Valori și anti-valori

Știu că foarte mulți dintre cititorii blogului au fost surprinși de subiectele abordate în ultimele postări: ofrande de lumină pentru sufletul Neamului Românesc, mesajul acelui tânăr despre pedeapsa ce va veni asupra Americii, etc.

Văd tot mai des la oameni, în special la tineri, cum aceștia adoptă o atitudine ușor zeflemitoare sau chiar ironică atunci când vine vorba despre subiecte gen religie, Dumnezeu, Rai, Iad, diavol, îngeri, poruncile divine (alea 10 din Biblie !), Apocalipsă, a doua venire a lui Hristos, Judecata de Apoi, Suflet (și vânzarea sufletului către diavol !) sau păcat. Mai ales păcatul ! Adevărurile vechi despre om, creator și locul lui în Creație au devenit desuete, s-au demodat. Este vremea Domniei Omului, care are pretenția că a subjugat materia cu ajutorul științei.

Este mult mai cool să discuți despre reiki sau șamanism decât despre creștinism; despre karmă decât despre păcat; despre spiritism, channeling și clarvăzători decât despre asceză, mistică și teologie.

Tot mai des întâlnești opinia că dacă ai bani, poți cumpăra orice: sănătate, longevitate, protecție în fața calamităților vieții de tot felul. Bătrânii își cumpără organe de transplant, dinții căzuți se montează prin implanturi, avem impresia că putem păcăli destinul, natura, legile firii cu ajutorul științei și tehnologiei moderne. Doar moartea ne mai încurcă un pic, în rest universul înconjurător a fost cucerit, îmblânzit și pus în slujba îndeplinirii dorințelor noastre.

 

La naiba deci cu opiniile retrograde religioase, născute din frica irațională a omului primitiv confruntat cu universul ostil, ale cărui legi nu le înțelegea și care l-au făcut să inventeze, cu imaginația sa de om ignorant, forțe ascunse ale Naturii, ale căror personificări au devenit zeii religilor vechi. Trăiască deci, noua zeitate a omului modern, Rațiunea – și biserica acesteia, Știința. Doar proștii, inculții, țăranii și fanaticii îndoctrinați mai au nevoie de Dumnezeu în aceste zile. Omul modern râde în hohote de pupătorii de moaște, arată cu degetul lăcomia și perversitatea ierarhilor Bisericii Creștine și cere în gura mare Spitale, nu Catedrale. El are nevoie aici și acum, de cele de trebuință îngrijirii corpului său, căci nu mai crede în suflet și nevoile acestuia.

De ce nu mai crede omul în suflet ? Pentru că a pierdut contactul cu el. În fața mirajului halucinant al lumii moderne, cu strălucirile înșelătoare ale tehnologiei, orice om care își poate permite un smartphone își găsește o poartă facilă pentru a aluneca în iluziile universului virtual, înstrăinându-se de realitate și cel mai grav, de el însuși.

Cuvintele de ordine au devenit joaca și distracția. Rareori, informația. Societatea modernă hiper-tehnologizată este bolnavă de plictiseală. Oamenii caută în permanență, precum drogații doza, evadări din viața reală personală pentru a face față unor realități sociale tot mai dure.  Filme noi, jocuri noi, muzică nouă, clipuri noi, chestii haioase noi. Dacă studiem puțin istoricul navigării în virtual, descoperim cât de previzibili și de săraci în preocupări suntem. Intrăm pe maxim 10 site-uri unde citim ce mai publică unii sau alții cu nimic mai breji decât noi. Dăm like la titluri, de multe ori fără să mai citim, mergem mai departe, mereu și mereu în căutare de nou, de senzațional, roși de un soi de vierme al lipsei de răbdare, cu un zumzet de nemulțumire continuă în urechi, cu o senzație de insațietate precum cea a personajelor din povești care nu se pot sătura oricât ar bea sau ar mânca.

Ne e frică de liniște, de singurătate, facem crize dacă rămânem fără net sau semnal la telefon, dovadă a dependenței noastre cvasi-totale de drogul mirajului tehnologiei.

Iar când ni se “întâmplă” lucruri rele în viețile noastre, dăm vina pe tot felul de lucruri sau persoane, mai puțin pe noi înșine – sau, mai exact, pe acțiunile noastre anterioare.

Omul modern nu crede în păcat, pentru că nu crede în pedeapsa divină. Și nu crede în pedeapsa divină pentru că nu crede în existența regulilor divine și a Creatorului care le-a impus.

Și atunci, cum să mai acționeze suferința ca remediu spiritual ? Cum să își mai îndrepte omul ochii către Dumnezeu când știința îi sare în ajutor, răpindu-i lecția spirituală dată de Creator ? Căci știința, ca o curvă mincinoasă, se pricepe să dea speranță, cum este în cazul bolilor terminale, răpindu-i omului șansa de a înțelege și de a se regăsi în relația sa cu Divinitatea. Omul modern speră toată viața, dus în eroare de promisiunile Științei, și moare disperat, părăsit de aceasta.

Cum să reconciliezi această lume cufundată în iluziile seducătoare ale tehnologiei, cu realitatea spirituală despre care cei mai mulți oameni nu au nici cea mai vagă idee ?

Și râdem, plini de îngâmfare, arătând cu degetul la ceea ce ni se pare a fi prostia sau fanatismul altora, fără a vedea că în realitate poate că suntem la fel de proști sau fanatici ca cei pe care îi înfierăm acuzator, unica diferență fiind că noi am pus în locul lui Dumnezeu, Știința.

Cel mai grav este faptul că oamenii în marea lor majoritate, nu realizează că lumea este un câmp de bătălie între forțele ascunse ale Binelui și Răului. Că Dumnezeu și diavolul există, iar lupta între aceste forțe se dă în sufletele oamenilor. De fiecare dată când acceptăm un rău, în viața noastră sau în societate, răul mai câștigă un pic de avantaj, de influență asupra lumii noastre. Ne permitem să avem opinii și judecăți personale asupra unor valori fundamentale, ignoranți cu privire la efectele acceptării noastre.

Ni s-au inoculat idei aberante, bazate pe principii “umaniste”, că:

  • femeia are dreptul la avort, căci e dreptul ei de a face ce vrea cu corpul ei (de parcă și l-a cumpărat de la magazin și e proprietatea ei) – uitând că nu noi dăm viața, ci Dumnezeu și că nu deținem cu adevărat nimic al nostru ci totul ne-a fost dat cu împrumut, pentru scurtă vreme;

  • e uman să “eutanasiezi” pe cei ce doresc să moară, căci e dreptul lor de a-și sfârși viața “demn” atunci când o doresc, uitând că doar Dumnezeu are dreptul să ia ceea ce a dăruit.

  • E normal să “trăiești cum îți place” și să “faci ce vrei”, atâta timp cât nu deranjezi pe alții, uitând că toate faptele noastre au repercursiuni și că mai devreme sau mai târziu, vom răspunde pentru felul în care am trăit.

În realitate, diavolul și demonii lui își râd în pumni de rătăcirea în care au adus Umanitatea, căci convingând rațiunea omului că este “uman” și firesc să faci toate lucrurile descrise mai sus, în realitate încalci poruncile dumnezeiești și îți pregătești un viitor de suferință.

Poate că pentru mulți, aceste rânduri sună a dogmă și fanatism, a convingeri ne-bazate pe nimic, dar să știți că am ajuns la aceste concluzii nu pe baza credinței oarbe sau a însușirii unor dogme în mod fanatic, ci analizând lumea în care trăim, viețile oamenilor și experiențele lor de viață. Cunosc oameni care din dorința de succes, și-au vândut sufletul diavolului. Unii or să râdă zeflemitor, spunând că respectivii au făcut o bună afacere, pentru că au vândut… nimic, nimănui (diavolul fiind o plăsmuire a imaginației, în viziunea lor), iar treaba asta funcționează psihologic precum efectul placebo, dându-i încredere respectivului în reușită, pe baza legilor autosugestiei.

Alții or să spună ce e doar o figură de stil faustiană, demodată. Eu vă spun că oamenilor respectivi le este frică să rămână singuri, le e frică de moarte, le e frică de oglinzi (nu știu ce or vedea în ele) și majoritatea, spre bătrânețe, regretă pactul făcut. O astfel de persoană care a murit recent mi-a întărit convingerea că Dumnezeu și satana sunt reali, iar lumea nu este ceea ce pare la prima vedere. Poate cu altă ocazie o să scriu mai mult despre asta.

Închei aici cu un citat care spune multe despre forțele satanice din zilele noastre: „Educația este o armă ale cărei efecte depind de cine o ține în mâini și spre cine este țintită” – Stalin, 1924

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *