Explicații cititorilor mei

A scrie poate fi un chin, de care te eliberezi. Sau un prea plin, pe care îl împărtășești. Exact ca lîntr-un joc de zuma în care bilele curg în reprize, fără oprire, gândurile se înșiră neâncetat pe traiectoria șerpuită a imaginației, prin castelul interior al minții mele, înghesuindu-se la poarta tastaturii, cerând să fie eliberate.  Cele mai frumoase scriituri sunt de obicei și cele mai sincere și tocmai de aceea nu se publică. Am “sertarul” calculatorului plin de mici crochiuri, schițe, manuscrise, – multe nefinisate, neterminate, care nu vor vedea probabil niciodată “lumina” ochiului altui cititor. Sunt micile perle care mă fac să mă simt bogat într-o lume poleită de falsitate și snobism, e bogăția mea, palatul minții mele, nevăzut de ceilalți.

20151210_155535-01

A scrie nu este o problemă însă a publica presupune tărie de caracter. Presupune a te expune, a-ți expune sufletul, mintea, caracterul, cu bune și cu rele, judecății și criticilor celorlalți. Cum am fost mereu un voieurist intelectual, nu am ezitat să mă arunc în gol în mulțime, precum un rock-star la propriul concert, cu speranța deșartă că va fi suficient public entuziasmat care să mă prindă în căderea mea, în baia de mulțime, de umanitate pe care și-o dorește orice creator. Recunosc, de multe ori nu public un anumit gen de scriitură (deși am destul material la sertar) pentru că nu primesc feedback de la cititori pe acel gen de scriere. Și simt că e un gest futil, ca un țipăt într-un spațiu imens, de unde nu ți se întoarce nici un ecou. Și atunci mai bine tac. Cel puțin pe anumite subiecte.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *