Adevărul despre Justiția din România

Multă lume trăiește cu o impresie greșită despre justiția din România. Impresia generală a publicului se situează undeva între propaganda ieftină de la televizor, cu descinderi, mascați și zăngănit de cătușe – și scandalurile periodice de trafic de influență ce zguduie mai ceva ca seismele japoneze sistemul judiciar românesc.

Până la urmă ce este Justiția română ? Este premianta clasei europene la capitolul lupta anti-corupție, dată exemplu peste tot, sau o formă mult mai bine mascată de nepotism organizat pe criterii de clan și șpăgi, unde nou-veniții fără proptele nu au acces ?

După 15 ani de avocatură, în care am văzut și am auzit cam tot ce se poate vedea și auzi în acest Sistem, pot spune că realitățile lui sunt într-o continuă schimbare de suprafață, schimbare ce nu afectează însă la modul fundamental fondul problemelor Sistemului.

V-am băgat în ceață ?!

Hai să mă explic. De când se știe, Justiția Română lucrează subdimensionat ca personal și organizare – undeva cu un personal la 40% din necesarul real al Sistemului (procurori și judecători). Se întreabă unii: DE CE ?! nu sunt bani suficienți pentru salariile acestor magistrați ? Nu sunt candidații suficient de bine pregătiți pentru a trece examenele ?!

Realitatea este că stăpânii României mențin sistemul judiciar la limita de jos a personalului pentru a preântâmpina pierderea controlului asupra acestuia.

În magistratură se intră în continuare pe bază de recrutare, recomandare, familie sau șpagă. Recuratare făcută de servicii secrete sau chiar de procurori, recomandare politică sau a unor șefi din servicii secrete, familie (magistrați) și șpagă – în special pentru instanțe de provincie – unde miza controlului Sistemului nu este atât de importantă.

Mai există și un procent infim de procurori și judecători proveniți fie din rândul grefierilor/avocaților (tot pe bază de proptele) și rare cazuri de candidați super-smart, cu creiere pozitronice în loc de masă cenușie, perfecți la capitolul învățat, care reușesc să treacă de furcile caudine ale sistemului de examinare al Institutului Național al Magistraturii.

Notari ? Castă închisă. Trebuie să moară unul ca să poți intra în locul lui. Iar ca să ai șansa asta, fie trebuie să dai șpagă imensă și prinzi loc doar pe provincie, fie ești neam cu un alt notar în funcție.

Avocați ? A existat o fereastră de oportunitate în urmă cu 10-20 de ani, pe care am prins-o și eu, când intrarea în barou se făcea pe bază de examinare de bun simț a cunoștiințelor juridice. Astăzi, Uniunea Națională a Barourilor din România permite întrarea masivă în profesie doar a foștilor securiști, polițiști, procurori și judecători. Pentru restul, gen proaspeți absolvenți, se prefigurează examene la fel de draconice precum cele de la INM !!!

O primă constatare este deci aceea că sistemul judiciar românesc este căpușat la vârf de oameni proveniți din fosta Securitate a vechiului regim comunist. Ușor ușor, se mai scapă de ei, dar foarte greu. Dacă au fost prinși cu șpăgi luate iar situația nu a apucat să explodeze în presă, li se oferă șansa unei retrageri grăbite la pensie, motiv bune pentru ei de a reintra în jocul șpăgilor de pe poziția de avocați, căci intră aproape instantaneu în avocatură, imedicat ce sunt pensionați.

În România, nu oricine poate da șpagă la judecător. Trebuie să folosești o filieră sigură: un avocat fost milițian, securist, procuror sau judecător, în care oamenii din prezidiu au încredere. Anumite filiere funcționează pe linie de prietenii de familie și serviciu (în foste structuri de putere – în prezent relocate în Justiție), vechi de zeci de ani. Sistemul nu moare niciodată, copii celor ce ies la pensie le iau locul, iar relațiile continuă.

Cele mai vânate locuri în prezent de către stăpânii sistemului (căci sunt mai mulți, pe grupuri, haite și familii, și de multe ori se luptă între ei) sunt pozițiile din: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) – în special inspecția judiciară, Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI), Direcția Generală Anticorupție (DGA), Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) și evident ANAF, Antifrauda (tot ANAF), SRI, DNA și DIICOT, fără a uita și mult așteptata Agenție Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).

Miza unora este să aibă un om băgat acolo, fie și ca șofer sau om de serviciu, căci o informație corectă furnizată la timp poate preveni multe neplăceri.

Realității din sistemul de Justiție românesc i se potrivesc cel mai bine cuvintele-blazon ale serviciului de informații israeliene, Mossad:

În tot acest păienjeniș de relații, influențe și interese, ca avocat este greu să rămâi obiectiv și cu atât mai mult să supraviețuiești profesional, dar-mi-te să crești ca și clientelă.

De la un anumit nivel intervine pentru mine plafonarea. Căci clienții doresc “certitudini”, “garanții” iar unii dintre ei sunt dispuși să plătească pe măsură prețul soluțiilor favorabile.

Clientela, în special de penal, de la un anumit nivel în sus, este prea puțin interesată de valoarea profesională a apărării, infractorii vor rezultate sigure. Ei au sentimentul că cumpără o marfă, Justiția, căci așa au fost obișnuiți de către oamenii Sistemului. Și dacă nu le spui ce vor să audă, renunță la tine ca avocat și pleacă la cei ce garantează soluții.

Și aici intervine mistificarea. Sunt unii avocați care pot și chiar fac trafic de influență. Și alții care doar promit, sau lasă să se înțeleagă că au posibilitatea, motiv pentru care cer onorarii exorbitante, din care lasă să se înțeleagă că vor da mai departe la polițiști, judecători sau procurori, dar în realitate doar îi păcălesc pe clienți. Conform legii penale românești, chiar promisiunea că vei da mai departe șpagă este considerată infracțiune.

La acest apogeu al carierei, nu-mi rămân decât două posibilități: fie să apăr infractori mărunți, pe bani puțini, căci îmi repugnă să păcălesc clienții că pot aranja soluții favorabile când eu de fapt nu o pot face, sau chiar dacă aș putea, nu mi-aș risca meseria; fie mă reorientez către alte sisteme de drept mai corecte – cum este cel britanic.

Evident, am ales cea de-a doua soluție căci m-am săturat să văd cum foști milițieni analfabeți fac de râs în instanțe roba profesiei de avocat, dar reușesc să obțină pe cu totul alte criterii decât juridice, clientelă, soluții favorabile și renume.

De vină pentru această stare jalnică de lucruri din Justiția Română sunt în primul rând judecătorii și procurorii care cedează moral în fața acestor haite de derbedei penali care au acaparat nobila profesie de avocat și care ne umilesc pe noi, avocații bazați doar pe cunoașterea legii, prin avantajele pe care le conferă în mod ilicit acestor traficanți de influență travestiți în avocați.

Desigur, o să îmi cereți nume. Dacă ești în branșă, imposibil să nu îi știi. Apar tot timpul la televizor, pe post de mari cunoscători în ale Dreptului, deși până mai acum câțiva ani, mulți dintre ei se aflau de cealaltă parte a fileului Justiției, ne-având habar cu ce se mănâncă avocatura.

Mă doare sufletul când văd cum generații întregi de tineri, ieșiți de pe băncile școlilor de drept din toată țara, plini de idealism, se sparg precum valurile mării de digul inexpugnabil al Sistemului mafiot din justiția română, care a confiscat acest Sistem la toate nivelele.

Sper ca nici unul dintre copii mei să nu îmi urmeze drumul în această profesie plină de umilințe și dezamăgiri, care este avocatura onestă în România.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *