Scrie !

Scrie ! Scrie ! Scrie ! Acesta este îndemnul celor din jur.

Scrie literatură pentru că ne place să te citim – spun unii.

Scrie despre MISA că le zici bine – spun alții.

Scrie despre orice, că ne plictisim, nu mai avem ce citi dimineața la cafea, când navigăm pe net.

Problema e că nu mai simt să scriu. Sunt o grămadă de teme sociale, politice sau spirituale care ar merita exprimată o poziție bine conturată, la care lumea să adere, să dea like și share. Suntem în plină campanie electorală, sunt atâtea lucruri de spus despre relele care distrug Nația.

Și totuși…

Totuși, nimic mundan, exterior, nu mai pare să merite efortul, energia investită, dintr-o anumită perspectivă.

Simt că sunt în pragul unei descoperiri fundamentale interioare, că puținul de energie și atenție care îmi mai rămâne după îndeplinirea îndatoririlor familiale și profesionale nu trebuie irosit în preocupări exterioare.

Pe fundalul conștiinței de sine, evenimentele existenței de zi cu zi se oglindesc precum norii trecători în oglinda unui lac glaciar, fără nici un impact asupra acestuia.

Și din acest adânc, se naște ceva. E un freamăt, o mișcare pe care nu o pot încă defini, dar despre care merită să scriu, pentru a o obiectiva. Este ceva despre care am senzația că nu ține de nici un element exterior actual, nu este nici o cauzalitate vizibilă care să producă, să accelereze sau oprească acest proces.

Viața mea merge înainte, în ritmul ei prestabilit, cu tiparele ei organizate, iar în adâncuri, ceva se mișcă. Până și calitatea viselor s-a schimbat, prezența acelui freamăt, a acelei schimbări fundamentale este prezentă până și în vis, modificând subtil manifestările onirice ale impresiilor mentale.

Desigur, citesc, muncesc, iubesc, cresc copii, ascult, vorbesc, scriu, inclusiv pe facebook, când share-uiesc articole ce mi se par relevante, cu mici comentarii adăugite.

Dar nu mă mai arunc cu capul înainte. Nu mă mai pierd în noianul de iluzii perindate de caruselul evenimentelor zilnice.

Din când în când am un soi de intuiții/certitudini extrem de clare, un soi de vedere neobturată a propriei ființe, care îmi confirmă cu un gen de liniște și siguranță interioară de neclintit, că sunt pe drumul cel bun în periplul prin labirintul dinlăuntrul meu.

Din această perspectivă fulgurantă, clară, lumea își pierde consistența, menirea și înțelesul. De aici încolo, nu mai e nimic de învins, de cucerit, de demonstrat. E doar Liniște și Prezență.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *