Povestea copilului dificil

O mamă născătoare purta un dialog telepatic cu fătul ei pe cale să se nască. Așa, ca în basmele românești, cum e acela cu tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Și se ruga de el să se nască, iar nărodul nu și nu. Ca să îl tenteze, Mama îl momea pe bietul suflet încă ne-născut pe această lume, cu toate bucuriile și tristețile ce fac deliciul muritorilor de rând. Că va avea colici, apoi dureri de dinți. Că va plânge de foame, de sete, de dorul celor dragi. În prima  zi de creșă, grădiniță, școală. Că va începe de mic cu munca: la școală, apoi liceu, poate și facultate. Apoi va munci să se întrețină: va (re)intra în lanțul trofic-uman unde se va hrăni cu rahatul lui pe alții, iar el se va hrăni din rahatul altora. Că va cunoaște iubirea: părintească, apoi dragostea și erosul, iar declinul va veni odată cu dragostea pentru copii. Și că în final va închide ochii, obosit de viață la fel ca un naufragiat obosit de valuri, și își va dori (din nou) liniștea, nemișcarea, Absolutul Clipei Suspendate în Eternitate. Deci să facă bine să se nască odată, căci lumea îl așteaptă, să îl înghită, să îl macine, viermuitoare și fecundă în bucurii și dureri.

Iar copilul se născu, pentru a miliardinfinitimea oară. Încă o dată, ratase poarta Eliberării din matrice.

Și pe parcursul vieții sale, de fiecare dată când cineva îl trimitea la origini… el zâmbea tainic, cu răbdare.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *