Miercuri 25 ianuarie, cu toții la Guvern ! Vor să dea Grațierea Penalilor din politică

Avem Dovada că Johannis și hoții din PNL vor și ei grațierea

Grațierea promovată de guvernul Grindeanu la comanda penalilor din PSD agită spiritele zilele acestea și aparent scindează clasa politică românească în două.

Voi demonstra că nu este vorba de nici o scindare, în realitate PSD și PNL, Dragnea și Johannis se ceartă pe grațiere doar așa, de ochii proștilor.

Despre grațiere și amnistie s-a vorbit mult în ultimii ani. Într-o societate normală, resetările Sistemului sunt nu doar normale, dar și necesare. Amnistii și grațieri se dădeau și pe vremea regimului Ceaușescu iar după revoluție s-au dat cam odată la 10 ani.

Lupta împotriva corupției politicienilor a dus însă la schimbarea regulilor și toate încercările de amnistiere sau grațiere colectivă din ultimii 4 ani au fost sortite – pe bună dreptate, eșecului.

Ne amintim vinerea neagră de acum 3 ani, când Ponta pleca în Turcia să își trateze genunchiul, iar Comisia Juridică din Camera Deputaților aproba în secret proiectul de lege al amnistiei, blocat apoi cu mare scandal la presiunile Ambasadei SUA.

De data aceasta, profitând de înscăunarea lui Donald Trump, Dragnea și Grindeanu s-au spălat pe mâini de grațierea colectivă, plecând în SUA imediat după anunțarea proiectului.

Ei bine, de data aceasta e vremea ca președintele României, Klaus Johannis să plece la Bruxelles de ziua națională a României, pentru… inaugurarea unei expoziții despre holocasust, lăsând loc liber penalilor din PSD pentru adoptarea Ordonanței de Urgență privind grațierea colectivă.

De ce pleacă Johannis din țară la un eveniment care nu interesează pe români, exact când era mai mare nevoie de el la Guvern ? De ce nu a vrut să repete figura cu apariția intempestivă la ședința Guvernului Grindeanu, acum când se știe că se va adopta efectiv ordonanța grațierii ?

Răspunsul este simplu: pentru că și Johannis, împreună cu derbedeii din PNL își doresc în secret grațierea, la fel de mult ca derbedeii din PSD.

Dacă PNL-ul dorea cu adevărat să se opună eficient grațierii politicienilor sau oamenilor de afaceri cu conexiuni politice, putea face propuneri eficiente pentru modificarea proiectului grațierii.

Spre exemplu, la articolul care prevede eliberarea deținuților care au copii cu vârstă sub 5 ani în întreținere, prevedere care l-ar pune liber pe Cristi Borcea, puteau completa paragraful respectiv în sensul că prevederile articolului nu se aplică condamnaților a căror situație financiară nu impune lăsarea în libertate pentru a asigura copilului aflat în întreținere mijloacele necresare traiului. Și gata, se rezolva problema infractorilor bogați care ies din pușcării doar pentru că au copii mici, și lăsau amărâții să iasă din pușcărie să aibă grijă de copii lor.

La fel, întreaga ordonanță a grațierii putea fi completată și modificată de așa manieră încât să lase liberi doar infractorii de drept comun și să blocheze eliberarea hoților din politică. Dar nu s-a vrut.

Prin această aparentă opoziție totală față de grațiere, PNL-ul lui Johannis a vrut în realitate să păstreze ordonanța în forma ei actuală, în care evaziunea fiscală și spălarea de bani – în formele comise de șmecheri, cu prejudicii de sute de milioane de euro – sunt grațiate, în care așa-zișii bolnavi cronici cu acte false pleacă acasă, fără să mai plătească prejudiciile imense pe care le-au produs.

De ce nu modifică proiectul Ordonanței de Urgență a grațierii în sensul ca cei cu prejudicii mari să nu beneficieze de grațiere !? Căci pușcăriile sunt pline de infractori mărunți, care au furat sume mici, cei cu prejudicii mari fiind doar câteva sute. Logica instituției grațierii spune că trebuie să beneficieze de această măsură doar cei cu fapte ce au avut impact social minim, nu infractorii care au nenorocit țara, și care pe vremea lui Nea Nicu ar fi fost executați prin împușcare pentru subminarea economiei naționale !

Aici trebuia să se miște Johannis și întreaga opoziție anti-PSD, care în realitate nu există. Aici aveau ocazia să se afirme inteligent niște Nicușori Dani, dar nu au făcut-o, spre dezamăgirea românilor care i-au votat.

Că întreaga agitație a politicienilor pe tema grațierii colective este doar o mascaradă, o dovedesc faptele. Deși ordonanța nici nu a fost adoptată încă de Guvern, cei de la Administrația Națională a Penitenciarelor lucrează  deja la listele cu numele celor ce vor fi puși în libertate ca efect al grațierii.

Așa că dască îl mai vedeți pe Johannis în piață la mitingul anti-grațiere, dați-i o flegmă între ochi din partea mea.

Vrăjeala lui cu referendumul este doar praf aruncat în ochii proștilor, bun să calmeze strada, până când vom fi puși în fața faptului împlinit și nu se va mai putea face nimic. Căci un referendum necesită parcurgerea unei proceduri anevoioase, care în final trebuie aprobat de către Parlament, adică tot de către PSD. 

Iar momentul este perfect ales. Miercuri – când vor da Ordonanța Grațierii, bugetarii sunt relaxați după 4 zile de concediu, pensionarii așteaptă creșterea pensiilor conform noului proiect de buget pe 2017, șoferii așteaptă 1 februarie pentru a scăpa de taxa de primă înmatriculare. iar Johannie e la Bruxelles, de unde va plânge cu lacrimi false de crocodil soarta cea crudă a justiției din România.

Deci cine să mai iasă la mitinguri, să dea jos cel mai promițător guvern din ultimii 20 de ani !?

Încă o dată, se dovedește că în România blaturile se fac nu doar în fotbal, ci și în politică, și mă întreb dacă nu cumva rezultatele alegerilor parlamentare recente nu sunt cumva tot rezultatul unei monstruoase înțelegeri politice, pentru ca penalii politici să fie scoși din pușcării cu mâna mult-hulitului PSD, pe baza votului popular !?

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *