Am momente cnd m opresc brusc din ceea ce fac. De obicei m apuc pe strad, n cte un loc, cnd merg. Și m opresc pentru c simt ceva, greu de descris n cuvinte. Am un gust metalic n gur și n suflet, parc vd ntr-o fracțiune de secund locul respectiv fr mine și fr toți oamenii care forfotesc pe acolo. Un loc etern prin prezența lui static, neschimbtoare. Neafectat de existența noastr, a nlucilor pe dou picioare. Și m podidește pe nas, pe gur, pe ochi, sentimentul eternitții decorului, și al efemeritții mele. Realizez ntr-o clipit farsa crunt a mruntelor mele probleme ce m țin n mișcare și rmn așa, ca un stlp, incapabil de mișcare, dornic s m mut n decorul imuabil, s devin parte din el.

n astfel de momente mi ntrevd existența mea muritoare ca pe o poveste halucinant, ireal, de care m ndoiesc pn și eu. De obicei, m scutur nfiorat din aceast reverie ce risc s mi surpe existența și convingerea c am o viaț, și mi continui drumul, reintrnd n micul labirint al șoriceilor urbani.

Realizez cu spaim c dac aș ceda tentației de a trece dincolo de poarta Eternitții, poate c aici nu ar rmne dect o cochilie goal, de om nebun, cu mințile duse. ntotdeauna acest aruncat cu privirea pe furiș, dincolo de gardul propriei vieți, este urmat de un soi de depresie dublat de sentimentul zdrniciei alergatului pe roata pentru hamsteri. Ne naștem ca s creștem, iubim/urm, muncim, mncm, dormim și n final murim… un pic, pentru a ne rentoarce din nou și din nou la jocul nostru favorit: jocul de-a viața.

Ce m nnebunește cel mai mult e pofta insațiabil de viaț a noilor veniți. Uimirea cu care descoper LUMEA – aceast bucat strveche de Creație, tocit și rstocit ca o talp de pantof, pe care se arunc cu toții s o nfulece, s o mestece zadarnic, fr a putea lua din ea mcar o nghițitur cu care s și potoleasc foamea.

Nimic din ce facem nu dureaz. Ai sentimentul c lumea, viața, timpul se scurg precum n tablourile lui Dali, iar noi suntem incapabili s pstrm pn și o frm ct de mic din tot ceea ce ne nconjoar, de parc am fi niște juctori ntr-un joc video, cu holograme.

Și cel mai ru m rnește sentimentul inutilitții. Inclusiv al scrierii acestui text, care ar putea juca la fel de bine rolul unei scrisori de adio a unui sinucigaș spiritual, care se arunc n Eternitatea nconjurtoare, fr a-și pstra ci de ntoarcere. Cci subiectivitatea și individualismul ce ne caracterizeaz duce la experiențe unice, diferite de la un om la altul, ceea ce va face ca NIMENI din acst univers rece și ostil s nu nțeleag ce naiba vreau s spun, nafar de mine, cel de acum (nu garantez nimic pentru cel de mine !).

CategoryUncategorized
Tags
Write a comment:

*

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Shares