A scrie poate fi un chin, de care te eliberezi. Sau un prea plin, pe care l mprtșești. Exact ca lntr-un joc de zuma n care bilele curg n reprize, fr oprire, gndurile se nșir nencetat pe traiectoria șerpuit a imaginației, prin castelul interior al minții mele, nghesuindu-se la poarta tastaturii, cernd s fie eliberate. Cele mai frumoase scriituri sunt de obicei și cele mai sincere și tocmai de aceea nu se public. Am “sertarul” calculatorului plin de mici crochiuri, schițe, manuscrise, – multe nefinisate, neterminate, care nu vor vedea probabil niciodat “lumina” ochiului altui cititor. Sunt micile perle care m fac s m simt bogat ntr-o lume poleit de falsitate și snobism, e bogția mea, palatul minții mele, nevzut de ceilalți.

20151210_155535-01

A scrie nu este o problem ns a publica presupune trie de caracter. Presupune a te expune, a-ți expune sufletul, mintea, caracterul, cu bune și cu rele, judecții și criticilor celorlalți. Cum am fost mereu un voieurist intelectual, nu am ezitat s m arunc n gol n mulțime, precum un rock-star la propriul concert, cu speranța deșart c va fi suficient public entuziasmat care s m prind n cderea mea, n baia de mulțime, de umanitate pe care și-o dorește orice creator. Recunosc, de multe ori nu public un anumit gen de scriitur (deși am destul material la sertar) pentru c nu primesc feedback de la cititori pe acel gen de scriere. Și simt c e un gest futil, ca un țipt ntr-un spațiu imens, de unde nu ți se ntoarce nici un ecou. Și atunci mai bine tac. Cel puțin pe anumite subiecte.

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *