsa cea mai mare, la care se adaugă un spor de o treime din suma aritmetică a celorlalte pedepse, pentru celelalte fapte. Așa ajung hoții de meserie, cei care fură precum respiră (șpăgarii în special) să realizeze că deja NU MAI MERITĂ, E PREA RISCANT SĂ FURI cu acest nou Cod Penal. Păi ajunge un om să primească pentru 10 furturi (10 acte materiale) – cam așa: 5 ani pentru un furt, câte 2-3 pentru celelalte. Nouă fapte a câte 2 ani fac 18 ani; împărțit la 3 dă un spor de 6 ani. Adunat cu primii 5, hoțul ajunge ușor la 11 ani închisoare, din care obligatoriu execută minim 7 !

Eu am estimat că și 2 ani de pușcărie (în condițiile actuale din pușcăriile patriei) sunt suficienți să înmoaie oasele oricărui politician sau “om de afaceri” și să-l facă să refuze și în somn ideea șpăgii.

Deci cred că undeva, cam în 10 ani, scăpăm definitiv de mentalitatea de hoți din sistemul de administrație actual. Timp suficient să apară “oamenii noi” cu tipul ăla de conștiință civică de care vorbeam mai sus.

Bine, vor fi unii care îmi vor atrage atenția că mă contrazic: că se găsesc mereu piese de schimb pentru rotițele putrede ale Sistemului de șpagă, că noi românii avem hoția în sânge și mereu se vor găsi cozi de topor care să îi înlocuiască pe cei căzuți la “beciul domnesc”. Ei bine, nu e chiar așa.

În momentul în care va vedea că cel care a căzut în păcat, după ispășirea pedepsei nu își mai găsește locul în societate, cu cazierul atârnat de coadă, fiind condamnat la moarte civilă, cel nou intrat în sistem se va gândi de două ori dacă să o apuce pe urmele celui pe care l-a înlocuit.

Și ajungem și la problema judecătorilor și procurorilor. Oare chiar își fac karmă negativă acești oameni ?  În fond, ei sunt utili societății, aplică reguli general acceptate de toată lumea, fără ei societatea ar aluneca în haos și anarhie.

Parafrazându-i pe Platon și Aristotel, legile cetății sunt doar o reflexie palidă a legilor imuabile ale naturii, transpuse în moralitatea vremelincă și schimbătoare a Societății omenești. Iar suferința resimțită de infractorul condamnat este în realitate un produs al faptelor acestuia, iar nu un rezultat al pedepsei pronunțat de către judecătorul chemat să aplice legea. Atunci, unde este karma aia negativă a judecătorului despre care vorbesc unii ?! Pedeapsa este dată de faptele fiecăruia, iar nu de judecător ca persoană. În lipsa faptelor nu ar fi posibilă existența procesului, căci nu ar avea ce judeca.

Toate aspectele pe care eu le teoretizez aici sunt doar o meditație asupra prezentului și viitorului. Nu este necesar ca oamenii să le realizeze în mod conștient ca atare. Însă eu cred că societatea românească merge în această direcție, în mod inexorabil, chiar dacă oamenii nu sunt conștienți de lucrul acesta. Căci nu este necesar ca oamenii să filosofeze sau să mediteze asupra acestor chestiuni. Unii vor realiza în mod intuitiv aceste adevăruri și se vor conforma instinctiv, datorită schimbării mentalității.

Căci chiar marele nostru gânditor Lucian Blaga afirma undeva că societatea este guvernată de forțe subterane, irezistibile, asemănătoare vulcanilor submarini, înfața cărora noi, oamenii de rând, suntem doar niște simplii martori ai Istoriei.

loading...

Leave a Reply