Cameleoni sociali

Viața ne învață pe toți. Suntem ca niște polipi oceanici, purtați în voia valurilor, liber, fără nici o direcție aparentă. Tot ce putem face e să plutim, să privim în jur și eventual să luăm aminte la ce vedem. Și uneori, dacă norocul ne surâde, să ne găsim nișa, oportunitatea, locul în care să ne refugiem, să ne agătăm de ceva solid. Așa se formează coralii, acele încântătoare formațiuni marine.

Deci scopul este ca fiecare să își găsească locul în viață. Și căutăm. Facem studii pentru asta, ne pregătim. Uneori trecem pe lângă ocazii, ratăm momente unice cu care nu ne vom mai întâlni.

Fiecare are strategia sa de viață, de supraviețuire. Și-a găsit un loc în societate, în lume, supraviețuiește mai mult sau mai puțin confortabil, mai mult sau mai puțin în bătaia valurilor vieții, a insecurității, a curenților karmici care te pot smulge întro singură clipă din mijlocul a tot ce ai și te pot purta în hău, în necunoscut.

Unii se ghidează după principii etice în lupta lor de supraviețuire. Alții caută supraviețuirea cu orice preț. Chiar cu prețul înșelării celorlalți. Și își fac un mod de a fi din asta.

Am scris aceste rânduri pentru cei ce au dezbătut în ultimele zile la comentarii subiectul anumitor personaje de la MISA care și-au deschis propria dugheană spirituală unde îmbie lumea să intre, să se mire și să cumpere.

Întrebarea este de ce aleg ei poziția, rolul de așa-ziși mentori spirituali ? Ce anume îi motivează, îi recomandă ? Unii sunt atât de aiuriți și de abulici încât chiar își imaginează că sunt calificați pentru a fi drept ghizii spirituali ai altora. Ei consideră că dacă se află în posesia unor cunoștiințe despre anumite tehnici și practici spirituale, dobândite prin studiu – și mai puțin prin practică, după niște ani de zile, chestia asta îi califică automat pentru poziția de învățători, acharya, așa-ziși maeștri. Asta ormal, în fața ochilor lumii. În realitate, ei au ales această strategie de suprviețuire pentru că nu sunt adaptați lumii, nu își pot permite o altă strategie, un alt mod de viață. Ia-i lui Gregorian Bivolaru poziția de maestru și va rămâne un tip cult, fost practicant yoga, bătrân și obosit. Însă doar un om, la fel ca oricare dintre noi. Fără familie, fără copii, fără prieteni, fără rude apropiate. Căci poziția de maestru l-a condamnat la singurătate absolută. Nu își poate împărți cu nimeni turnul de fildeș în care s-a retras deasupra tuturor, fără a fi în pericol de a-și arăta adevărata față, de om ca noi toți, cu bucurii și suferințe umane. Și pentru ce ? Doar pentru a fi respectat, adulat și iubit ?

Eu cred că astfel de oameni, care fac din spiritualitate o capcană de muște, sunt foarte triști și singuri în sinea lor. Sunt la voia sorții, fac sex cu ceea ce le pică în plasă, cu cursante pe care le pot îmbrobodi datorită poziției lor autoritare. Ei profită de un mecanism jalnic, cel al masculului alfa din propria turmă, căci anumite femei sunt sensibile la farmecul puterii. Lor le este inaccesibilă lumea largă, unde cucerești și iubești liber, prin propriile forțe, prin ceea ce ești, nu folosindu-te de funcții și calități fantasmagorice sau chiar bani. De aceea, acești oameni sunt demni de milă, căci nu au niciodată parte de iubire adevărată, ci doar de simulacre de sex “spiritual”. Căci femeile pe care le atrag în paturile lor nu îi văd pe ei, ci văd poziția lor dominantă, de așa-ziși guru tantrici. Iar ei se bucură cu aviditate de corpuri noi, eventual tinere, oferind la schimb imagini false, iluzii. Jalnic și penibil în același timp.

De aceea acești oameni nu reușesc să își întemeieze familii, iar atunci când îmbătrînesc, nu pot renunța la poziția de înșelători. Căci au pierdut acel moment al tinereții și frumuseții care îi făcea agreabili sexului opus. Unii poate sunt scuzabili în comportamentul lor, dacă natura nu i-a favorizat și i-a făcut dezagreabili la înfățișare, din naștere. Însă foarte mulți sunt cei ce au perpetuat un mod de viață bolnăvicios, vampiric, bazat pe mistificare, înșelăciune și manipularea unor informații spirituale în folos personal.

Sunt mulți, și au ajuns la bătrânețe. Nu dau nume, căci îi știm cu toții. Au îmbătrânit și devin tot mai acri, tot mai frustrați, căci masca spiritualității le alunecă tot mai des de pe fețe, lăsând să se vadă doar niște bătrânei jalnici, decrepiți. Iar frstrarea crește cu atât mai mult cu cât tot mai multe victime inocente le scapă din laț, tot mai multe femei și fete tinere nu se mai lasă păcălite ca, să zicem acum 10 sau 20 de ani.

Ei rămân cu frustrarea, și eventual cu câteva “discipole” îmbătrânite ca și ei, pe care nu și le mai doresc, victime la fel de triste și frustrate, în ochii cărora se poate citi regretul mut, inconștient, că s-au lăsat prostite, păcălite, oprite forțat din drumul lor în viață, către alegeri mai fericite.

Astfel de așa-ziși maeștrii spirituali sunt toxici căci fură fetelor, femeilor tinere perioada cea mai frumoasă a vieții: adolescența, tinerețea. La schimb, le oferă doar plăceri de moment și iluzii, multe iluzii.

Poate că ar fi bun în noul guvern, un minister al deziluzionării, care să îi alunge cu bățul pe acești crai îmbătrâniți și obosiți ce captează tinerele sub pretextul spiritualității.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *