Învierea Lui Hristos și învierea noastră

Cu voia lui Dumnezeu, împlinesc 41 de ani chiar în ziua de Paște, de Învierea Domnului Iisus Hristos. Pentru mine este prilej de dublă bucurie, căci am reușit să mai adaug un an vieții mele, dar să și sărbătoresc acest lucru odată cu Învierea.

În acest an, rememorarea acestei zile speciale, cu semnificație, are rolul de a reactualiza un adevăr: venirea pe lume – în cazul meu, dar și încrederea în Dumnezeirea lui Iisus, dată de Miracolul Învierii Sale.

Sărbătoresc lumina cea mică a vieții mele, ce se va stinge așa cum îi este scris, la timpul rânduit – și care nu va fi ținută minte, cu Lumina cea mare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care va fi rememorată în veac de veac, până la sfârșitul vremurilor Umanității.

Și dorința mea este ca lumina mea să devină una cu Lumina Lumii, cu Adevărul Vieții Veșnice a lui Hristos Dumnezeu.

Știu că nu sunt vrednic să ridic măcar ochii către El. Natura mea muritoare, plină de defecte și greșeli, este mult prea departe de perfecțiunea Dumnezeirii. Și cu toate acestea, îndrăznesc, căci acesta este singurul lucru care ne-a mai rămas nouă, celor ce ne însemnăm cu semnul crucii: nădejdea în Mântuire.

Căci zi de zi și an de an ni se scurg zilele în drumul spre mormânt și nu facem altceva decât să ne adâncim în materialism și preocupări lumești. Iar când moartea vine, ne prinde nepregătiți, cu inimile lipite de lucrurile din această lume, deznădăjduiți.

Mulți dintre noi suntem atât de zăpăciți și confuzi din pricina luminilor înșelătoare ale acestei lumi strălucitoare, pline de tentații, încât nu mai știm să deosebim binele de rău și adevărul de minciună.

Societatea însăși și-a pierdut direcția, iar oamenii bâjbâie în întunericul propriilor dorințe, căutând fericirea în satisfacțiile oferite de simțuri. Să mănânci bine, să bei, să faci sex, să te distrezi, să ai bani, putere, recunoaștere socială – acestea sunt felurile în care oamenii caută fericirea. Am ajuns probabil la apogeul vieții mele, în care am gustat pe deplin din toate aceste așa-zise căi de a atinge fericirea, și cu toate acestea nu sunt împăcat, nu sunt mulțumit, nu sunt fericit cu adevărat. Rămâne un gol, o neliniște, o tristețe pe care nu o poate umple, nu o poate acoperi nici o reușită materială sau socială.

Știu că sunt unul dintre puținii norocoși care a reușit să realizeze și să se bucure de tot ce oferă această lume materială, căci alții se zbat o viață pentru a-și împlini dorințele lumești și nu mai apucă să realizeze că în realitate ele nu oferă satisfacția.

Mulțumesc lui Dumnezeu și pentru faptul că nu am căzut în capcana acumulării, căci sunt mulți cei care deși au cât le trebuie (bogății, femei, onoruri, chiar cunoaștere), nu se satură și devin tot mai lacomi, crezând în mod prostesc că acumulând tot mai mult, vor umple golul care le provoacă foamea de acumulare.

Și cu toate că am realizat inutilitatea acumulării, mă zbat încă în capcanele materialismului. Îmi irosesc timpul cu preocupări inutile, absurde iar viermele din inima mea mă roade, iar nemulțumirea crește.

Înțeleg că fiecare trebuie să își ducă lupta cu propriul egoism, să aleagă calea dificilă a sacrificiului de sine, dar totuși, cât de puțini urmează acest drum cu adevărat !

Istoria Umanității nu este altceva decât o reeditare a vieții și sacrificiului Mântuitorului Iisus Hristos. Adevărul și poruncile Dumnezeiești sunt batjocorite, hulite și ridiculizate, iar Hristos este răstignit clipă de clipă oriunde este prins, de către vajnicii urmași ai iudeilor de odinioară.

În Istoria planetei, este un fapt de netăgăduit că evreii – prin liderii lor sioniști, precum odinioară iudeii prin preoții lor, atacă și distrug tot ceea ce este spre folos sufletului.

Cei mai mari proprietari de mass-media sunt evrei, și iată ce face mass-media: promovează consumatorismul, sexualizarea, materialismul și ateismul, atacând fățiș valorile creștine.

Tot evreii sunt cei ce au inventat doctrina drăcească a comunismului. Ei au suit Basarabia pe crucea calvarului, au schingiuit neamul românesc prin comunism, distrugându-ne valorile, morala, vârfurile intelectualității și spiritualității. Și astăzi, chiar astăzi, aceiași urmași ai evreilor îi urmăresc cu o ură neâmpăcată pe urmașii lui Hristos, pe martirii și sfinții închisorilor din temnițele comuniste, temându-se de Învierea Lor. De aceea le este atât de frică de memoria eroilor-martiri anticomuniști:

VOI N-AȚI FOST CU NOI ÎN CELULE

Voi n-ați fost cu noi în celule
să știți ce e viața de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu știți ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătușe la glezne.
Voi n-ați plâns în palme, fierbinte,
străpunși de cuțitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ați dus povara durerilor sfinte
spre slava și binele țării.
În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereții,
voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind după harfele vieții.
Ce-i munca de brațe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârțâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveți de unde
să spuneți aproapelui vostru.
Voi nu știți în crunta închisoare
cum minte speranța și visul,
când ușile grele se-nchid în zăvoare,
și-n teama de groaznica lui încleștare
pe sine se vinde învinsul.
Ați stat la ospețe-ncărcate
gonind după fast și orgoliu,
nici milă de noi și nici dor, nici dreptate,
nici candelă-aprinsă și nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Așa sunteți toți cei ce credeți
că pumnul e singura faimă.
Fățarnici la cuget, pe-alături ne treceți,
când noi cu obraji ca pământul și vineți,
gustăm din osândă și spaimă.
Când porțile sparge-se-or toate
și morții vor prinde să urle,
când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu știți ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-ați fost cu noi în celule.

Radu Gyr (+29 Aprilie 1975)

Evreii sioniști dau atacul final asupra Bisericii lui Hristos. Prin slugile lor, schimbă textele slujbelor religioase, în încercarea disperată de a șterge orice referire la răutatea și trădarea unui întreg neam îndrăcit.

După ce l-au răstignit și omorât pe Hristosul promis lor de către Dumnezeu, încearcă să îl omoare pretutindeni, perseverând în păcatul lor diabolic de ucidere a Adevărului și Luminii lui Hristos, căci nu pot îndura Prezența Lui.

Iisus in celula

Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina:
– Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani…

Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Iisus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns…

–  Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui.

Radu Gyr

Și exact ca și în vremurile viețuirii Lui pe Pământ, își vor duce la capăt planul. Vor încătușa pas cu pas umanitatea, persecutând, crucificând pe toți cei ce trăiesc în concordanță cu Adevărul, iar când Hristos-Umanitatea va muri pe crucea materialismului, ucisă mișelește de uneltirele jidănești, când totul va părea pierdut, când răul va părea că a triumfat, atunci Iisus Hristos se va întoarce pe Pământ iar Omenirea va Învia întru Adevăr.

Ne vom intoarce intr-o zi

Ne vom intoarce intr-o zi,
Ne vom intoarce neaparat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cand am plecat.

Ne vom intoarce neaparat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cantec, pe viori.

Ne vom intoarce intr-o zi…
Si cei de azi cu pasii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simti
Cum vom patrunde-ncet in ei.

Ne vom intoarce ca un fum,
Usori, tinandu-ne de maini,
Toti cei de ieri in cei de-acum,
Cum trec fantanile-n fantani.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
in toate dragostele noi
Si-n cantecul pe care si-l
Vor spune altii, dupa noi.

In zambetul ce va miji
Si-n orice geamat viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o samanta-n taina lor.

Noi, cei pierduti, re-ntorsi din zari,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem si-n disperari,
Si-n rani ce-n piepturi se ascund.

Si-n lacrimi ori in mangaieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
in tot ce maine, ca si ieri,
Va sangera sau va iubi.

Radu Gyr

Până atunci însă, suntem datori să ducem lupta cea bună. Să Îl mărturisim cu glas tare pe Hristos Dumnezeul nostru, respectându-i poruncile: să ne iubim unii pe alții mai presus decât pe noi înșine; să ne iertăm așa cum ne dorim ca Tatăl Nostru să ne ierte pe noi; să avem nădejde și credință; să fim milostivi și compasivi, blânzi ca porumbeii și înțelepți precum șerpii. Să nu ne lipim inimile de frumusețile și tentațiile înșelătoare ale acestei lumi vremelnice; să nu slujim la doi stăpâni, ci întărindu-ne prin rugăciune, să alegem partea cea bună, fără compromisuri, chiar dacă material avem de pierdut.

Iar la timpul cuvenit, să părăsim această lume fără regrete, cu sufletul ușor, împodobit doar de mulțumirea faptelor bune înfăptuite.

Hristos a Înviat !

 

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *