De ce nu dispar posturile TV ?

La ce cantitate apocaliptică de căcat, emisiuni imbecilizante și filme proaste/vechi se difuzează pe toate posturile tv din România, pentru mine e un mister de nepătruns cum de lumea se mai uită la posturile de televiziune aflate în grila de canale naționale.

În era internetului și a comunicațiilor online, în care conținutul audio-vizual este disponibil gratuit pe internet, mă întreb prin ce miracol reușesc să supraviețuiască televiziunile ?!

Căci în vreme ce publicațiile tipărite – ziare, reviste – dispar una câte una sau se refugiază și supraviețuiesc în mediul online, televiziunile clasice se încăpățânează să supraviețuiască pe micile noastre ecrane, consumându-ne timpul, zi după zi.

Iar asta în ciuda reclamelor imbecile și enervante ce întrerup filmele, în ciuda emisiunilor cretinoide, a lipsei de originalitate și inteligență a majorității personajelor ce umplu micile ecrane.

Evident că te întrebi de ce oamenii pierd timpul zapând pe cele 20 și ceva de posturi românești unde nu găsești nimic interesant, în loc să își caute informația dorită pe internet ?

Un prim posibil răspuns ar fi acela că mulți nu știu să folosescă netul, deci nu știu unde să caute. Răspunsul este neconvingător, căci informația căutată este de multe ori la un click distanță. Dacă ai vazut la mall afișul unui film nou sau ai auzit pe cineva povestind despre un astfel de film, nu trebuie să fii specialist în informatică să îl poți căuta și vedea pe net.

Evident, dacă ai pretenții de calitate, cauți pe torrenți și iei variante bluray, fullHD sau chiar 3D, pe care eventual le poți vedea pe televizorul conectat la calculator. Însă dacă nu ai priceperea necesară, poți pur și simplu să cauți titlul filmului, urmat de cuvintele “online” și găsești o grămadă de site-uri unde poți vedea filmele respective pe calculator, în pagina de browser, eventual și subtitrate în română !

Și totuși, majoritatea oamenilor nu fac nici măcar acest minim efort și continuă să zacă în fotolii sau pe canapele seara, în fața micilor ecrane ale televizoarelor, vizionând aceleași emisiuni inepte, care nu spun nimic, aceleași filme vechi redifuzate de zeci și zeci de ori în reluare. Cred că “Singur acasă” este filmul care a bătut toate recordurile în materie de reluare, fiind difuzat anual de Crăciun mai ceva ca Iisus din Nazaret a lui Zefirelli de Paște.

Eu cred că adevărata explicație pentru supraviețuirea televiziunilor în forma lor de ventilatoare de căcat către creierele privitorilor se regăsește în combinația letală a condițiilor oferite factorii de civilizație maimuței bipede numite om modern: lene/pasivitate + confort + plictiseală.

Elimin din povestea mea pe cei de la țară, fără internet. O generație iremediabil pierdută, care are șansele ei la normalitate și evoluție prin contactul cu Natura. Dar aia e o altă poveste.

Referirea mea e strict la omul modern, cu internetul la ușă. Nouă ăstora, ne e prea lene să căutăm altceva, căci confortul ne-a toropit simțurile, curiozitatea, imaginația și dorința de cunoaștere. Citim mai puțin, ne interesează mai puțin ce se întamplă în jurul nostru și prin urmare ne plictisim mai repede deoarece universul ambiental nu ne mai provoacă, nu ne mai rănește, nu ne mai amenință.

Ne stingem încet în auto-satisfacții mărunte de ordin material: un telefon nou, o mașină nouă, eventual un partener nou.

Astfel, ratăm aventura cunoașterii, marile întrebări la care am fost meniți să răspundem în fața Sfinxului enigmatic al propriei existențe.

Marile întrebări fundamentale ale Vieții sucombă sub stratul mâzgos, sordid de mici curiozități venale, mondene: ce vedetă a mai înșelat, cu cine s-a mai culcat, cine ce a mai furat sau a mai câștigat. Astfel, murim încet, în fața televizoarelor, înainte de a mai apuca să trăim cu adevărat, să ne împlinim menirea de a afla răspunsul, sensul propriei existențe.

Mai ales de sărbători, când timpul liber există din belșug, televizorul este indispensabil. Evenimente, mese festive, întâlniri de familie, televizorul coexistă cu noi, în surdină, gata să umple golul, plictiseala, cu o frântură de imagine, de informație semi-interesantă. Căci cealaltă jumătate o umple noua extensie a mâinilor noastre, dobândită prin evoluție tehnologică: smartphone-ul sau tableta. Acolo ne petrecem cealaltă jumătate de viață, zapând prin viețile digitale ale celorlalți – în special pe facebook.

În fața acestei sinucideri colective a speciei umane prin iluzia tehnologică, mă întreb dacă vom fi în stare să ne revenim. Nu vorbesc dinafara problemei, precum un profet apocaliptic, ci ca un oarecare ce profesează toate proastele obiceiuri descrise mai sus și a avut șansa unui moment de luciditate.

Recunosc că, spre deosebire de alții, existența mea nu se rezumă la împărțirea timpului liber între smarhphone și televizor. Și totuși mă recunosc prins în capcana șuvoiului de banalități ce îmi inundă viața pe toate canalele percepției și mă întreb cum vom scăpa ca specie din această formidabilă cursă tehnologică ce ne ucide spiritul, cum și prin ce mijloace vor reuși să depășim această etapă în drumul nostru spre Cunoaștere.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *