Feed on
Posts
Comments

Heinrich strânse tare din ochi și își încleștă dinții să nu urle, atunci când vârtejul luminos îi străpunse trupul, orbindu-l. Avea sentimentul că se dezintegrează, că trupul îi este smuls, atom cu atom, sub impactul sorbului luminos care îl atrăgea irezistibil către un punct central, non-spațial. În final, totul se liniști iar locul ocupat de Heinrich rămase gol.

Tehnicienii decuplară circuitele, apoi deschiseră sfera  metalică și priviră neâcrezători la spațiul gol dinăuntru. Încă nu se puteau obișnui cu ideea transferului de materie în timp și spațiu.

Din cabina de comandă, von Braun își frecă mâinile, satisfăcut, apoi ridică receptorul și ceru centralistei să îi facă legătura la cartierul general, cu Furherrul:

mein Fuhrer, operațiunea “Deutchland uber alles” a început conform programului, fără probleme.

Vocea lui Hitler se auzi metalică, în receptor:

în cât timp crezi că se vor vedea primele rezultate, von Braun ?

dacă datele noastre sunt corecte, în 24 de ore.

ține-mă la curent – se auzi răspunsul sec al Fuhrerului, apoi telefonul amuți.

Von Braun își aprinse o țigară, cu ochii ațintiți în golul din centrul sferei de metal. Dacă calculele erau corecte, Heinrich trebuia să se afle deja în trecut, în Augusta, Virginia, exact în ziua de 10 ianuarie a anului 1794.

Conform datelor istorice, pe data de 20 martie 1794, Congresul SUA primise petiția unui grup de emigranți etnici germani stabiliți în Augusta, Virginia, prin care aceștia cereau ca un set de legi federale să fie redactate și distribuite în limba germană “pentru acomodarea cetățenilor Statelor Unite de etnie germană, care nu înțeleg limba engleză”. La data de 13 ianuarie 1795 Congresul SUA a votase împotriva propunerii. Proiectul german picase la limită, cu 41 de voturi pentru propunere și 42 de voturi împotrivă.

Heinrich avea misiunea providențială de a schimba acest vot, de a schimba Istoria și de a salva Germania, de a câștiga războiul pentru cel de-al III-lea Reich.

Hitler știa că intrarea în război a americanilor, de partea Aliaților, era inevitabilă, și doar o minune ar mai fi putut schimba ceva. Iar von Braun îi promisese lui Hitler acea minune.

Cu ocazia experimentelor atomice, descopriseră că fisiunea nucleară controlată centrifugal putea produce și altceva decât o mare explozie distructivă. Putea produce o gaură minusculă în țesătura densă spațio-temporală. Acestă observație fusese doar începutul programului de călătorie în spațiu și timp al naziștilor.

Von Braun regreta doar momentul nepotrivit al descoperirii. Împărțindu-și timpul și așa puțin între ședințele de perecționare ale rachetelor și cercetarea noii sale descoperiri, proiectul său de călătorie în timp avansa greu.

Reușiseră să trimită la început obiecte, apoi ființe vii și în final oameni. Însă războiul luase o turnură proastă. Pierdeau, iar intrarea în război a Statelor Unite de partea Angliei înclina definitiv balanța victoriei în devafoarea Germaniei. Aveau nevoie să schimbe trecutul pentru a schimba viitorul. Însă erau abia la începutul cercetărilor și nu puteau trimite mai mult de un om în trecut. Trebuia deci găsită conjunctura istorică care să poată fi schimbată ușor, de către un singur om. Aici au intrat în joc istoricii care au propus diverse scenarii. Dezbaterile păreau să nu se mai sfârșească. Unii propuneau asasinarea lui Churchill sau Stalin în copilărie. Însă era impredictibil rezultatul. Dacă s-ar fi ridicat un alt erou ?

Primele teste timide de modificare a cursului Istoriei arătaseră că printre legitățile fizicii exista și una numită confluență: odată ce cursul evenimentelor a luat o anumită direcție, doar o mică schimbare nu poate influența întreg ansamblul. Lucrurile tindeau să se petreacă la fel, desigur cu alte elemente în locul celor modificate. Însă, la fel. Atunci, care era soluția ? Ar putea fi modificat un eveniment minor, la limită, de către un singur om, pentru a schimba soarta războiului ?!

După calcule laborioase, matematicienii au dat răspunsul. Pentru a modifica viitorul apropiat, trebuia ca modificarea să fie cu atât mai mare și mai însemnată cu cât era mai apropiată de momentul prezent. Deci trebuia mers suficient de departe în trecut pentru a găsi un moment de cumpănă. Iar momentul respectiv trebuia să fie unul la limită. Și atunci au căutat un eveniment istoric care să întrunească toate condițiile cerute de matematicieni.

*

***

Heinrich se ridică amețit din șanț, tremurând sub frigul aspru de iarnă. Noaptea era calmă, dar rece. Făcu eforturi să se ridice în picioare pentru a se orienta. Nu era sigur dacă calculele fuseseră corecte, astfel că urmă protocolul învățat și se deplasă spre pâlcul de clădiri ce se vedea în zare. Era îmbrăcat într-o cămașă veche, slinoasă, cu pantaloni de pânză, marinărești și cizme ferfenițite. Istoricii îi aleseseră cu atenție costumația tocmai pentru a-l face cât mai puțin vizibil, indiferent de epocă. Un zdrențăros nu bate la ochi, în orice secol ar fi. Ajunse în centrul orășelului, străbătând ulița principală. Capul îi vuia încă de pe urma călătoriei, iar corpul îi era străbătut de o durere ascuțită, ca și cum mii de ace îl înțepau în fiecare celulă. Înghiți rapid cele două pastile pregătite de medici și se rezemă de un stâlp, așteptând efectul euforic, analgezic. Orice ar fi trecut pe-acolo l-ar fi putut lua drept un betiv ieșit din crâșmă. Durerea se estompă, și putu să observe cu ușurare că inscripțiile de pe clădiri erau scrise în limba germană. Colo era salonul bărbierului, acum cufundat în întuneric. Dincolo banca, lângă biroul șerifului, iar după colț, biserica. Peste drum, singurul local luminat era cârciuma, de unde se auzeau sunete de petrecere.

Intră în cârciumă și se așeză la bar, sub privirile celorlalți. Era o comunitate mică, orice străin era imediat observat, însă era pregătit. Lansă un “Guten abend” tuturor, salutând cu o ușoară înclinare a capului, apoi ceru barmanului o bere rece.

Barmanul îl măsură din priviri, însă nu se grăbi să îi onoreze comanda. Observă atunci că lângă el se așezase un bătrân uscățiv, cu mișcări iuți, iar de la masa principală, de lângă pian, îl privea un chip cunoscut. Îl recunoscuse după gravuri ca fiind primarul din Augusta. Deci nimerise bine ca loc. Întrebarea era dacă și momentul fusese calculat corect. Așa că intră în vorbă cu bătrânul, căruia i se prezentă:

Heinrich Luitpold Himmler. Cu cine am onoarea !?

Franz Gloch este numele meu - răspunse bătrânul, strângându-i mâna și privindu-l cu atenția celui familiarizat să te scotocească până în adâncul sufletului. Sunt șeriful acestui oraș.

Îmi permiteți atunci să vă fac cinste cu o băutură ? întrebă Heinrich.

Nu înainte de a-mi spune câte ceva despre dumneavoastră – îi replică bătrânul șerif, care încă nu se hotărâse dacă îl place sau nu pe Heinrich. Devenise clar că simțise ceva ciudat la el, dar încă nu își dădea seama ce este în neregulă.

Totuși, bătrânul făcu un semn de încuviințare către barman, care se grăbi să umple o halbă de bere pentru Heinrich și un pahar de wiskey pentru bătrân.

Aveți un accent interesant, îl testă șeriful. De unde spuneați că veniți ?

Heinrich goli cu nesaț halba de bere, o puse apoi pe tejghea, se șterse la gură și dădu răspunsul pregătit cu grijă.

Nu sunt de prin părțile astea. Am sosit în urmă cu 6 luni în Lumea Nouă, în căutare de pământ bun de cultivat. Când voi reuși să mă stabilesc undeva și să adun ceva bani, voi trimite și după familia mea, în Bavaria.

Căsătorit ?

Heinrich dădu din cap a aprobare și scoase din săculețul pe care îl purta la centură un medalion vechi pe care îl deschise și îl întinse șerifului. Nimic nu conferea mai multă încredere decât un om cu trecut și familie. Din medalion se vedea chipul unei femei blonde, cu trăsături frumoase, și a unui puști bucălat.

Sunteți un om norocos, îi răspunse șeriful, restituindu-i medalionul.

Heinrich încuviință cu o ușoară mișcare a capului, luând medalionul și punându-l înapoi în pungă. Apoi scoase un taler austriac din argint și îl aruncă pe tejghea, plătind consumația și îl întrebă pe hangiu dacă are vreo cameră liberă. Acesta se uită la Heinrich, analizându-i hainele ponosite, apoi la moneda de pe tejghea și în final la șerif, care încuviință, iar hangiul îi făcu semn spre scările din capătul sălii:

prima cameră din capătul holului, de la etaj, este liberă.

Heinrich mulțumi și se retrase. Trecuse cu bine de primul moment. Nu dorea să prelungească discuția de teamă să nu facă greșeli. Era mai bine să îi lase să se obișnuiască cu ideea că au un străin în oraș, să lase veștile despre el să circule. A doua zi urma să treacă la următoarea fază a planului, conform procedurilor pe care le repetase cu cei ce îl pregătiseră pentru această misiune.

*

***

Soarele îi gâdila plăcut pleoapele închise, dându-i acea senzație de confort pe care nu o mai trăise din studenție. Visase că era acasă, cu Margarete. Acum, că visul se destrăma, îl încerca o un sentiment de durere la gândul că nu o va mai vedea niciodată. Călătoria lui în timp fusese una cu bilet doar dus. Desigur, i se explicase că dacă își va duce misiunea la îndeplinire iar Germania va câștiga războiul, Von Braun și ceilalți oameni de știință vor căuta o metodă de a-l aduce înapoi acasă, în propriul timp. Însă acel moment era doar o speranță de care se străduia să nu se agațe cu disperare, pentru a-și păstra mintea limpede și a fi capabil să urmeze planul.

Coborâ deci din pat, trase draperiile și făcu câteva mișcări de înviorare în cadrul ferestrei, fiind sigur că va fi observat. Repeta mișcările învățate de la istoricii ce pretindeau că acestea erau exercițiile de înviorare folosite de armata prusacă din acea epocă. Trebuia să treacă drept un german al epocii Imperiului Austriac.

Apoi umplu ligheanul cu apă, se spălă temeinic și coborî la masă. Își petrecu apoi restul zilei colindând micul orăsel, prezentându-se și făcându-se remarcat. Se opri mai întâi la bărbierul orașului, care îl puse la punct cu toate bârfele și noutățile orașului, în timp ce îl bărbierea. Apoi se prezentă la primărie, unde se înregistră și purtă o discuție cu primarul despre terenurile de fermă libere și pericolul indienilor din zonă.

După o lună, toată lumea îl saluta amabil, căci se stabilise la capătul orașului unde închiriase o cămăruță și purta negocieri pentru a-și încropi o mică fermă la două mile depărtare de oraș.

Participa regulat la slujbele de duminică, în mica biserică protestantă a comunității, iar fetele îi aruncau priviri furișe, oftând la gândul că este deja căsătorit. După biserică, participa la discuțiile cu bărbații adunați la cărciumă, dând impresia unui individ serios care vorbea puțin și încuviința tăcut spusele celorlalți. Se apropiase însă tot mai mult de primar, cu care purta lungi discuții în care aducea mereu și mereu vorba despre dorul de casă, bucuria de a fi în sânul comunității germane și frica de a nu pierde obiceiurile și datinile germane. Sămânța fusese plantată și germina, odată cu venirea primăverii.

Veni apoi luna martie, iar primarul îi strânse pe toți bărbații în fața primăriei și li se adresă, solicitându-le sprijinul pentru a adresa o solicitare Congresului SUA:

dragi concetățeni ! Am venit cu toții în această Lume Nouă, din dorința de a duce mai departe spiritul german, dar și pentru a ne face o viață mai bună departe de casă. Trebuie să ducem mai departe moștenirea noastră teutonă, muzica, limba și obiceiurile noastre. Protectoratul britanic exercitat asupra acestor teritorii a lăsat urme adânci, însă acum suntem liberi. Propun să cerem Congresului recunoașterea aportului nostru la construcția acestei noi lumi, iar limba și cultura germană să își găsească locul său binemeritat, alături de limba engleză, pe aceste tărâmuri binecuvântate de Dumnezeu.

