George, Ana și prietenele ei

George ieșise din sectă cu sufletul frânt. Căderea fusese lungă și calea dureroasă. Își pierduse acolo inocența și încrederea în semeni. Ieșise deci distrus emoțional, prea vulnerabil că să o mai ia de la capăt, alături de o femeie. Povara lui sufletească i se părea mult prea grea pentru a o mai putea împărtăși cu altcineva.

Și totuși, miracolul se produsese. O cunoscuse pe Ana, o fată studioasă, timidă, de o frumusețe ce nu ți se revela direct la prima vedere, ci doar după ce îi dădeai jos ochelarii de tocilară.

Fără să stea prea mult pe gânduri, o ceruse de soție, poate și din dorința de a se distanța de trecutul său neguros. Căci nu voia ca Ana să fie doar una dintre multele femei care trecuseră prin patul lui – pe parcursul vieții sale în sectă.

Acolo, sexul era supra-valorizat și de aceea excesiv. Erau sfătuiți să înlăture orice obstacole sau prejudecăți din calea sexului, pentru a descătușa cât mai complet potențialul sexual și valențele spirituale ce se presupunea că le are.

Schimbase atât de multe femei încât aproape că nu le mai putea ține minte numărul. Fără ascunzișuri, reumușcări sau gelozii, ci cu acea frenezie și fervoare a animalului tânăr, ce nu cunoaște încă barierele societății.

Și totuși, pe unele dintre femeile cu care fusese, George le iubise. Cu adevărat. Cu acea iubire care nu te lasă să respiri dacă ești departe de obiectul afecțiunii tale. Și a descoperit atunci dimensiunile nebănuite ale suferinței din dragose, care îl afectau din plin, ca pe orice om, în ciudat tuturor învățăturilor și mantrelor pe care și le repeta, că gelozia este o manifestare a egoului, că el nu este egoul și că în realitate el nu poate suferi, că acea suferință este o iluzie. Ajunsese să sufere atât de mult tocmai pentru că iubindu-le cu acea conștiință a libertății asumate, realiza că nu este iubit la rândul său cu aceeași profunzime și înțelegea necesitatea libertății alegerilor făcute de femeile respective.

Însă treptat se închisese în sine, iar rănile cicatrizate ale inimii creaseră o platoșe în jurul acesteia, care nu îi mai permitea să se îndrăgostească cu adevărat – pentru a nu mai suferi după aceea – lucru ce constituia evident nu o alegere a lui, ci un mecanism reflex de apărare subconștientă.

Cu Ana, platoșa căzuse iar George s-a deschis sufletește și i-a povestit prin ce a trecut. Ea l-a ascultat avidă, cu interes. Apoi au urmat nenumărate ore de discuții principiale, în care ea voia să îi afle părerea: este bun sau nu este bun cuplul deschis, sexul liber ? Pot doi oameni care se iubesc și formează un cuplu, să facă sex cu cine vor fiecare dintre ei și totuși să rămână un cuplu unit ? Cu rănile zgândărite, el i-a explicat ei că nu mai crede în această libertate convențional stabilită, că odată încălcate tabuurile sexuale, ceva sacru și misterios, intim și personal – se pierde, iar cuplul respectiv își pierde coeziunea, forța misterioasă de atracție reciprocă.

Ana însă, care nu trecuse prin suferințele și chinurile lui, nu părea să îi împărtășească părerile conservatoare cu aceeași convingere, ci părea mai degrabă pornită să cocheteze cu acel “și totuși, cum ar fi dacă…”. Probabil că lipsa ei de experiență – căci avusese doar două relații pasagere – până la el, o îndemnau să pășească cu mai multă ușurință pe tărâmul fanteziilor cu parteneri multipli.

Însă, după atâția ani de trăit în sectă, între oamenii de acolo, George pierduse din vedere realitățile societății profane.

Dacă în sectă pentru femei era relativ ușor și comod să găsească parteneri de sex, căci treaba asta nu presupunea angajamente și obligații, în viața profană femeile și bărbații (dar mai ales femeile) aveau reale dificultăți în a face sex.

Ana avrea prietene – unele trecute de 35 de ani nemăritate, care erau singure și care nu mai făcuseră sex de cine știe când. În lipsă de altceva, se refugiaseră în muncă, însă oftau adânc când îi vedeau pe ei cum se giugiulesc. Toate o considerau pe Ana drept o norocoasă, care reușise să “prindă” un mascul atât de bun, cu care făcea sex pe săturate și nici nu venea cu probleme adiționale.

Tot căinându-și prietenele, Ana ajunsese să își dorească să le ajute cumva. Încercase să le găsească prieteni de-ai lui George, ca și el, sătui de infidelități, pentru a-i cupla cu prietenele ei, dar în zadar. Se părea că George al ei era cam singurul care se săturase de prea multă diversitate, căci prietenii lui nu se grăbeau să aleagă monogamia.

În aceste condiții, se întâmplă ca odată ca pe fondul singurătății și decepțiilor din dragoste, Roxana, cea mai bună prietenă a Anei să cadă într-o depresie cruntă – ce culmină cu o tentativă de suicid. Ana o luă pe Roxana să locuiască cu ei pentru o perioadă iar George, din compasiune, acceptă.

Încet încet, cei trei deveniră nedespărțiți. Petreceau mai tot timpul împreună, inclusiv în vacanțe, iar odată inevitabilul se întâmplă. După câteva sticle de băutură, mai în glumă mai în serios, Roxana se dădu la George. George flirtă amuzat, sub privirile îngăduitoare ale Anei însă spre surprinderea lui, și Ana intră în joc, iar noaptea se termină cu o partidă de amor în trei, foarte reușită. A doua zi, George se aștepta la recul; însă nimic din temerile lui sumbre nu se adeveriră. Fetele se purtau normal, ca și în ziua anterioară, mâncară împreună și glumiră, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. George aștepta încordat o reacție, un semn de aversiune sau concurență între ele, dar ele se purtau de parcă noaptea nici nu ar fi existat – ceea ce îl tulbura.

Stângaci, încercă un semn de afecțiune către Roxana așteptând o reacție de gelozie din patrea Anei, însă spre surprinderea lui, ea veni spre ei și îi strânse în brațe, șoptindu-i la ureche:

– felicitări, ne-ai făcut foarte fericite, pe amândouă.

Înțelese atunci că ele probabil discutaseră deja problemă și stabiliseră anumite roluri și limite în triunghiul lor amoros. Ana era cea care deținea întâietatea, însă acest lucru nu se făcea simțit în mod evident, de așa manieră încât să o facă să se simtă pe Roxana a 5-a roată la căruță. Făcea amor cu plăcere cu amândouă separat, căci experiența sexului în trei se repeta mai rar, spontan – de obicei când erau cu chef din pricina alcoolului. După un timp, fetele veniră acasă cu Lavinia, o altă bună prietenă, iar el o acceptă și pe ea.

Deși nu le iubea pe toate trei în aceeași măsură, căci cu Ana avea o afinitate specială, începuse să le descopere și avea cu ele un soi de prietenie ce evoluase în afecțiune. La asta se adăugase și atracția sexuală, căci erau toate trei niște femei frumoase.

Ajunseseră să nu se mai ascundă, afișându-se împreună la petreceri, în cercul lor de prieteni, iar povestea relației lor multiple se răspândi. Prietenii îl invidiau în secret, alții îl priveau cu falsă compătimire, privindu-l ca pe un ciudat. Alții le compătimeau pe fete, inclusiv pe Ana, privindu-le ca pe niște victime căzute în plasa unui dezaxat care își făcuse propria sectă.

Inclusiv propriul său guru îl privea cu invidie, căci reușise în mod natural ceea ce ei se chinuiau să realizeze în sectă: amorul liber, fără gelozii sau resentimente.

Însă treaba asta atrăgea femeile singure din anturajul Anei, precum un magnet. Deveniseră tot mai dese și mai persistente invitațiile, aluziile și ofertele sexuale pe care George le primea, încât el deja se simțea agasat, căci le afectau dinamica și așa fragilă a relației lor multiple. Se mutaseră împreună cu toții în chirie, și descoperiseră că nu e greu să respecți intimitatea celui de lângă tine, odată ce anumite bariere fuseseră depășite. Însă devenise agasat de dependența celor două prietene ale Anei față de el, dorindu-și cumva în mod inconștient ca ele să își mai facă și alte relații, să nu mai simtă povara unicității sale ca bărbat în viața atâtor femei. Însă ele se țineau scai de el, cu acea fidelitate și virtute exemplară – demnă de cauze mai bune. Sexual le făcea față, căci ele nu erau pretențioase. Venite după o abstinență prelungită, erau recunoscătoare și pentru puținul pe care îl primeau, astfel că viața în 4 nu era pentru George o experiență extenuantă. Și totuși, simțea povara atâtor femei care își găseau sprijinul în el.

Însă se obișnui, și trăiră fericiți până la adânci bătrâneți, în ciuda așteptărilor celor din jur, stingându-se pe rând, precum lumânările de pe tortul unei zile de naștere prost suflate de către sărbătorit.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *