La MISA se trăiește cu MINCIUNA în casă…

A apărut pe yogaesoteric și partea a II-a la găleata de lături intitulată “Insulte, amenințări și minciuni grosolane într-un articol calomnios al avocățelului dezinformator Mihai Rapcea (II)”.

Din dorința de a combate afirmațiile făcute de mine în articolul despre Nicu Catrina, Dumitru Nițurad, Dan Voinea, se minte cum se respiră în articolul semnat de “biroul de presă MISA”, vocea adevărului yogăi bivolariene.

Personal, nu simt nevoia să îi combat. Nu vreau să demonstrez nimic nimănui, deși aș putea să o fac cu argumente și dovezi, majoritatea accesibile în online, pentru cel dornic să cunoască adevărul. Însă nu am nimic de demonstrat, nimic de câștigat sau de pierdut din treaba asta.

Pentru mine și majoritatea celor ce citesc acest blog, subiectul MISA rămâne un subiect închis, asupra căruia ne-am edificat de multă vreme.

Dacă am scris și încă mai scriu pe tema asta, o fac doar din două motivații: una personală, anume faptul că nu suport minciuna și manipularea – indiferent de locul unde le întâlnesc, și una altruistă – la rugămintea foștilor colegi de curs, care mă roagă să mai scriu punctual când îmi semnalează anumite mizerii din MISA.

Sunt foarte mulți cei care mi-au mulțumit de-a lungul timpului pentru faptul că, datorită articolelor mele: mâncarea în ashramuri a devenit mai bună; șefii nu s-au mai comportat cu ashramiștii atât de tiranic (de frică să nu apară la “gazeta de perete” rapcea.ro); anumiți oameni și-au recuperat anumite drepturi ce li se cuveneau, etc.

În schimb, articolele-replică de pe yogaesoteric au o singură motivație: să câștige, dacă se mai poate, minea și inimile cursanților MISA care mi-au citit articolele; să le ofere contra-argumente (unele chiar penibile pentru un om cu gândire normală) pentru a rămâne în Sistemul de la MISA.

Articolele-replică date pe yogaesoteric put a frică. Frica de a nu pierde încrederea oamenilor. Și tocmai de aceea, ele sunt scrise pe o tonalitate isterică, pline de invective și insulte de la un cap la altul, începând cu titlul. Pentru orice om cu rațiune și minimă inteligență, limbajul folosit în replicile pe care MISA mi le adresează, spune ceva: spune că se simt amenințați, că pierd teren. Iar atunci când pierd teren pe tărâmul argumentelor și faptelor, simt nevoia să pluseze grobian folosind cuvinte tari, nedemne de niște persoane cu pretenții de echilibru și spiritualitate. Insulta a fost și va rămâne arma prostului care a epuizat panoplia argumentelor. În plus, limbajul folosit incită la ură și aversiune – emoții cu puternică conotație negativă, malefică, chestie care nu are cum să fie spirituală.

Personal, nu mă simt afectat de lăturile revărsate asupra mea. Îmi trezesc cel mult un zâmbet de compasiune, văzând starea jalnică de decădere și disperare în care au ajuns liderii MISA. Și aici pot să le înțeleg necazul: cu un lider spiritual condamnat penal, aflat în pușcărie, cu noi acuze care stau să le bată la ușă, e normal să simtă presiune, să simtă că le fuge pământul de sub picioare.

Am primit telefoane indignate chiar de la cursanți de yoga din ultimul an de curs, care s-au oferit să îmi trimită poze cu Nicușor Catrina cum intră tiptil în Pipera, la cursuri – ca o dovadă că nu este plecat în străinătate, cum se afirmă în articolul menționat mai sus. Am refuzat. Deja nu mai este războiul meu. Este războiul cu adevărul al mincinoșilor de la MISA, în fața tuturor cursanților, care una citesc și alta văd – chiar la cursurile de yoga. Nu eu am nevoie de Adevăr, ci cei care încă se mai mint singuri, acceptând minciunile liderilor MISA.

Această atitudine schizofrenică, duplicitară, nu are cum să dureze. Oamenii în final cedează, sfâșiați de această contradicție uriașă între vorbe și fapte a liderilor din MISA.

În momentul de față, în MISA se trăiește cu minciuna în casă, oamenii se prefac că nu le pasă, și stau cu ea la masă, vorba unei melodii la modă. Singuri ne mințim, ce vrem să fim…

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *