Statistici și vaccinuri

Motto: “Există trei tipuri de minciuni: minciunile, minciunile grosolane și statisticile.” (Mark Twain sau Disraeli)
Statisticile sunt precum bikini: dau ceva idei, dar ascund esențialul.” (Coluche)

Cineva spunea că Dumnezeu i-a dat omului limbajului pentru a-și putea ascunde gândurile. Ei bine, omul acela probabil că n-a văzut în viața lui nicio statistică. În lucrarea colectivă O artă medie, eseu asupra utilizărilor sociale ale fotografiei (1965), Cap. 2 – Definiția socială a fotografiei , Pierre Bourdieu face o observație neașteptată: fotografia fixează un aspect al realului care nu este niciodată altceva decât rezultatul unei selecții arbitrare. Nu ar fi o problemă, numai că fotografia are o pretenție interesantă, aceea de a fi adevărată. Or, în momentul în care între realitatea globală și fotografie intervine un decupaj, realitatea suferă. Iar decupajul nu este niciodată ingenuu, pentru că nu este rodul unei întâmplări, ci al unei decizii constiente. Cineva care are o cultură anume, o viziune asupra lumii, o filosofie, decide care parte din realitate este semnificativă și care nu. Poziționarea camerei într-o anumită direcție constituie în sine o minciună insesizabilă dar teribil de frecventă, minciuna prin omisiune.

Probabil că vă întrebați ce anume caută în acest text referirea la fotografia lui Pierre Bourdieu. Ei bine, înlocuiți cuvântulfotografie cu statistică. Reflecțiile rămân în picioare. Vacciniștii pretind nici mai mult nici mai puțin că eficacitatea vaccinurilor este demonstrată statistic. Greșesc din multe puncte de vedere. Întâi de toate că cifrele și corelațiile lor nu dovedesc niciodată absolut nimic. Pentru a dovedi ceva ai nevoie de idei, argumente și retorică. Or, acestea nu țin și nu vor ține niciodată de statistică. Haideți să dăm un exemplu la limita vulgarității: indubitabil se poate constata statistic că procentul infarctului miocardic în populație crește proporțional cu numărul stâlpilor de electricitate; trebuie cumva să deducem de aici că maladiile cardiovasculare sunt provocate de rețeaua de distribuție a curentului electric? Aici este problema, pentru a stabili o relație de tip cauză-efect trebuie mai mult decât date, trebuie meta-date (cum le numește Joel Best în Damned Lies and Statistics).

Iar partea și mai interesantă este că meta-data (ideea) vine înaintea statisticii, ba chiar decide ce câmpuri vor figura în tabelul cu date. Pretenția statisticilor de a da seama despre realitate este jugulată de faptul că în spatele lor stă cineva care decide ce anume este relevant din realitate și ce nu. Întotdeauna decizia este condiționată de o idee prefabricată care, hocus-pocus, “reiese” ulterior din cifre. E ca un truc făcut de un prestidigitator, trebuie să fii deștept cu premeditare să nu pici în plasa “omului de știință” care-ți întinde sobru statisticile spre consultare. Și n-ar fi rău să știm puțin cum se poate minți cu statistica în mână. Iar eu vă spun dintr-un început: alegeți un punct de vedere care să poată fi demonstrat statistic și vă găsesc specialistul care să vă construiască statistica imbatabilă!

În lucrarea sa, How to Lie with Statistics, Darrel Huff explică unele metode clasice prin care se poate truca un tabel cu date (presupunem că datele sunt ingenue, în realitatea și acestea pot fi trucate grosier, lucru deloc rar):

a) se omit datele care deranjează – versiunea cea mai comodă, cu consum intelectual minim spre zero. Dacă vreau să arăt cât de mult câștig, menționez salariul brut și nu net, dacă vreau să anunț că am o epidemie de rujeolă, spun că în România s-au înregistrat 675 de cazuri confirmate în primele opt luni ale lui 2016, în timp ce în 2015 au fost doar 7 cazuri confirmate. Atat, numai cifrele astea două, și avem o epidemie de toată frumusețea. O să vedem imediat ce cifre au fost omise, și cum se dă totul peste cap.

b) se schimbă formula de calcul după bunul plac: medie, mediană, quantila. Genul de tertip la care ar trebui să fim atenți atunci când se dau cifre legate de salariul mediu din România, de exemplu. Uneori, “mediu” nu înseamnă nici pe departe media aritmetică între cel mai mic și cel mai mare. Salariul “mediu” în România nu este nici pe departe media între salariul minim pe economie și salariul lui Mugur Isărescu.

c) se schimbă datele după cum bate vântul: dacă eșantionul nu este mulțumitor, se introduce un criteriu suplimentar de selecție și toată statistica va arăta altfel. Este binecunoscută formula după care se calculează coșul de bunuri și servicii de bază, pornind de la care se ajunge la costul vieții. Ei bine, întrucât acest din urmă parametru creștea prea mult, pentru a se atenua impactul inflației asupra publicului s-a recurs la o serie de schimbări pornind de la meta-data următoare: atunci când un consumator nu mai are acces la un produs din cauza prețului prea mare, va apela la un substitut pe care și-l va putea permite. În felul acesta se temperează escaladarea costului vieții de câțiva ani încoace. Să știți că de fiecare dată când un politician vă aruncă în față că trăiți destul de bine raportat la anii trecuți, el consultă o statistică ce presupune că mâncați crenvurști în loc de salam săsesc și beți Adria în loc de sucuri naturale din fructe.

d) se face un sondaj: cu asta intrăm în manipularea de top, pentru că sondajele se fac la comanda și spre satisfacția clientului;

e) se modifică scala graficului, adăugându-se sau scoțându-se efecte de perspectivă. Chiar asta a făcut Ministerul Sănătății (știu, e newspeak) prin comunicatul din data de 21.09.2016. Caz clasic de minciună statistică, pe care îl vom analiza în continuare. Dar mai întâi să vedem ce anume ne-a servit MS ca argument pentru vaccinarea industrială care se coace cu noua lege.

E adevărat? Este. Avem o epidemie? Răspuns: avem niște cifre. De la ce cifră în sus avem o epidemie, asta nu reiese dintr-o statistică, oricare ar fi ea, pentru că este vorba despre o meta-dată. MS a modificat scala graficului, concentrându-se pe ultimii doi ani, și avem o creștere cu adevărat alarmantă, de 9642,85%. Consultând datele puse la dispoziție de Institutul Național de Sănătate Publică din România, prin intermediul statisticilor sale anuale, suntem în măsură să lărgim un pic statistica:

Interesant, nu? Adică avem epidemie în 2016, iar MS condamnă campaniile antivaccinare. Păi, cum se face că în 2011-2012, când numărul de cazuri a fost de 8-12 de ori mai mare ca acum, adică apocalipsa prin rujeolă, MS n-a scos niciun sunet de bucium? S-ar putea să găsim răspunsul dacă mai extindem puțin statisticile. Drept pentru care facem apel tot la rapoartele anuale puse cu atâta generozitate la dispoziția publicului de INSP:

Și mai interesant, nu? Notăm în treacăt că o statistică mai complexă este una mai apropiată de realitate (pe care nu o poate nicicum înlocui). Invers, cu cât lucrurile sunt prezentate mai simplu, cu atâta probabilitatea de a fi mințiți crește. De exemplu, eu văd că în anii în care au fost în medie de peste 10 ori mai multe cazuri de îmbolnavire, vaccinarea a fost în jur de 95%, de unde mă văd îndreptățit să deduc fie că vaccinurile nu pot împiedica răspândirea bolii, fie chiar o produc. De fapt, nu deduc, mă prefacnumai, pentru că știam asta dinainte de a vedea cifrele. Însă în mod cert motivul pentru care MS n-a ieșit la înaintare împotriva dizidenților antivacciniști în 2011-2012 este unul simplu: vaccinarea duduia.

Mai văd însă ceva în acest tabel (sunt conștient că vorbesc de parcă m-aș uita pe fundul unei ceșcuțe goale de cafea, dar nu e nicio diferență): o ciclicitate a răspândirii bolii contagioase cu creștere și descreștere într-un interval de 4 ani. Desigur, dacă aș dispune de statistici pe ultima sută de ani ar fi chiar mai bine, numai că nu dau de ele. Iar în cazul acesta precis, aș mai vrea să am la dispoziție inclusiv cifre pe județe/regiuni, cu corelația cazurilor de îmbolnăvire și a ratei de acoperire vaccinală. Ba chiar aș vrea să cunosc starea generală a celor care s-au îmbolnăvit, dacă au fost hrăniți suficient de mult și suficient de bine, dacă au avut parte de mișcare și de soare, dacă au avut un climat familial echilibrat și au fost sau nu iubiți. Oh, tocmai am ieșit din statistici, tocmai vreau să știu unde lovește boala și unde nu, vreau să știu dacă cei care au murit de rujeolă nu cumva erau deja într-o stare precară, dacă nu cumva diagnosticul vine pe fond de mizerie gravă, sau stres insuportabil, sau malnutriție severă. Alo, MS, se poate?

Închei cu întrebarea, pe care ar trebui să ne-o adresăm fiecare din noi: de ce suntem așa de ușor de mințit cu statistici? Răspunsurile sunt multiple, începând cu constatarea că, în civilizația noastră adevărul nu mai este demult o idee, ci o cifră. Adevărurile din vechime, eterne și imuabile, au fost evacuate tocmai pentru că nu au dimensiune aritmetică. Apoi, de vină suntem noi, care ne lăsăm legănați cu o falsă cunoaștere în loc să ne asumăm, în numeroase privințe, o sănătoasă incertitudine radicală. Avem fantasme legate de controlul realității pe care statisticile le satisfac în mod mulțumitor. Avem o inabilitate crasă de raportare la real pe care o pansăm cu cifre oarbe. Undeva, în istoria modernității, am pierdut pur și simplu buna definiție a verbului “a înțelege”.

sursa: Radu Iliescu

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *