Urlet mut

Baletul grațios al evenimentelor mondene plutește aerian în jurul nostru, cu accente când tragice, când comice, pâlpâind hipnotic precum o flacără imaterială ce fură ochiul, chiar dacă nu ne atinge direct.

Știrile zilei se preling pe ecranele telefoanelor, tabletelor, televizoarelor, mângâind duios interfața noastră vizuală, lăsând dâre umede de emoții ce se evaporă rapid sub soarele indiferenței generalizate.

Înaintăm greoi prin furnicarul zilnic de evenimente personale, atacați din toate părțile de știri ce ne solicită atenția, ne cerșesc interesul – fie și pentru o clipă.

Ieri doi tineri, copii orfani s-au sinucis, copleșiți de indiferența Sistemului instituționalizat. Azi, Sistemul a emis legea limitării numărului de câini de stână, pentru ca vânătorii burtoși din Sfatul țării să nu-și mai rupă tururile pantalonilor prin uluci când haita ciobănească le simte mirosul de moarte sportivă.

Iar pe 26 decembrie românii își vor putea da casele înapoi băncilor, mulțumindu-le acestora pentru “șansa” de a fi spoliați de munca lor de-o viață, în vreme ce legea falimentului personal întârzie la nesfârșit să apară.

Trăim într-o lume hidoasă, de oglinzi strâmbe ce reflectă diform Adevărul și Dreptatea Cerurilor în penumbra și labirinturile pământești. Într-o astfel de lume este ușor să te pierzi de tine însuți, să te iei drept altul, slut și pitic, uitându-ți înălțimea idealului și frumusețea îngerului încătușat în clei.

Mă doare sufletul – nu de nedreptatea și urâtul ce răscolesc lumea în valuri gigantice, ci de neputința unora de a le rezista, de a se menține la suprafața vieții cu demnitate și curaj. Nu pierd cei ce părăsesc cu fruntea sus scena, chiar doborâți de uraganul greutăților, ci cei ce caută supraviețuirea cu prețul sacrificării propriei ființe.

În acest ocean haotic, învolburat, balizele sunt tot mai puține iar tinerii cad mult mai ușor pradă deznădejdii, renunțării la natura lor bună și frumoasă. E un carnagiu generalizat, văd pretutindeni în jur plutind în derivă aripi de înger retezate de uraganul egoismului. Duritatea acestei lumi macină pe cei slabi, îi toacă mărunt, transformându-i în mâzgă morală, deșeu social și cultural. Această zoaie colectivă de proporții naționale îngroașă caracterul unui popor cândva curat, îi înmoaie tăria morală, îl aglutinează, aruncându-l în neantul depersonalizant al nimicniciei.

Îmi vine să ies în mijlocul oamenilor, al oamenilor mei și să urlu cu glas gros, neomenesc, de bucium al nenorocirii. Să surp băierile Firii, să prăbușesc Cerul peste urmașii celor ce se numeau odată cu mândrie daci, și astfel să imprim încă o dată în oameni chipul minunat al Frumuseții ce-a dintâi.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *