Mihai versus Parpanghel

Bună, el este Mihai. El muncește de la 15 ani. Toți cei din familia lui, ca de altfel toți cunoscuții și prietenii săi muncesc, înafară de cazurile rare în care sunt bolnavi. În tot acest timp, Mihai a reușit să facă și o școală, și să învețe o meserie. Atât el cât și prietenii și cunoscuții săi au fiecare cel puțin un membru al familiei care muncește în străinătate și eventual trimite bani acasă. Mihai plătește taxe și impozite la Stat și are rată la bancă pentru casă. Nici un membru al familiei sale nu se află în pușcărie. Mihai vrea să se căsătorească cu prietena lui și speră ca peste câțiva ani să își permită să crească și un copil.

Mihai și prietenii lui nu votează cu PSD și nu vrea grațierea colectivă, pentru că vrea să trăiască liniștit, în siguranță, cu infractorii condamnați la pușcărie, nu în libertate.

Bună, el este Parpanghel. Nu a muncit nici măcar o zi în viața lui, ca de altfel toată familia lui. Ei sunt “asistați sociali”, deși nu suferă de nici o boală serioasă. Nu au o casă a lor, deci au ocupat una aflată în proprietatea Primăriei (eventual în centrul orașului), sau a primit o locuință socială, unde refuză să plătească chirie sau întreținere și de unde nimeni nu îl dă afară. Parpanghel nu prea știe să scrie și să citească și nu are nici o meserie. Are 7 copii și continuă să facă, pentru că primește ajutoare sociale pentru fiecare dintre ei. Atât el cât și toți prietenii și cunoscuții săi au cel puțin o rudă în pușcărie. Nu a plătit niciodată taxe sau impozite la Stat, însă circulă de când se știe fără bilet, cu RATB-ul, ca de altfel toate rudele, prietenii și cunoscuții săi.

Parpanghel a votat cu PSD iar acum el vrea grațierea colectivă dată de Guvern pentru că vrea să își vadă rudele și prietenii mai repede acasă.

Mihai și Parpanghel sunt România reală. Votul de anul trecut a dovedit că în România trăiesc mai mulți Parpangheli decât Mihai. Iar numărul de Parpangheli continuă să crească de la an la an, în vreme ce toți mai mulți Mihai pleacă din țară.

Oare cât o să-l mai suporte Mihai pe Parpanghel ?!

loading...

8 thoughts on “Mihai versus Parpanghel

  1. probail MIHAI va lua hotarirea sa plece din aceasta tara plina de PARPANGHELI , nemaiputind suporta constientizarea faptului ca tara asta se umple de vite d-astea proaste ca noaptea

  2. “Oare cât o să-l mai suporte Mihai pe Parpanghel ?!”

    Problema cu Parpangelii este ca sunt mai multi si mai uniti in prostia lor decat toti Mihaii la un loc.
    Oare de ce Mihai inca se mai afla in tara? Sau daca tot sta in tara, de ce nu lucreaza pe firma optimizata fiscal si operational si plateste taxe ca boul?

    Romania reala:
    – Viața ca vacanța
    https://www.youtube.com/watch?v=FS-IYNV27uU

  3. Saracia naste demoni ,Parpanghel a luat nastere datorita nepasarii STAT-lui .Cand comunisti i-au obligat sa lucreze n-a fost bine ,din cate mi-aduc aminte .Sa fim seriosi lenea si prostia e naturalizata in Romania .Toti cer bani ,dar fabrici si uzine ?Tara trebuie sa produca ca sa poata cheltui ,asta nu spune nimeni ca tace clasa politica …de spunem ca ei ii convine ,dar noi … Dam bani politicienilor ,doctorilor ,profesorilor ,birocratilor,politiei,intregului sistem dar noi muncitorii?Atiti cati am mai ramas punem capul in pamant si asteptam sa mareasca minimul pe economie poate mai supravietuim un an ,doi ,suntem calificati dar cine are nevoie de noi .Ma tantalai am fost de-a lungul istoriei dar atat de prosti ca in ultimii 27 de ani ,nu cred ca s-a mai intamplat de 2000 de ani .Si cati credeti voi ca din cei plecati dincolo isi exercita meseria ?Spune-ti lucrurilor pe nume barbatii 90% lucreaza pe santiere iar noi femeile la ingrijit batrani (spalator de babe la cur) ,curatenie pe la casele celor bogati si femei de servici pe la birouri .Sa fim seriosi nu Parpanghel e de vina ca a ramas analfabet ,ia sa nu fi distrus scolile profesionale ,sa-ti fi dat interesul pt ele ,sa nu fi distrus economia si ai fi putut sa integrezi (chiar cu forta ,prin obligativitate scoala profesionala si apoi 3 ani de munca vrei nu vrei sa-ti platesti scoala) . Fiecare profesoras cu un mic doctorat si-a tras o facultate ,face bani si scoate prosti pe banda rulanta si ni trimite sefi pe aia cu relatii ,restul umfla randul somerilo un timp si apoi vand papuci.Mihai e robul pamantului ,a fugit in Europa doar glazura e mai frumoasa tot rob esti ,ceva mai bine platit dar in cati ani va fi el platit la fel ca si localnicul pt aceiasi munca depusa? .Ca de noi si bulgariii (ce-om avea frate de ne urasc atat?)suntem cei mai prost platiti ,polonezul ,lituanianul,ungurul si orice natie de pe pamantul asta e mult mai bine platita .Durerea nu e Parpanghel ,nu e Mihai ci faptul ca NU AVEM COLOANA VERTEBRALA ;NU NE UNIM ;PUNEM CAPUL IN PAMANT SI SPERAM CA NOUA NU NI SE VA INTAMPLA. Capul plecat ,sabia nu-l taie ,dar te face sa mirosi imineii si asta-i pacatul poporului nostru.

  4. @simona , f bine spus , ultimele cuvinte. Nu se stie daca e blestem , prostie sau ingalare sau toate 3 ….insa e ceva de necrezut inertia acestei turme …..de necrezut !

  5. Intre timp Parpanghel a mai facut 3 puradei. Acum Mihai trebuie sa munceasca mai mult si statul sa ii ia mai multi bani prin taxe si impozite ca sa dea ajutoare sociale noilor cetateni.

    Peste ceva ani puradeii care nu vor vrea sa munceasca il vor face la buzunare pe batranul Mihai ca sa-i fure pensia.

  6. “Comuniștii, democrații extremiști, liderii negri rasiști, feministele, perdanții în alegerile prezidențiale din America, extremiștii musulmani, ateii, organizațiile gaylor și lesbienelor, migranții ilegal ș.a., susținuți de miliardarul mason și ateu Soros, au pregătit demult milioane de adepți care, iată, după victoria președintelui Donald Trump (declarat anti-mason), au declanșat astăzi proteste masive (sute de mii de indivizi în multe orașe americane și europene) care demonstrează vehement pe străzi cerând răsturnarea președintelui ales și înlocuirea lui cu Hillary Clinton.”

    ” Aghiuță își bagă coada serios în politică, la fel ca în orice domeniu. Interesant este că Trump l-a evocat de vreo 3 ori pe Dumnezeu în discursul de acceptare de ieri, iar azi a stat ore întregi la biserică unde s-a rugat cu mulți credincioși de diverse confesiuni pt. pace și prosperitatea Americii,, în timp ce conducătorii demonstațiilor îndemnau la răscoală și puneau foc….”

  7. Din pacate ne-am coborit la subcultura aparuta dupa 90 reprezentata de manele ,emisiuni la tv si ziare deocheate.De plecat din tara ar trebui sa plece DEFINITIV adunaturile.

  8. “Oare cât o să-l mai suporte Mihai pe Parpanghel ?!”
    Mihai nu l-a suportat niciodata pe Parpanghel.
    Parpanghel a fost sclavul lui Mihai destul de mult timp. Povestea lui Parpanghel se aseamana foarte mult cu povestea mai veche a lui Itzic in lume. A fost sclav, eliberat din robie se plimba si face ce vrea prin lume, traieste dupa legea bunului plac si cat de curand va avea pretentia sa i se puna la dispozitie(sa fie creata) o tara pentru el si familia lui si apoi sa se autoproclame poporul ales intre popoare pentru ca oricum nu da doi bani pe ceilalti.
    Parpanghel are mari sanse sa-si vada visul cu ochii deoarece dupa cum bine a vazut Mihai, la fiecare Mihai nou nascut, doi/trei Parpangheli apar ca din senin…
    Asa ca, problema e: Pe cand ziua cand Parpanghel ii va spune lui Mihai …Mucles, io sunt sefu aici!
    Deie Domnu sa gaseasca Parpanghel un popor mai fraier ca al lui Mihai si sa se mute acolo insa sincer…slabe sanse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *