666 – the number of the Beast

Acesta era titlul unui album al formației britanice de heavy metal Iron Maiden, pe care o ascultam în primii ani de liceu. Album care a schimbat definitv cursul curentului heavy metal britanic, impunându-l în fața punk-ului.

Mă amuza teribil piesa, ca de altfel toate celelalte melodii ce aveau ca temă apocalipsa rock, în care diavolul devenea – dintr-o chestie oribilă, malfică, urâtă, cu coarne – un star rock, un personaj haios, căci îmi aduceam aminte de versurile lui Topârceanu din poezia Bacilul lui Koch:

“O, nu vă fie teamă… și dracul este negru
Când stă să-l zugrăvească un iconar integru,
Dar… ici un pic de galben și dincolo puțin
Albastru… și pe gură o dungă de carmin, —
Cu toate c-adineaori părea insuportabil,
Din drac urât și negru devine acceptabil.
(Dar nu fac oare zilnic cucoanele — și ele —
Cam tot același lucru pe propria lor piele?
Ba fac așa chiar domnii — de genul femeiesc…) ”

Între timp, rock-ul a evoluat sau – mai bine spus, s-a diversificat în toate direcțiile, căci din dorința de originalitate, formațiile rock au explorat (și epuizat !) complet tema demonismului, satanicului, maleficului și iadului în general.

Rezultatul a fost unul rocambolesc, iar încercarea de popularizare a satanismului veritabil prin muzica rock (dacă o fi existat vre-una !) a eșuat lamentabil într-o cacofonie haotică de trupe care de care mai urlătoare și mai exhibiționiste.

Nu s-a păstrat nici un mister, nici un fior, nici un colț al iadului neexplorat, oamenii ăștia gălăgioși au alergat cu torțele în mâini peste tot, luminând tenebrele temerilor omenești, speriind până și diavolii cu extremismul de care dădeau dovadă în disperarea de a se reinventa, de a șoca publicul.

Pe mine, heavy metalul și celelalte curente de metal apărute în aceeași perioadă (dark sau black metal) m-au pierdut în mod ireversibil (în favoarea rock-ului progresiv al celor de la Yes, unde l-am descoperit pe Jon Anderson. De acolo nu a mai fost decât un pas până la Vanghelis, care a scos albume cu Jon, iar apoi preferințele mele muzicale (calmate și de începuturile practicilor yoga) s-au îndreptat spre muzica electronică compusă și interpretată de Isao Tomita, Klaus Schultze și Kitaro.

Însă re-ascult și astăzi, cu nostalgie, când am dispoziția potrivită, piese din repertoriul celor de la Maiden, WASP sau Manowar, amuzându-mă de ironia ascunsă în unele versuri sau bucăți muzicale – la adresa habotniciei și puritanismului epocii în care au fost lansate piesele respective.

Și nu, nu am devenit nici satanist, nici malefic, nici sacrificator de găini la miezul nopții, ascultând metale. Pentru că nu le-am luat niciodată în serios. O parte din mine a rămas mereu ne-implicată în acest gen de muzică, bucurându-se de spectacol la fel cum te bucuri alături de copii, la un meci simultat de lupte de catch, unde admiri aparența violenței confruntării, fără să te implici cu adevărat în povestea respectivă. De altfel, cred că această caracteristică personală m-a marcat pe parcursul întregii existențe, căci de prea puține ori am găsit ceva care să simt că mă reprezintă cât de cât, ca întreg. Cum spunea un cunoscut, sunt o creatură prea complicată, cu mult prea multe antene și excrescențe, ca să încap într-o cutie atât de simplă.

  • Tiptop

    Nu te mai scuza frate. Ce , ai impresia ca citeste sfantu Petru blogul si daca nu-ti ceri scuzele o sa te lase pe dinafara?

    Asumati frate viata, ca una ai. Who gives a fuck ? Nu zic sa devii criminal sau nesimtit, dar mici sa pici in penibilul justificarii oricarei trairi pe care o ai.

  • Neele

    Am crescut intr-o atmosfera asa mai roz. Roz de la Pink Floyd. 🙂
    Metal? Led Zeppelin.

  • afroditus

    consider curentul asta muzical un rahat si oamenii astia care canta muzica asta tampita, precum si cei care o asculta, niste gunoaie. am ascultat si eu mizerii din astea cand eram adolescent, noroc cu yoga ca m-a scos din rezonantele astea ciudate.

  • MR

    @afroditus,
    Pentru oameni ca tine s-a inventat biserica, secta și în general toate chestiile alea serioase care le dau imbecililor acea siguranță și certitudine absolută de care au nevoie oamenii simplii în viață.
    Am cunoscut o grămadă de oameni care își fac semnul crucii și trec pe trotuarul celălalt când vine vorba să încerce ceva ce le-ar putea pune măcar sub semnul întrebării identitatea lor efemeră. Hipnoză ? E de la diavol ! Homeopatie ? Nu înțeleg cum funcționează, deci sigur nu e de la Dumnezeu, că dacă era, scria sigur de ea în Biblie, sau măcar Iisus ar fi băgat ceva acolo, în predica de pe munte. Yoga ? E satanism curat, uită-te și tu la ei cum se contorsionează, de zici că sunt posedați de șerpi. Muzică rock ? Metale ? Clar de la diavol, nu vezi ce urâți sunt și cum urlă ?
    Afroditus, tu nu ai urlat niciodată ?

  • MR

    @Tip Top,
    Nu mă scuz. Doar explic, pentru speciemene încuiate ca afroditus. Azi am dat-o pe manele și muzică arăbească. Satanistă și asta.

  • afroditus

    Rapcea, ai luat-o pe ulei cu raspunsul asta. nu stii nimic despre mine, asa ca iti inchipui ca as fi vreun credincios din ala fanatic, spre surprinderea ta afla ca nu-i asa. daca spun ca rockul e de rahat, ptr tine asta inseamna ca sunt crestin? de unde logica asta? bine, poate intrebarile astea sunt prea mult pentru cineva ca tine, care crede in homeopatie.

  • afroditus
  • Neele

    @MR:
    M-am convins ca esti perfect capabil sa te aperi singur. 🙂
    Sfatul meu, daca as avea de dat, ar fi sa tii de prietenii de la care ai ce sa inveti.

  • Neele

    Am de marturisit ca am schimbat passwordul cu unul pe care nu l-am notat. Si cred ca lumea inteleptilor este comuna dar eu am cam ramas pe dianafara. Asa ca nu ma faceti sa vin inapoi, mie nu-mi face bine. Dupa ce ajung la o realizare macar materiala, o sa vin sa ma laud.
    🙂