Discursul primarului fu întâmpinat cu bucurie de cei adunați în fața primăriei, și aplaudat cu frenezie. Heinrich se oferi să ajute la redactarea documentului și avu un sentiment de triumf când oferta lui fu acceptată.

O săptămână mai târziu, Heinrich călătorea împreună cu încă un consilier al primăriei din Augusta, către Philadelphia, Pensilvania, unde înregistrară petiția cetățenilor din Augusta.

Aici Heinrich începu o amplă acțiune de lobby. Îl ajutau desigur informațiile învățate pe derost despre fiecare dintre congressmenii pe care trebuia să îi influențeze. Miza era uriașă iar el nu precupeți nici bani nici eforturi. La intervale regulate, ieșea din oraș, deplasându-se în zone pustii, unde la momente dinainte stabilite, primea din viitor, de la specialiștii lui von Braun, mici colete cu cele necesare misiunii lui, în special bani.

Trecuse aproape un an de când se afla în Philadelphia și totul părea să meargă bine. Stabilise contacte stabile cu majoritatea membrilor Congresului, prezentându-se drept un bogat om de afaceri german, interesat în dezvoltarea unei bune relații cu reprezentanții celui de-al treilea Congres al Statelor Unite ale Americii. Participa neobosit la serate și petreceri, căci banii îi deschideau ușile celor mai selecte familii. Împrumutase cu bani pe majoritatea celor pe al căror sprijin urma să se bazeze și totul părea să meargă bine.

Iar data de 13 ianuarie a anului 1795 se apropia cu repeziciune. În fine, ziua cea mare sosi. Heinrich nu închisese un ochi toată noaptea de emoție. Rememorase mereu și mereu numele congressmenilor ce urmau să participe a doua zi la “Votul German”, făcând calcule peste calcule. Se asigurase că va fi invitat la dezbaterea în plenul Congresului și că va fi de față la votul final.

*

***

Venerabilul  Frederick Augustus Conrad Muhlenberg se ridică și luă cuvântul. Era primul pastor luterană de origine germană ce devenise congressmen din partea Pennsylveniei, și totodată primul Purtător de Cuvânt al Congresului American. În el își investise Heinrich toate eforturile și speranțele din ultimele luni. Făcuse apel nu doar la bani ci și la legăturile etnice germanice pe care le aveau.

Muhlenberg vorbi cu însuflețire despre componenta germană a societății americane și rolul civilizator al acesteia, sfârșindu-și discursul cu convingerea că tot acest aport germanic la construcția societății americane își va găsi recunoașterea în exprimarea unui vot în favoarea limbii germane. Apoi se trecu la vot.

 

***

 

Fuhrerul deschise ochii și se ridică din pat în capul oaselor, la auzul telefonului instalat pe noptieră. Nimeni nu îndrăznea să îl deranjeze atât de devreme, după lungile consilii de război pe care le ținea cu generalii în Wolfsschanze (Vizuina Lupului – cartierul general al Furherrului). Înseamnă că era ceva important, dacă îndrăzniseră să îl trezească.

Ridică receptorul și pronunță rece:

Ja

Mein Fuhrer, americanii au făcut un anunț important la radio. Permiteți-mi să vi-l difuzez – se auzi vocea intendentului său.

Dă-i drumul !, se răsti Hitler, asezându-se mai comod în pat.

Transmitem acum un comunicat al generalului George Patton:

Congresul American m-a împuternicit să comunic lumii întregi decizia Statelor Unite ale Americii de a se alătura Germaniei în conflictul cu Anglia, Franța și Rusia. Rădăcinile noastre comune ne obligă la simpatie și suport față de cultura și spiritul german, ce trebuie să prevaleze înaintea oricăror altor interese particulare ale altor națiuni. Suntem convinși că vocea rațiunii îi va face pe liderii francezi, englezi și ruși să renunțe la conflictul cu Germania și să asigure acesteia locul pe care aceasta îl merită atât în Europa cât și în întreaga lume”.

Discursul fusese rostit în limba germană.

the-man-in-the-high-castle

loading...

13 Responses to “Operațiunea “Deutschland uber alles””

  1. Neele says:

    I. Se poate scrie in Word. Apoi doc-ul din Word se trece in pdf. In pdf e simplu sa inserezi comentarii. Cu comentariile respective ca feedback, se pot face modificari, se salveaza doc sau pdf, …
    II. In final se poate face un fisier (sau mai multe) pe google docs.
    Si se lucreaza la el pana la forma dorita.
    Sau I sau II sau amandoua.
    Eu asa as face traducerea. 😉

  2. drugs says:

    Marfa textul. Putin cam tras de par la faza ca tipul primea bani din viitor la intervale anume de timp. stabilisera inainte date fixe:) dar sumele nu puteau fi prevazute… in plus, ei trimiteau bani etc in niste locuri, nestiind daca tipul mai traieste…. In rest, nice story.

  3. Neele says:

    @drugs:
    Ti-a fatat pisica? Deja catelul din vecini o latra.
    N-am crezut posibil, dar iata ca … 🙂
    .
    .
    .
    Acum o latra si cel de peste drum. 🙂

  4. Neele says:

    Sa-ti fie pisica de ras! Astia poarta conversatii intre ei acum.

    – Ba catei, gata! Nu e nici-o pisica. V-a mintit.

    @drugs: Fa-ma sa cred ca e adevarata!

  5. Gabriel says:

    Ar fi util pentru noi sa vada cit mai multi Crestini dcumentarul ” HellStorm !

  6. drugs says:

    Am si pisica, Neele, si motan si catel si pisoi. O sa fete curand pisica:))))

  7. genarul says:

    @ MR

    De mai multa vreme Neele iti transforma blogul in graffiti jegos de metrou.Poate ar fi bine sa verifici 🙂

  8. MR says:

    @Genarul,

    ai dreptate. Neele, nu înțeleg cu cine te certi si de ce tocmai pe blogul meu. O să te rog să comentezi de acum strict pe subiecte, alftel șterg comentariile.

    No ofense, dar genarul are dreptate la faza asta

  9. Neele says:

    @MR:
    Samsara e brusc mai interesanta decat drugs. Sa se certe singur!
    Pana intr-un an ies din IP-ul pe care il vezi.
    Asa am planuit, nu exista cale de intoarcere.

  10. Neele says:

    Iar tie, genarule, chiar daca o mierlesti, nu-ti fac nici-o phowa.
    Nu vad nici un moment cand am avut vreo conexiune cu tine, poate doar in rautati. 🙁
    Cu alte cuvinte, sa se ingrijeasca copiii tai si cei tie apropiati de tine ca esti gloaba batrana!
    Nu esti in responsabilitatea mea, nici exmisa nu sunt, descurca-te!

  11. genarul says:

    @MR

    Continua nonsensurile si jignirile lui Neele.Te poti uita, comenteaza aiureli indiferent de subiectul articolului,Da blogului pe zona comenturilor o tenta de derizoriu si haotic, ca sa zic elegant.Tu scrii despre un subiect pe care-l consideri interesant si Neele duce totul in rigola.

  12. Neele says:

    @genarul:
    Nu stiu cum as putea sa te jignesc eu pe tine cand nici nu porti vreun nume. Esti doar unul infiltrat sa faci valuri si esti plin de rautati.

  13. Neele says:

    http://www.exmisa.org/viewtopic.php?p=63557#p63557

    “Dar cu respectul interlocutorilor fata de autor cum stam ?!?!?!
    Daca se dovedeste ca primii care au manifestat lipsa de respect, sunt tocmai interlocutorii ?!?!?!

    Cine va obliga sa scrieti pe acest topic ???!!!
    Daca nu va convine, scrieti pe alte topicuri !!!

    Urmeaza 2 noi afirmatii despre Castaneda versus MISA !!!”

    Recunosc ca n-am avut respect.
    Recunosc ca la ora aceasta nici sa fiti Dumnezeu insasi n-as accepta relatie cu dvs. Dumnezeu iubeste oamenii si fara sa ceara sex de la ei.
    Iar daca n-ati fost la curs, de ce scrieti pe exmisa?

    “Daca nu va convine …”
    Adica eu voiam sa fur topicul prin faptul ca topicurile anterioare au ramas inactive? De ce aceste insailari dusmanoase?
    Doar pentru ca sunt femeie, nu?
    N-am solicitat nimic de la nimeni. Totul prin mainile mele si cu mintea aceasta am realizat in viata.
    Topicul este tot acolo unde l-ati deschis. Ca si celelalte.
    Gata, da? Ma lasati in pace!

Leave a Reply