De ce avem nevoie de umor ?!

Un banc, un zâmbet, o vorbă bună care să îți descrețească fruntea, sunt raze de soare, frumuseți, culori binevenite în această vale a plângerii ternă și întunecată – care pare să fie lumea pentru omul obișnuit.

Căci neândoielnic, lumea nu poate fi altfel decât este, oricât ne-am strădui cu slabele noastre puteri: un etern câmp de bătălie între forțe ce vor să se domine reciproc. O luptă pe care toată lumea o dă, în felul său: unii pentru supremație, alții pentru supraviețuire.

În toată această vânzoleală generală, puțini sunt cei care își găsesc liniștea și echilibrul în vre-o nișă de moment creată de karma lor cea bună – pentru moment.

Iar lupta duce la încordare, la contracție, la comportamente de genul fugi sau luptă; ură sau frică. Sau ambele în același timp.

Unii spun că remediul este iubirea, altruismul, dăruirea, spiritualitatea. Însă omul aflat în criză existențială, în lipsurile vieții de zi cu zi, în suferință intensă, nu se poate detașa de condiția lui actuală. Căci spiritualitate pe burta goală foarte rar ai să vezi.

Însă și omul aflat în suferință poate să râdă. Râsul, umorul, apare spontan, se descătușează în hohote eliberatoare din adâncul ființei noastre profunde, pulverizează într—o fracțiune de secundă toate fricile și angoasele momentului, schimbă instantaneu starea de spirit într-un mod sincer și natural, imposibil de falsificat.

Acesta este motivul pentru care în loc să scriu pe blog, prefer să ajung la inimile celor din jur cu un banc, o glumă, o povestioară hazlie. De aceea sunt în permanență “înarmat” cu o redutabilă colecție de poante ce îmi roiesc permanent în memorie și prefer să presar printre lucrurile serioase pe care le postez pe pagina mea de facebook, tone de glume.

Și totul porneșe de la dorința fundamentală de a-i vedea și pe ceilalți cel puțin la fel de fericiți cum sunt eu uneori. De aceea, vă îndemn dragii mei, nu ezitați să râdeți și mai ales, să căutați umorul, veselia și buna dispoziție. Căci proștii, încuiații, îndoctrinații și habotnicii nu știu să râdă. Ei sunt centrați în jurul propriilor obsesii pe care le apără cu înverșunare, uitând că viața trece la fel de repede pentru toată lumea iar timpul nu așteaptă pe nimeni, ci năruie totul, în afară de Adevăr.

Râsul mai are o funcție esențială: eliberează de frică și ură. |Frica și ura sunt instrumentele indispensabile necesare elitelor planetei pentru manipularea oamenilor. Frica și ura ne fac să fim divizați și ușor de controlat. Râsul este cel mai mare dușman al Noii Ordini Mondiale (după Dumnezeu, desigur !) căci el anulează spontan barierele dintre cei ce împărtășesc o doză sănătoasă de umor. Oameni capabili să se omoare între ei, se pot îmbrățișa fericiți, frățește, împărtășind o glumă.

La un banc bun, râde și ungurul, și românul. Și homosexualul, și bărbatul cu orientări normale. Și țiganul și europeanul. Râsul este un izvor de normalizare a relațiilor interpersonale capabil să dizolve orice barieră creeată de mediul cultural sau social în care trăim. Ne amintește tuturor că în final, toți suntem oameni.

Iar el, umorul, este opusul egalitarismului silnic, impus cu forța sub pretextul “valorilor umaniste, democratice, europene”. Căci corectitudinea politică impusă de actualul current așa-zis democratic ne-a transformat pe toți în japonezi medievali, în cetățeni ai sovietelor, care afișează zâmbete ipocrite, ascunzându-și adânc gândurile adevărate despre probelemele care contează, de teama de nu a fi stigmatizați, persecutați.

În opinia mea, un bun barometru al gradului real de libertate în cadrul unui regim așa-zis democratic îl constituie capacitatea indivizilor din acea societate de a se exprima deschis și liber, de a spune cu voce tare ce gândesc pe diferite teme de interes general.

A-ți fi teamă să spui ce gândești, să pui în discuție, deschis, cu argumente, o temă sau un subiect gen holocaustul evreilor din al doilea război mondial îți poate atrage instantaneu eticheta de antisemit. Dacă spui un banc cu țigani sau îți manifești dezacordul față de primirea refugiaților sirieni, riști să fii redus la nominații gen rasist, xenofob sau promotor al urii. Mai nou, este o rușine și să te arătți prea patriot, căci atunci devi automat naționalist, adică tot un soi de extremist în ochii celorlalți.

Toate aceste casificări și etichetări se bazează pe un soi de constrângeri impuse prin intermediul mass-mediei, care ar trebui să genereze anumite înfrânări în masele de oameni, să-i determine să adopte o anumită conduită, de teama de a nu se simți respinși prin excluziunea socială la care sunt supuși cei cărora li se lipsesc etichetele negative.

Nu se mai merge pe educație și bun simț, ci pe constrângere cu ajutorul colectivității. Datorită educației primite, nu voi jigni sau agresa niciodată (sau hai, aproape niciodată) un țigan, un ungur, un evreu sau homosexual – că tot am dat aceste exemple. Pentru că îmi repugnă să provoc altora suferință și am capacitatea de a vedea omul, nu eticheta dată de nația, etnia sau orientarea sa sexuală. Și chiar dacă nu sunt de acord cu el, sau cu mediul sau preferințele lui, pot depăși aceste bariere, căci am acces la un adevăr absolut, dincolo de adevărul relativ al acestei lumi: cu toții suntem din aceeași conștiință unică plămădiți.

Însă acest lucru nu mă va împiedica să îmi păstrez viziunea proprie asupra lumii în care trăim, să susțin valorile în care cred. Eu îi spun acestei atitudini, bun simț.

Ca în gluma cu jidanul. Ce este un jidan ? Un evreu care tocmai a ieșit pe ușă. Bunul simț mă împiedică să îl jignesc dacă știu că respectivul nu are capacitatea de a-și depăși condiția etnică, de a fi mai mult decât un evreu și de a putea râde despre asta, dar în lipsa lui, fără referire la o persoană anume, pot glumi pe seama etniei sau nației respective.

De aceea, vă rog să râdeți. Un imens hotot de râs, din străfundurile și rărunchii a 7 miliarde de oameni, va da în final cu curu de pământ fanfaronada Noii Ordini Mondiale. Desigur, ăsta nu va fi sfârșitul luptei, dar măcar ne va asigura în continuare libertatea relativă de a ne duce mai departe viețile, fiecare pe cărarea karmei sale, cu bune și cu rele, către ceea ce credem că ne face fericiți.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *