Feed on
Posts
Comments

Europa, încotro ?!

Trăim vremuri interesante, noi popoarele vechii Europe, din toate punctele de vedere. Lumea se schimbă sub ochii noștri. Ieri am participat la un seminar pe teme de noutăți în domeniul drepturile copiilor în legislația europeană. Conferențiarul era un reputat specialist în drepturile copiilor, belgian la origine, european în ADN, președinte al unui ONG de renume.

M-a uimit să constat (încă o dată !) simbioza în care coexistă instituțiile europene (comitete și comiții cu rol consultativ) și organizațiile nonguvernamentale, precum și mecanismul prin care acestea re-gândesc principalele instituții moderne în materie de drepturi și libertăți.

Acest gigantic organism heteroclit numit Uniunea Europeană are ca principală activitate strângerea de informații din țările membre, pe diferite categorii de subiecte, dezvoltând, inovând pe baza acestor informații, declarații, rapoarte cu valoare de principiu și recomandări pe care statele membre ar trebui să le transpună în reglementări cu caracter obligatoriu.

Dacă urmărești cu atenție dezvoltarea politicilor europene, observi că ele au în centrul lor OMUL ca valoare supremă, creând în jurul acestuia o rețea densă de drepturi și libertăți al căror scop pare să fie ameliorarea și îmbunătățirea calității vieții individului.

Acest curent de gândire umanist pornește desigur de la valorile abstracte de bine și adevăr, de echilibru și echitate – având drept substrat altruismul culturii vestice, ancorat în cele două milenii de existență europeană.

Interesant este că în tot acest păienjeniș de mecanisme și concepte noi, regăsim prea puține pârghii care să ducă la impunerea acestor noi norme în legislația națională a statelor membre UE. În afară de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ale cărei decizii au forță obligatorie în sistemul de justiție al statelor condamnate, restul Curților și Consiliilor Europene nu au (încă) aptitudinea de a emite acte care să aibă un efect direct asupra petenților.

Bănuiesc că nobilul crez al marilor gânditori europeni care dezvoltă acest nou sistem de valori a fost acela că, puși în vața unor astfel de concepte rafinate, radiind gloriosa lumină a democrației, membrii legislativelor statelor naționale vor fi dați pe spate și vor adopta în extaz aceste noi norme al căror unic scop este acela de a ne teleporta în paradisul edenic al echității Uniunii Europene.

Realitatea a arătat că idealismul european tinde să sucombe în fața intereselor meschine ale politicienilor din fiecare țară membră, iar fragilul echilibru european poate fi oricând rupt în mod brutal de câte un –exit de tipul brexitului englez, ducând la prăbușirea pilonilor ce susțin această fragilă construcție europeană.

Chiar dacă Europa Unită se va destrăma la nivel politic, sunt încredințat însă ca valorile și normele europene, îndelung rafinate în laboaratoarele intelectuale ale Bruxellului, vor supraviețui construcției politice europene. Căci odată asumate în legislațiile interne, normele europene nu schimbă doar obligațiile cetățenilor ci și mentalitățile acestora. Plase pe fațadele construcțiilor, ca să nu mai înghițim praful, indicatoare rutiere standardizate (alb cu albastru), drepturi cetățenești în raport cu Statul (metri cubi de aer pentru pușcăriași, drepturi în anchete, drepturi pe stradă), libera circulație în Europa doar cu buletinul, toate acestea nu cred că vor mai putea să dispară, chiar dacă Uniunea se va destrăma. Cetățenii Europei, mai ales tânăra generație, privesc ca pe un dat firesc, ca pe o normalitate, toate aceste drepturi și libertăți. Și mai sunt multe altele, care vin din urmă. Desigur, ele au un cost, însă per ansamblu, dacă vor fi implementate toate noile reglementări, lucrurile tind să se îmbunătățească și la nivel național.

Există și o parte întunecată a Europei. Excesele unor lideri europeni, încăpățânarea lor de a promova multiculturalismul agresiv (ce s-a întâmplat cu conceptul de “Europă a Națiunilor Europene, a culturilor europene” ?!), taxate prin ascensiunea mișcărilor eurosceptice, naționaliste.

Dar despre toate astea, într-un material separat.

loading...

4 Responses to “Europa, încotro ?!”

  1. sinergicus says:

    Eu cred ca din fasa , europenismul conceput si gindit de asa zisii lideri europeni s-a nascut mort…toate aceste aparent libertati de care unii se bucura pe afara , sint doar pentru amortirea constiintei… oile pasc linistite in tarc atita vreme cit rumega ce li se da sa rumege.. cind se trezeste cite o oaie( sau mai multe, sa behaie tinjind peste ”tarcul libertatii” europene impus de liderii europeni , apar jandarmii cu bastoane si tunuri cu apa.. cum nu mai esti de acord cu libertatile impuse , sub amenintare ,de indivizi ca merkel esti amenintat cu sanctiuni economice … problema este ca deviatiile de la valorile teoretice europene mult trimbitate ,nu sint altceva decit tendinta reala a acestei UE de a ii transforma in sclavi pe unii pentru folosul altora; aceste deviatii nu caracterizeaza citiva lideri ci fac parte dintr-un plan mult mai amplu bine pus la punct si finantat puternic de indivizi ca soros si sustinut de indivizi ca Junker si altii….nici nu e de mirare ca unele tari deja fac pasi puternici innapoi din fata constructiei de nisip numita UE simtind pericolul … liderii sanatosi la cap si caracter si popoarele care incep sa se trezeasca , se opun puternic din ce in ce mai mult …eu zic ca prin aceasta UE vin mult prea putine lucruri bune in comparatie cu cele rele…dar astea le stiam cu totii de mai multa vreme…

  2. Mihai Vinereanu says:

    Cine nu a auzit de faptul ca UE a
    fost creata sub semnul ideilor austriacului Kalergi nu va intelege niciodata ce vrea bruxellesul sa faca cu popoarele europene. Pe scurt vor sa distruga rasa alba prin amestec cu alte rase. De ce credeti ca vor sa aduca sirieni si negri in Europa? Cititi pe Kalergi si veti intelege totul !!! Asa-zisele “avantaje” oferite de UE sant doar praf in ochi. In schimb ne jefuiesc de toate bogatiile nationale. E timpul sa ne trezim, altfel disparem din istorie!!!

  3. FREEDOM says:

    Omul doarme ………..cind incepe sa se trezeasca forma structurii sociale incepe sa se modifice ca o consecinta a trezirii lui si in final societatea dispare . In ROMANIA avem timp berechet , de sa ne grabim cind merge si asa ? Mai intii fiecare le stie pe ale lui .. urmeaza BARCELONA la televizor ..MESSI -SUAREZ -NEYMAR , spectacol garantat . -Omul incearca sa afle ce este iluzia in loc sa afle cine este cel care percepe aceasta iluzie – (RM) . Nu are rost sa asteptam sa inceapa sa se schimbe miliarde de oameni ptr ca ne trece timpul instant , fiecare se misca in ritmul lui .. la noi in ROMANIA ne guverneaza – somnul cel de moarte – , in final scapa cine poate=vrea cu adevarat din visul asta . Asta e problema reala , unica . Vrei sau nu vrei =a fi sau a nu fi =a nu fi sau a fi .

  4. JE says:

    Desi tu pari un om inteligent acest articol halucinant striga in gura mare low IQ. Fara suparare.
    Nu ai absolut nici un motiv sa pupi in cur UE.

    Daca inca nu intelegi care este treaba cu OMUL si drepturile lui in UE, iti recomand sa arunci o privile pe canalul “criminalului satanist” Varg Vikernes de la Burzum.
    Spui ca esti avocat nu? Ia explica cum sta treaba cu OMUL (alb, european) si drepturile lui pe pamantul lui natal si in “patria mama”. Asculta cu mare atentie si baga la cap. Ba mai mult, cand mai vin muisti sa sustina seminarii arata-le asa ceva si i-ai la intrebari despre “drepturile” OMULUI (alb, european):
    – About Hate Crime
    https://www.youtube.com/watch?v=tSzi7Tdp5VY

    – Why are they killing us? (In Nice, in Munich, etc.)
    https://www.youtube.com/watch?v=g1f25yx0prU

    – Driven by Hatred
    https://www.youtube.com/watch?v=p0CwAyAuwmQ

    Despre inteligenta celor care conduc EU si vin cu “seminarii” pe la “inapoiati”:
    – About Muslim Terrorists
    https://www.youtube.com/watch?v=UfnEKwoUDy0

    – About the Fall of our Civilisation
    https://www.youtube.com/watch?v=kVWx_Dqod_Q

    Poate reusesti sa intelegi acum cum sta treaba cu OMUL (alb, european) si cat valoreaza el pentru UE:
    – Practical Idealism. The Racist and Supremacist Roots of the Ideology behind the European Union
    http://balder.org/judea/Richard-Coudenhove-Kalergi-Practical-Idealism-Vienna-1925.php

    – The Barcelona – Euro Mediterranean Declaration. Secretive European Union-agreements with 10 European and North African Countries
    http://balder.org/avisartikler/Barcelona-Declaration-Euro-Mediterranean-English-Version-2009.php

    – Jewish involvement in the promotion of ‘hate speech’ laws, multiculturalism, mass immigration, denationalization, subversion of traditional values, and related items
    http://balder.org/judea/Hate-Speech-Laws-Immigration-Jewish-Influence-France.php

Leave a Reply