Călătorind spre Centru

Mă întreabă unii dintre cititorii blogului ce s-a petrecut cu mine, de ce nu mai scriu pe teme actuale, gen naționalism, legea anti-legionară, cipuri, razboiul cu Rusia și alte actualități importante, pe care mass-media fie le ignoră, fie le tratează incorect.

Aș putea răspunde sec, că nu mai am timp, sau nu sunt (răs)plătit pentru asta, nici măcar moral. Ambele răspunsuri ar fi în parte, adevărate. Însă adevărul întreg este altul. Am atins o etapă de liniște interioară în care vacarmul lumii s-a estompat, a rămas undeva la periferia conștiinței mele și implicit optica asupra acestor “noutăți” importante s-a schimbat pentru mine.

Realizez tot mai mult, pe măsură ce mă centrez în miezul imuabil al ființei mele, că toată colcăiala lumească din jur este mai mult zvon și frică decât faptă și schimbare reală. La modul fundamental, substanța de bază a lumii nu s-a schimbat și nu se va schimba prea curând, oricât ar dori acest lucru unii sau alții ce se cred taumaturgii lumii de mâine.

În aceste condiții, realizez că poți pierde foarte ușor timpul și energia minții, pe preocupări ce nu merită atenție – din perspectivă ultimă, spirituală. Simplificând lucrurile, putem spune că ne-am născut într-o lume nebună, care va rămâne la fel de nebună și după ce o vom părăsi. Asta nu înseamnă că nu reacționez în caz de necesitate, sau că mi-am abandonat cumva principiile. NU ! Acea componentă, acea latură a personalității mele a rămas intactă, însă ea nu se mai află în centrul preocupărilor mele actuale. Însă realizez că reacția trebuie să existe la momentul potrivit, cu mijloacele potrivite, căci doar a te agita în media online sau pe rețelele de socializare nu duce la nici un rezultat notabil.

Cred că este mult mai important să aprofundez această centrare în Sine, căci este mult mai împlinitoare, mai dătătoare de satisfacție. Întoarcerea energiilor și atenției minții către Interior are ca prim efect o stare extraordinară de hrănire și plenitudine, de echilibru și stabilitate – atât de necesare în viața trepidantă pe care o trăim, ce tinde să te consume, să te vlăguiască, să-ți perturbe existența.

Interesant este faptul că, odată centrat în miezul ființei tale, devii capabil să re-ordonezi prioritățile mult mai armonios, să acționezi detașat, fără prea mare efort, cu acel sentiment de armonie pe care ți-l dă intuirea faptului că ești o piesă dintr-un puzzle perfect, care și-a găsit poziția corectă în Întreg. Poate că imaginea descriptivă folosită de mine este mult prea statică, însă nu pot explica altfel starea de integrare armonioasă ce apare atunci când simți că acțiunile tale, evenimentele trăite, situațiile de viață și modul în care reacționezi la ele – sunt în armonie cu Universul, că ai devenit “omul potrivit la locul potrivit”.

În aceste condiții, chiar și micile necazuri, greutăți sau probleme ce apar inerent în existența de zi cu zi, parcă nu mai par atât de chinuitoare, de mari sau dureroase, ci – din perspectiva centrării în acea zonă nemișcată a ființei, ele rămâni mici, la dimensiunea lor trecătoare, de evenimente pasagere.

  • E clar. MR a reusit in sfarsit sa se integreze in absolut :))

  • MR

    In afara MISA ? Imposibil ! 🙂

  • ALTUN

    …da…

  • Neele

    S-a dilatat MISA, draga de ea, asa de tare … ca acum e posibil sa iesi doar mergand, la pas.
    Cu fiecare persoana care pleaca de la curs, ea resimte un orgasm plenar, deosebit de incantator.
    Nici nu ar avea cum sa fie altfel, doar scrie in cursuri.
    Va zambeste dulce din exterior,
    Neele 🙂

  • feri

    Mihai , chiar daca te-ai Eliberat …..eu te rog sa continui sa scrii adevarul despre Bivolaru si Misa …. o faci atat de bine , si este atat de absolut de necesar …incat , cred ca aceasta actiune a ta , de a scrie adevarul despre Misa si Grig , este de ordin Divin …este Divin Integrat …..

  • FREEDOM

    exact asa este , cum ai descris , chiar se poate spune ca e ceva standard

  • sinergicus

    Cei dornici de noutati si comentarii legate de lumea nebuna in care traim , pot intra pe meritocratia.ro….se fac analize pertinente cu privire la lumea in care traim , si se urmareste trezirea si unirea celor ce s-au saturat de starea de expectativa in timp ce altii ne jefuiesc si distrug tara si viitorul copiilor ….acuma vorba lui MR centrarea in interior e mult mai importanta decit risipirea in agitatia si iluzia de a actiona si schimba lumea insa nici pasivitatea totala nu cred ca e sanatoasa; vorba aia ; a stii si a nu actiona este suprema lasitate…. a le arata celorlalti atita cit sintem noi capabili sa le aratam din ceea ce intelegem, cred ca e o datorie ….trezirea oamenilor pe anumite planuri ca urmare a informatiilor pe care noi le dam , pot sa ii determine sa aprofundeze informatia si sa conduca la trezire chiar daca nu la aspecte spirituale , transcendente dar macar in legatura cu ceea ce se petrece in jur….si in felul asta incepe sa se produca schimbarea de perceptie si de atitudine a tot mai multa lume…..sau ca sa rezum ceea ce am zis: daca nu facem ceva sa ne unim si sa actionam sa ii trezim si pe ceilalti,atit cit putem, ne ia dracu ca natie foarte curind ; ajungem iobagi in propria tara rupta in bucati , condusa si jefuita de tradatori si forte ostile neamului romanesc….si Isus a actionat incercind sa ii trezeasca pe oameni ; nu i-a lasat in plata domnului in ideea ca oricum lumea e decazuta si ca oricum nu se va schimba curind….

  • Neele

    … Doua rate cracanate. Valeleu, valeleu.
    Astea cica-s vashi cu lapte, valeu, valeu, valeleu.

  • vivi
  • MR

    Vivi,
    nu cred ăsta e un argument. Și eu aș împușca niște oameni (Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Dan Iosif, Adrian Năstase și mulți alți neo-comuniști), căci merită pentru modul în care au nenorocit România și pe noi, poporul român. Dar vezi tu, față de legionarii ăia care au comis execuțiile din Jilava, mie îmi lipsesc două lucruri esențiale, despre care vobea Petre Țuțea când spunea cu regret, după 1990: “În România nu mai există legionari adevărați. Ăia aveau o gaură în plus: gaura de la pistol, și nu se temeau să o folosească.” Eu nu am acea gaură în plus, și probabil nici curajul și puterea lor de sacrificiu – de a o folosi, chiar dacă aș avea-o.