Care e treaba cu așa-zisa dezincriminare a abuzului în serviciu de către Curtea Constituțională

Tot felul de pseudo-specialiști își dau cu părerea în mass-media – după cum le dictează interesul de partid, despre povestea cu abuzul în serviciu. Și pentru că m-au enervat imbecilitățile citite pe diferite site-uri, am decis să dau și eu o explicație cu cartea în față, schematică, simplă și pe cât se poate pe înțelesul tuturor.

Deci:

Definiție pe vechiul Cod Penal: Art. 246 Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Definiție pe noul Cod Penal: Art. 297 Abuzul în serviciu

“(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”

Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale dispune:Admite excepția de neconstituționalitate… și constată că dispozițiile art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 și ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.”

Poate părea ciudată soluția Curții, de a ADMITE excepția, constatând că prevederile respective SUNT CONSTITUȚIONALE… CU EXCEPȚIA. Este așa, ca o contradicție în termeni. În realitate, curtea analizează excepția printr-o logică negativă, arătând CARE SUNT SITUAȚIILE în care ea apreciază că articolul respectiv de lege ar fi neconstituțional – respectiv când actul (fapta) funcționarului public este făcut prin încălcarea legii.

Celor care afirmă că potrivit Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale “… singurele decizii pe care aceasta le poate pronunta in cazul invocarii unor exceptii de neconstitutionalitate sunt de admitere sau de respingere a exceptiilor si nu de interpretare.”(decizia penală nr. 20/A/2017 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția Penală în dosarul nr. 4754/97/2016) le opun prevederile art. 11 pct. 1 pct. A lit. d) din Legea 47/1992 ce prevede căCurtea Constitutionala pronunta decizii… (prin care) …hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial, precum si a celor ridicate direct de Avocatul Poporului;  deci nicăieri nu se vorbește în lege despre faptul că CCR-ul ar trebui să dea doar decizii de admitere sau de respingere !

Mai mult, la art. 3 pct. 2 și 3 din lege se prevede în mod expres că:In exercitarea atributiilor care ii revin Curtea Constitutionala este singura in drept sa hotarasca asupra competentei sale.  Competenta Curtii Constitutionale, stabilita potrivit alin. (2), nu poate fi contestata de nicio autoritate publica. 

Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională este singura în măsură să decidă întinderea competențelor sale (inclusiv asupra soluțiilor date în hotărârile sale !), iar aceasta nu poate fi contestată de nicio autoritate publică – adică nici de către instanțele de judecată !

Cu alte cuvinte, “interpretarea” dată de judecătorii CCR cu privire la limitele în care articolul de lege privind abuzul în serviciu este constituțional, și când acesta nu mai poate fi considerat ne-constituțional – ține de maniera în care Curtea înțelege să își motiveze deciziile – iar această manieră de interpretare a constituționalității nu poate fi contestată.

Totuși Curtea Constituțională nu a lăsat la latitudinea judecătorilor aprecierea întinderii “încălcării legii” la care se referă în decizie. Astfel, la pct. 60 din decizieCurtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară – legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Exemplu: funcționarul public Gigel de la Primăria X zice că n-are timp să elibereze cetățeanului Y duplicatul pentru certificatul de naștere în termenul prevăzut de lege din diverse motive, și acesta pierde oportunități de muncă în străinătate pentru că nu își poate lua copilul cu el. Deci suferă o pagubă.

În realitate, funcționarul Gigel i-a dat de înțeles lui Y că așteaptă o “atenție”, că doar n-o să-și facă treaba cum trebuie și la timp doar pe un salariu de mizerie. Dar Y nu poate dovedi că Gigel i-ar fi cerut ceva, așa că face plângere doar pe abuz în serviciu. Însă abuzul lui Gigel nu s-a făcut prin ne-respectarea unei legi sau Ordonanțe a Guvernului, ci probabil prin nerespectarea unui obscur regulament intern, sau cel mult a unei Hotărâri de Guvern – care nu face parte din sfera “legilor și ordonanțelor”, deci Gigel scapă liniștit din pușcărie dacă a fost deja condamnat și încarcerat, sau scapă de dosar sau de proces dacă era cercetat sau judecat.

De ce este important abuzul în serviciu !? Pentru că situația descrisă mai sus se aplică la sute de mii de Gigei din România, care se mișcă greu și blochează aparatul birocratic. Deviza lor poate fi asintetizată în cuvintele “nu se mișcă nimic fără șpagă”.

Din cauza acestor Gigei nu poți obține aproape nici un aviz, nici o autorizație, nici un document de la o autoritate publică, fără să le dai “dreptul”. CU EI ÎNCEPE CORUPȚIA ÎN ROMÂNIA, la nivelul pe care o percepem noi, ca cetățeni.

Ideea este că infracțiunea de abuz în serviciu a fost practic golită de conținut datorită judecătorilor Curții Constituționale NUMIȚI POLITIC de către partide, ponderea având-o PSD-ul.

Evident că Guvernul Grindeanu a vrut să îngroape definitiv acest articol de lege al abuzului în serviciu, propunând Parlamentului prinProiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penalăurmătoarea variantă a definiției art. 297 Abuzul în serviciu:

“Fapta funcționarului public care, în exercitarea serviciului, nu îndeplinește un act sau îndeplinește un act contrar legii și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 lei unei persoane fizice sau unei persoane juridice se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Deci în loc să remedieze situația și să schimbe sintagma “act contrar legii” cu cea de “act contrar obligațiilor de serviciu” cum ar fi fost corect, Guvernul PSD țintește să salveze marii potlogari din Sistem, care pot face obuz în serviciu CU ÎNCĂLCAREA LEGII, dar cu limită de sumă – sub 200.000 lei.

Aceasta era miza întregii tevaturi: deschiderea posibilității marilor funcționari publici de a fura – fără să fie pedepsiți – sume sub 200.000 lei.

Căci aici nu mai vorbim de prejudicii produse persoanelor fizice, ci în special de banul public. Exemplu, organizarea de licitații trucate (încălcarea legii privind licitațiile publice), cu prejudicii mari. Iar licitațiile pot fi făcute pe bucățele astfel ca obiectul să nu depășească 200.000 lei, deci să nu o dea în penal.

Ideea cu limita de sumă de la care fapta devine infracțiune, nu e de la Guvernarea Grindeanu încoace, ci e o temă mai veche, pe care o regăsim inclusiv  în motivarea deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, DEȘI ACESTE ASPECTE NU FUSESERĂ INVOCATE DE CĂTRE PETENȚI !

Astfel, la pct. 69 din decizieCurtea reține că din perspectiva principiului „ultima ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală.

La pct. 75 din decizie “…Curtea reține că infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, urmarea imediată a săvârșirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Curtea constată că legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei și nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce determină instanța de contencios constituțional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite și celelalte elemente constitutive, poate fi o infracțiune de abuz în serviciu.

Iar la pct. 76 “Curtea constată că, în prezent, orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voința legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu.

Practic, cu ajutorul aceste motivări PSD-ul vrea să justifice și să dea o aparență de constituționalitate și legalitate inițiativei de modificare a textului de lege al abuzului în serviciu.

Deci planul a fost gândit de multă vreme și este bine elaborat. Îi încurcă însă “proștii” de români care s-au prins cum stă treaba cu legiferarea furăciunii.

V-am lămurit !?

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *